logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nicușor Dan - mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor accidentului rutier din Bulgaria

Image

Președintele Nicușor Dan a transmis condoleanțe, marți, familiilor celor care și-au pierdut viața în accidentul rutier din Bulgaria.

'Am aflat cu mare durere de tragicul accident rutier din Bulgaria, lângă Iambol, în urma căruia au murit mulți oameni și au fost și mai mulți răniți. Transmit condoleanțe din toată inima familiilor și apropiaților victimelor și doresc recuperare grabnică răniților. Am fost informat că un cetățean român este rănit și primește îngrijiri medicale. România este alături de Bulgaria și poporul său în acest moment greu', a scris șeful statului pe platforma X.

Ministerul român al Afacerilor externe a precizat că reprezentanții misiunii diplomatice a României la Sofia sunt în legătură cu familia persoanei rănite și sunt pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor.

Reprezentanții ambasadei monitorizează situația și continuă dialogul cu autoritățile locale competente.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +359 2 9733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție linia telefonică de urgență a misiunii diplomatice: +359 879 440 758.

Ministrul bulgar al Sănătății, Katia Ivkova, a informat că 12 oameni și-au pierdut viața în urma celor două caramboluri care au dus la închiderea autostrăzii Trakia pe ambele sensuri, în apropierea nodului rutier Zimnița.

Zece oameni au murit la fața locului, iar doi la spital, a precizat Ivkova, citată de BTA. Ea a menționat că 46 de pacienți au fost transportați pentru îngrijiri medicale și situația este în dinamică.

Accidentul a avut loc lângă Iambol (sud - est), pe autostrada care leagă capitala Sofia de orașul Burgas de la Marea Neagră, unde ceața densă a redus vizibilitatea.

Imaginile difuzate de posturile de televiziune bulgare au arătat vehicule răsturnate, arse sau distruse, pe ambele direcții de mers ale autostrăzii. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 2

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 10-11-2026 14:42

Radu Oprea (MApN): Trebuie un mecanism în achizițiile publice să aducem tehnologiile într-un timp real în MApN

Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a declarat, marți, că este necesară modificarea mecanismelor de achiziții publice, astfel încât tehnologiile dezvoltate în domeniul apărării să poată fi preluate și utilizate de instituțiile militare într-un timp cât mai scurt. 'Din păcate, felul în care arată le

Politic 10-11-2026 14:42

Parlament: Opt noi membri ai Consiliului de Administrație al SRTV, desemnați de plen

Plenul Parlamentului a desemnat, marți, prin vot secret cu bile, opt membri propuși de partidele reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au fost înregistrate pentru întreaga listă 368 de voturi 'pentru' și 12 împot

Politic 10-11-2026 14:35

Parlament/ Plenul comun a desemnat opt membri noi în CA al SRR

Plenul Camerei Deputaților și Senatului a desemnat, marți, opt noi membri în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. S-au înregistrat 360 de voturi 'pentru' lista propusă și 15 'împotrivă'. Votul a fost secret cu bile. Membrii CA de la SRR validați de ple

Politic 10-11-2026 14:06

Premierul a transmis un mesaj de compasiune pentru victimele accidentului din Bulgaria

Premierul Luca Niculescu a transmis, marți, un mesaj de compasiune familiilor celor care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier petrecut în Bulgaria și le-a urat celor răniți, între care un cetățean român, recuperare cât mai rapidă. 'Sunt profund întristat de tragicul accident rutier din Bulgari

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Politic 10-11-2026 13:34

Niculescu: Amenințările continue ne arată că trebuie să fim pregătiți pentru toate tipurile de provocări

Incursiunile aproape zilnice ale dronelor în spațiul aerian al țării noastre, amenințările permanente la adresa navigației în Marea Neagră, intensificarea acțiunilor cibernetice arată că este necesară pregătirea pentru toate tipurile de provocări, a subliniat premierul Luca Niculescu, într-un mesaj video transmis marți participanților la conferința

Politic 10-11-2026 12:57

Neculăescu: Un român a fost rănit în accidentul rutier din Bulgaria; primeşte îngrijiri medicale

Un român a fost rănit în accidentul rutier care a avut loc marți în Bulgaria și primește îngrijiri medicale, a transmis pe X ministrul de Externe, Dan Neculăescu. 'Transmitem profundele condoleanțe în urma tragicului accident pe o autostradă din Bulgaria. Gândurile noastre se îndreaptă către victim

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Politic 10-11-2026 12:02

Bogdan Dumitru: Industria IT din România traversează o perioadă dificilă

Industria IT din România traversează o perioadă 'dificilă', marcată de transformările accelerate generate de inteligența artificială, iar companiile trebuie să se adapteze noilor tehnologii și să dezvolte unele proprii, pe lângă serviciile pe care le oferă deja, a declarat, marți, ministrul delegat pentru Digitalizare, Bogdan Dumitru, la eveniment

Politic 10-11-2026 12:00

Niculescu: Evaluarea Guvernului, a miniștrilor și a mea, este permanentă

Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat marți că evaluarea Guvernului, a miniștrilor și a sa, este una permanentă, subliniind că în fiecare ședință de executiv au loc discuții privitor la activitatea curentă și la ce poate fi îmbunătățit. El a răspuns astfel întrebat dacă are o intenție o evaluare care să ducă la remanierea

Politic 10-11-2026 11:56

Niculescu: La Cernavodă a fost un incident tehnic; sper ca într-o zi, două, unitățile 1 și 2 să fie funcționale

Premierul Luca Niculescu a afirmat marți că în aproximativ două zile unitățile 1 și 2 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă vor redeveni 'perfect funcționale'. 'La Cernavodă a fost un incident tehnic, sper ca într-o zi, două, cele două unități, unu și doi, să fie din nou perfect funcționale. Știți că asta înseamnă foarte mult pen

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.