Ancheta rusă: Un fost consilier al lui Donald Trump se răzgândeşte şi pledează vinovat

Un fost consilier de campanie al lui Donald Trump a pledat vineri vinovat de mărturie falsă şi fraudă financiară în detrimentul statului american şi a acceptat să coopereze în ancheta privind ingerinţa rusă în prezidenţialele din 2016, relatează AFP.
Această schimbare de atitudine a lui Richard Gates, 45 de ani, măreşte şi mai mult presiunea asupra lui Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Donald Trump şi fost asociat al lui Gates, care continuă să respingă capetele de acuzare enumerate în actul de inculpare care îl vizează.
"În ciuda a ceea ce a pledat Rick Gates astăzi (vineri), susţin continuare că sunt nevinovat", a reacţionat Manafort într-un comunicat transmis de avocatul său.
Gates a devenit a cincea persoană care pledează vinovat în ancheta rusă după ce s-a prezentat la orele prânzului în faţa unei instanţe federale din Washington.
Într-o scrisoare adresată celor apropiaţi şi obţinută de canalul ABC, Richard Gates şi-a motivat noua atitudine adoptată, explicând că, "în ciuda dorinţei sale iniţiale de a se apăra", "şi-a schimbat părerea" pentru a-şi proteja familia.
Această răsturnare de situaţie pare să arate că strategia urmată de Robert Mueller s-a dovedit câştigătoare: procurorul special însărcinat cu ancheta rusă a acumulat acuzaţii la adresa lui Manafort şi Gates pe care i-a inculpat de două ori într-un interval de patru luni.
Ultimul act de acuzare prezentat joi se referă la presupuse fapte de fraudă fiscală şi disimulare de conturi bancare în străinătate. La sfârşitul lui octombrie, Manafort şi Gates au fost inculpaţi pentru infracţiuni similare.
Lui Manafort şi partenerului său de afaceri li se reproşează în principal activităţi nedeclarate de lobby şi consultanţă în favoarea fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici.
Mai mult de 75 de milioane de dolari au tranzitat prin conturi offshore administrate de cei doi, Paul Manafort fiind acuzat de spălarea, de unul singur, a 18 milioane de dolari. Aceste acţiuni s-ar fi derulat, potrivit acuzării, între 2006 şi cel puţin 2015.
Paul Manafort (68 de ani) a condus campania lui Donald Trump din iunie până în august 2016, când a fost constrâns să demisioneze în urma dezvăluirilor că ar fi primit plăţi ilegale de milioane de dolari din partea unei formaţiuni politice proruse din Ucraina.
Cei doi au fost lăsaţi în libertate, supuşi unui strict control judiciar.
Marţi, un avocat membru al unui cabinet având, de asemenea, ca misiune să refacă imaginea fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici a fost pus sub acuzare de procurorul special pentru mărturie mincinoasă.
Acest avocat, Alex van der Zwaan, a pledat vinovat că ar fi minţit FBI în legătură cu conţinutul discuţiilor purtate cu Richard Gates, fost asociat al lui Paul Manafort.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Aderarea Ucrainei la UE: Viktor Orban și Robert Fico se opun abolirii unanimității în deciziile de politică externă
Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico au avertizat luni Uniunea Europeană cu privire la o eventuală abolire a regulii unanimității, opțiune evocată de diplomați pentru a contracara veto-ul Budapestei privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar, transmit AFP și MTI. ''Imaginați-vă că unanimitatea nu ar fi nec
Ministrul pakistanez al apărării se așteaptă la o incursiune militară iminentă din partea Indiei
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat luni într-un interviu acordat agenției Reuters că este iminentă o incursiune militară a Indiei, după atacul unor militanți care au ucis 26 de oameni în Kashmir săptămâna trecută. Oficialul de la Islamabad a adăugat că Pakistanul nu va recurge la armamentul at
Brazilia: Miniștrii de externe din BRICS discută un răspuns comun la politicile comerciale ale lui Trump
Miniștrii de externe ai statelor din grupul BRICS s-au reunit luni la Rio de Janeiro, în Brazilia, pentru a lua în discuție o apărare comună a sistemului comercial global, coordonându-și răspunsul la avalanșa de noi tarife impuse de președintele american Donald Trump, transmite AFP. Se așteaptă ca reuniunea de la Rio de Janei
Președintele german Steinmeier marchează 70 de ani de la aderarea la NATO cu o chemare la reînarmarea țării
