VIDEO Nicușor Dan: Văd o dinamizare a activității Parchetelor; alegerea procurorilor șefi este una bună
Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că vede o dinamizare a activității Parchetelor și consideră că numirea procurorilor șefi în funcții a fost ''una bună''.
În cadrul conferinței, un reporter l-a întrebat pe șeful statului dacă șefii Parchetelor ''propuși de PSD'' își fac treaba, la șase luni de la numirea în funcție.
''În primul rând, procedura de numire a procurorilor șefi a fost una prevăzută de o lege și nu sunt procurorii propuși de PSD. Au fost procurori care s-au înscris într-o procedură de concurs și eu consider că, față de situația din Ministerul Public, alegerea este una bună. O să vedem, pentru că au trecut cele șase luni, o să vedem rezultatele pe care ei le au. Știu că lucrează la un raport, o să ne uităm cu toții la acel raport foarte repede, probabil în cursul acestui an, și o să facem fiecare evaluarea noastră. Eu cred, intuitiv, că există o dinamizare a activității parchetelor (...) Am spus că, din informațiile mele, șefii de parchete lucrează la un raport pe care dumneavoastră și cu mine și cu societatea o să-l avem. Când o să avem acest raport, o să facem fiecare propria noastră evaluare și am mai spus că, intuitiv, față de informațiile incomplete pe care le am în momentul acesta, văd o dinamizare a activității parchetelor'', a răspuns Nicușor Dan.
Întrebat ulterior cum apreciază românii eforturile statului în combaterea corupției, șeful statului a arătat că nemulțumirea generală a populației față de direcția în care merge țara se reflectă și în percepția asupra luptei anticorupție.
''Dacă ne uităm în sondaje, vedem că românii spun, 85% la sută dintre ei, că țara merge într-o direcție greșită. Și dacă corupția este una din principalele lor preocupări, înseamnă că nici aici românii nu sunt mulțumiți. Eu doar am spus că mi se pare, dar asta urmează să vedem din datele pe care șefii parchetelor ni le vor furniza, mi se pare că văd o dinamizare a activității lor. Adică faptul că, după mulți ani, doi magistrați importanți sunt cercetați pentru fapte de corupție, mi se pare un pas înainte. E mare, e mic, o să avem fiecare evaluarea noastră când o să avem rapoartele astea'', a adăugat șeful statului.
Un alt reporter l-a întrebat pe președintele Nicușor Dan despre mai multe dosare aflate în ancheta procurorilor, dar și despre problema prescripției.
''În ceea ce privește discuția pe prescripție și pe cele două decizii, la câțiva ani distanță, ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, păcatul originar este la Parlament. Deci, pe scurt, noi am avut o lege, un Cod penal neclar în ceea ce privește perioada suplimentară de cercetare a infracțiunilor. Curtea Constituțională a spus că acel text de lege este neclar. După asta, Parlamentul trebuia în 45 de zile să opereze modificarea legislativă. Nu a operat-o. Consecința logică, întreaga perioadă de cercetare suplimentară pe care procurorul ar fi avut-o la dispoziție s-a considerat, mai întâi de instanță și după care de Înalta Curte, că nu mai există în legislația românească. După care a venit prima decizie a Curții de Justiție, care a spus că există o excepție la acest principiu în cazuri de fonduri europene. Și, din nou, a fost o dezbatere a instanțelor - unde se aplică, unde nu se aplică. Și a venit o a doua decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Toate lucrurile astea sunt discutabile în termeni juridici - adică, eu nu pot să spun că a greșit cineva sau nu a greșit cineva în etapele ulterioare, însă, în orice caz, la momentul în care Parlamentul știa că are 45 de zile și nu a făcut nimic, acolo a fost greșeala. Acum, din păcate, dezbaterea este mai mult teoretică, pentru că, pe toate, suntem la 10 ani distanță de dosare care ar fi trebuit soluționate în 12 ani, în 15 ani. Deci, eu cred că este practic imposibil ca parte din acele dosare să mai fie salvate chiar cu ultima decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene'', a afirmat Nicușor Dan. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Siegfried Mureșan: Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare
Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare, a declarat, marți, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, referitor la declarațiile făcute de Sahra Wagenknecht, fondatoarea partidului german BSW, care a cerut oprirea plății alocațiilor pentru copiii care locuiesc în România. '&
VIDEO Nicușor Dan: Este o falsă dezbatere că România trebuie să aleagă între SUA și UE
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o ''falsă dezbatere'' că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Șeful statului a spus într-o conferință de presă că, din punctul său de vedere, succesul în politica externă este de ''
VIDEO Nicușor Dan: Pare că Primăria Capitalei are dreptate în cazul mitingului AUR
Președintele Nicușor Dan consideră că Primăria Capitalei pare să aibă dreptate în privința refuzului de a aviza mitingul de protest anunțat de AUR pentru 14 noiembrie, în Parcul Izvor, apreciind că trebuie să existe o concordanță între numărul de participanți estimat în cerere și amploarea mobilizării promovate de organizatori.
