Organizaţia jihadistă Stat Islamic revendică atacurile comise împotriva unor biserici în Indonezia
Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat duminică atacurile comise asupra mai multor biserici în Indonezia soldate cu cel puţin 11 morţi şi zeci de răniţi, relatează AFP.
"Trei atacuri sinucigaşe" s-au soldat cu morţi şi răniţi ''în rândul gardienilor de la biserici şi al creştinilor din oraşul Surabaya", potrivit organismului de propagandă al grupării ultraradicale, agenţia Amaq.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincia Java de Est, unde se află Surabaya, a declarat că 11 persoane au fost ucise şi 41 au fost rănite duminică în atacuri aparent coordonate împotriva a trei biserici în jurul orei 07:30 (00.30 GMT).
Indonezia, cea mai populată ţară musulmană din lume, se află în stare alertă după o serie de atacuri comise în ultimii ani - între care unele revendicate de SI şi adesea comise de filiala locală, Jamaah Anshar Daulah.
Aceste atacuri au avut loc la câteva zile după ce un poliţist şi un deţinut au fost ucişi în cursul unor violente confruntări într-o închisoare de maximă securitate de la periferia capitalei Jakarta. Gruparea jihadistă Stat Islami a revendicat incidentul, dar poliţia indoneziană a respins implicarea acesteia.
Evenimentele de duminică intervin, de asemenea, la câteva zile după începutul Ramadanului în lumea musulmană.
Intoleranţa religioasă a crescut în ultimii ani în Indonezia, ţară cu 260 de milioane de locuitori dintre care aproape 90% sunt de confesiune musulmană, dar care numără şi minorităţi ca budişti, hinduşi şi mai ales creştini.AGERPRES/( AS - editor: Violeta Gheorghe, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mexic: Atacatorul de la Teotihuacan era un admirator al lui Hitler și al masacrului de la Columbine (presă)
Atacatorul care a împușcat și ucis cel puțin o persoană și a rănit alte 13 luni la situl arheologic Teotihuacan din Mexic admira masacrul de la Liceul Columbine și pe dictatorul nazist Adolf Hitler, a relatat marți presa mexicană, citată de EFE. Atacatorul a lăsat o fotografie înrămată la locul faptei care conținea o imagine generată de inteligența
Cisiordania: Două persoane, printre care un adolescent, ucise într-un atac al coloniștilor israelieni, anunță Semiluna Roșie
Semiluna Roșie palestiniană a anunțat marți că două persoane, printre care un adolescent de 13 ani, au fost împușcate mortal în cursul unui atac al coloniștilor israelieni împotriva unui sat din centrul Cisiordaniei ocupate, transmite AFP. Într-un scurt comunicat, Semiluna Roșie a informat despre doi morți, 'unul în vârs
Ungaria: Magyar îi cere premierului slovac Fico garanții privind abrogarea legii 'care îi amenință pe etnicii maghiari'
Viitorul premier al Ungariei, Peter Magyar, a cerut marți premierului slovac Robert Fico garanții în privința abrogării unei legi slovace potrivit căreia etnicii maghiari riscă să primească pedeapsa cu închisoarea, informează MTI. După o discuție telefonică cu Robert Fico, Peter Magyar a declarat pe Facebook că problemele de politică pot fi discuta
Rusia și Coreea de Nord au inaugurat prima viitoare legătură rutieră directă între cele două țări
Rusia a anunțat marți că a inaugurat cu Coreea de Nord un pod rutier, ce urmează să fie dat în circulație în vara acestui an, prima legătură rutieră între cele două țări aliate care își consolidează relațiile de la lansarea ofensivei ruse în Ucraina, relatează AFP. 'O legătură rutieră directă va fi stabilită pentru prima dată
Circa 7.900 de migranţi au murit ori au dispărut pe rutele migraţiei ilegale în 2025
Aproximativ 7.900 de migranţi au murit ori au dispărut pe rutele de migraţie din întreaga lume anul trecut, un bilanţ al victimelor sub recordul de circa 9.200 înregistrat în 2024, conform datelor publicate marţi de ONU, relatează AFP. În total, peste 80.000 de migranţi au murit ori au dispărut începând din 2014, anul când
Ungaria a violat dreptul UE marginalizând persoanele din comunitatea LGBT+, potrivit CJUE