Președintele Frank-Walter Steinmeier a descris luni reînarmarea Germaniei ca fiind cel mai important proiect politic al țării în următorii ani, declarație făcută cu ocazia marcării a 70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO, transmite dpa. 'Sunt convins că cea mai importantă misiune a noului guvern german este să întăre
#Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile declarat de președintele rus Vladimir Putin
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmite DPA. ''Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească focul imediat'', a scris pe platforma X ministrul de externe ucrainean Andrii Sî
Israelul respinge armistițiul pe cinci ani propus de Hamas (presă)
Israelul a respins un armistițiu pe cinci ani propus de organizația islamistă palestiniană Hamas, a transmis luni radioteleviziunea israeliană de stat Kan, preluată de Xinhua. Inițiativa prevedea eliberarea tuturor ostaticilor israelieni care se mai află în Fâșia Gaza. Un înalt oficial israelian a declarat presei locale că st
Germania: Conservatorii au aprobat acordul de coaliție cu Partidul Social-Democrat
Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a aprobat luni după-amiază acordul de coaliție guvernamentală cu Partidul Social-Democrat (SPD), fiind astfel depășit încă un obstacol în calea formării viitorului guvern, transmit DPA, AFP și Reuters. O majoritate a delegaților a votat în favoarea acordului de 144 de pagini intitulat 'Resp
Alegeri în Canada: liberalii au un mic avantaj în sondaje, rezultatul este deschis
În Canada au loc luni alegeri parlamentare anticipate; circa 29 de milioane de alegători sunt chemați la urne pentru a-i desemna pe cei 343 de membri ai Camerei Comunelor, camera inferioară a legislativului, informează Reuters și AFP. Principalele formațiuni în cursa electorală sunt partidele Liberal, condus de premierul în e
Polonia: Candidatul puterii, Rafal Trzaskowski, continuă să conducă în sondaje înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai
Candidatul Coaliției Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, cu 31% din intențiile de vot, indică un sondaj al agenției CBOS, citat luni de Reuters. Karol Nawrocki, candidatul principalului partid de opoziție, Lege și Justiț
Europa unită este amenințată, avertizează viitorul cancelar german Friedrich Merz
Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenționat luni că ''Europa unită este amenințată'' în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern, relatează AFP. Europa ''este amenințată din exterior de un război imperialist și autoritar la Est și,
Japonia și Vietnam își întăresc cooperarea, cu accent pe domeniul semiconductorilor
Japonia și Vietnam au încheiat luni, la Hanoi, patru protocoale de înțelegere, mai ales în domeniul semiconductorilor, într-un context de redefinire a echilibrelor comerciale în urma ofensivei protecționiste americane, transmite AFP. 'Întărirea relațiilor dintre Japonia și Vietnam va contribui la stabili
Iranul anunță că s-a apărat de un atac informatic împotriva infrastructurii
Iranul s-a apărat de unul din cele mai sofisticate atacuri informatice din istoria sa, a declarat luni Behzad Akbari, adjunct al ministrului comunicațiilor de la Teheran, citat de AFP. Atacul 'împotriva unei infrastructuri a țării' a fost detectat duminică 'datorită eforturilor echipelor de securitate și tehnice ale ministeru
SUA: Poliția a arestat un suspect în cazul furtului genții șefei Departamentului de Securitate Internă
Un suspect a fost arestat în ancheta lansată de autoritățile americane după ce șefei Departamentului de Securitate Internă a SUA, Kristi Noem, i-a fost furată geanta într-un restaurant din Washington DC în duminica de Paște, transmite luni Reuters. Potrivit lui Noem, individul arestat trăia în Statele Unite în mod
Președintele rus Vladimir Putin declară un armistițiu de trei zile în #Ucraina, în mai
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni un armistițiu de trei zile în conflictul din Ucraina, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria aliată împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, transmit luni agențiile internaționale de presă. Încetarea focului va intra în vigoare la miez
Bulgaria poate juca un rol esențial în apărarea europeană, declară la Sofia președintele Consiliului European
Bulgaria poate juca un rol esențial în eforturile de apărare ale Europei prin intermediul industriei sale militare, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, după întrevederea avută duminică, la Sofia, cu premierul bulgar Rosen Jeliazkov, informează luni Euractiv. Costa se află în Bulgaria pentru o vizită d