VIDEO Nicușor Dan spune că e complet falsă ipoteza că PNL și USR ar fi fost la guvernare dacă el le-ar fi susținut
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică ''nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%''. ''
VIDEO Nicușor Dan: Când o să avem raportul anulării alegerilor îmi doresc ca tabloul general să fie prezentat
Președintele Nicușor Dan a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că își dorește ca raportul privind anularea alegerilor prezidențiale să prezinte 'tabloul general' al fenomenului.
VIDEO Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat retrogradarea ratingului de țară
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Alianța pentru Unirea Românilor este considerată un partid populist și izolaționist, a cărui carte de vizită este 'scandalul', iar venirea acestei formațiuni la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară.
VIDEO Nicușor Dan: Situația financiară a României trebuie privită cu calm; respectarea țintelor de reducere a deficitului - obligatorie
Președintele Nicușor Dan a declarat marți, la Palatul Cotroceni, că situația financiară a României trebuie privită cu calm, însă respectarea țintelor asumate de reducere a deficitului este obligatorie.
VIDEO Nicușor Dan: Văd o dinamizare a activității parchetelor
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că observă o 'dinamizare' a activității parchetelor, la aproximativ șapte luni de la numirea noilor șefi ai marilor unități de parchet.
VIDEO Nicușor Dan: Am avut un an în care nivelul de trai a scăzut; am pierdut timp prețios
Președintele Nicușor Dan a apreciat marți că România a avut un an în care nivelul de trai a scăzut, iar lunile fără un Guvern cu puteri depline au însemnat pierdere de 'timp prețios'.
MAE/ Atenționare de călătorie: Portugalia - cod roșu de vânt puternic și precipitații cauzate de ciclonul Charles
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Portugalia asupra faptului că Institutul Portughez al Mării și Atmosferei (IPMA) a emis, pentru data de 11 noiembrie, o avertizare meteorologică de nivel maxim - cod roșu - de vânt puternic și precipitații, cauzate de ciclonul Cha
Abrudean: Când e vorba de putere și controlul instituțiilor statului diferențele dintre PSD și AUR par să dispară
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a criticat, marți, colaborarea dintre PSD și AUR în privința numirilor la conducerea unor instituții publice, susținând că atunci când vine vorba despre putere și controlul instituțiilor statului diferențele dintre cele două partide par să dispară. 'PSD și AUR se ceartă în pu
Parlament/ Sorina Matei - validată de plenul comun pentru funcția de președinte-director general al SRTv
Plenul Parlamentului a numit-o, marți, pe Sorina Matei în funcția de președinte-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv). S-au înregistrat 239 de voturi 'pentru' și 78 'împotrivă'. Votul a fost secret cu bile. Ea a fost desemnată, marți, de Consiliul de Administrație al
Parlament/ Răzvan Dincă - validat de plenul comun pentru funcția de președinte-director general al SRR
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului l-a validat, marți, pe Răzvan Dincă pentru funcția de președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Au fost înregistrate 252 de voturi 'pentru' și 65 'împotrivă'. Votul a fost secret cu bile. Răzvan Dincă a fost propus
Țuțuianu: Revizuirea cadrului normativ privind partidele urmărește adaptarea legislației la evoluțiile din ultimele două decenii
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat marți că revizuirea legislației privind partidele politice este necesară pentru adaptarea acesteia la evoluțiile administrative și judiciare din ultimele două decenii, la jurisprudența europeană și la noile cerințe de digitalizare și transparență. Într-un c