Ungaria a 'violat dreptul Uniunii (...) stigmatizând și marginalizând' persoanele LGBT+, a decis marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), relatează AFP. În decizia sa, CJUE apreciază că legea din 2021, destinată să introducă măsuri mai severe împotriva pedofililor și să-i protejeze pe minori, restrânge de asemen
Șeful diplomației chineze, într-un turneu în Asia de Sud-Est săptămâna aceasta
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, va efectua un turneu săptămâna aceasta în țări din Asia de Sud-Est, cuprinzând Cambodgia, Thailanda și Myanmar, trei țări ce se confruntă cu o 'înmulțire' a provocărilor, a anunțat marți Beijingul, potrivit AFP. De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, China încearcă să se afișez
Agenția maritimă a ONU lansează un apel la ajutorarea marinarilor blocați în strâmtoarea Ormuz
Șeful agenției maritime a ONU a lansat, marți, un apel pentru ajutorarea celor aproximativ 20.000 de marinari blocați în strâmtoarea Ormuz, cerând în special un acces mai bun la Wi-Fi pentru aceste echipaje izolate, transmite AFP. Potrivit Organizației Maritime Internaționale (OMI), circa 2.000 de nave și aproape 20.000 de marinari sunt
Kremlinul denunță militarizarea UE după ce a aflat despre posibile exerciții nucleare comune franco-poloneze
Kremlinul, aflat în al cincilea an de război împotriva Ucrainei, a denunțat marți militarizarea Uniunii Europene după ce a aflat despre posibilitatea unor exerciții nucleare comune între Franța și Polonia, informează EFE. 'Acest lucru dovedește și mai mult dorința Europei pentru o militarizare și o 'nuclearizare'
China va rezista 'militarizării nesăbuite', după ridicarea de către Japonia a ultimelor bariere rămase în calea exporturilor de arme
China și-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la ridicarea de către Japonia a ultimelor bariere rămase în calea exporturilor de arme și a promis că va rezista 'militarizării nesăbuite' a acestei țări, informează AFP. 'China este foarte îngrijorată' de această decizie, a declarat purtătorul de cuvânt
Împrumut de 90 de miliarde euro pentru #Ucraina: Kaja Kallas se așteaptă la decizii pozitive
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat marți că se așteaptă la ''decizii pozitive'' cu privire la deblocarea împrumutului european de 90 de miliarde euro pentru Ucraina, după eșecul electoral al premierului ungar Viktor Orban, care se opunea acestui sprijin financiar european pentru Kiev, transmite France Presse.
Rusia a cucerit 1.700 de kilometri pătrați din teritoriul Ucrainei în 2026, a anunțat șeful armatei ruse
Forțele ruse au preluat controlul asupra a 1.700 de kilometri pătrați din teritoriul Ucrainei în acest an și avansează către așa-numita 'centură a fortărețelor' din Donbas, a anunțat marți șeful Statului major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, relatează Reuters. De la începerea invaziei sale în Ucraina în febr
Șeful asociației rezerviștilor germani cere creșterea limitei de vârstă pentru aceștia la 70 de ani
Șeful asociației rezerviștilor germani a cerut creșterea limitei de vârstă pentru rezerviști pentru a întări capabilitățile de apărare ale țării, afirmând că voluntarii mai în vârstă ar putea ajuta la compensarea deficiențelor de recrutare, relatează marți dpa. 'Ar trebui să creștem limita de vârstă pent
Rusia își manipulează datele economice, potrivit serviciului militar de informații și securitate suedez
Serviciul Militar de Informații și Securitate suedez (MUST) consideră că Rusia își manipulează datele pentru a-și ascunde adevărata situație economică, menținându-și în același timp obiectivele strategice, în special în ceea ce privește Ucraina, informează marți AFP. MUST a transmis într-un comunicat publica
Alertă privind apariția mesajelor frauduloase care oferă tranzitarea în siguranță a Strâmtorii Ormuz în schimbul criptomonedelor
Mesaje frauduloase ce promiteau trecerea în siguranță prin strâmtoarea Ormuz în schimbul criptomonedelor au fost trimise către unele companii de transport maritim ale căror vase sunt blocate în vestul acestei căi navigabile, a anunțat compania greacă de management al riscului maritim Marisks, transmite marți Reuters. SU












