VIDEO Nicușor Dan: Rețelele online au devenit deja un câmp de confruntare
Rețelele online au devenit deja 'un câmp de confruntare', a declarat, marți, președintele Nicușor Dan la 'Bucharest Cybersecurity Conference 2026'.
'Securitatea cibernetică a pornit dintr-o zonă civilă, comercială și a ajuns într-o zonă de securitate națională. Rețelele au devenit deja un câmp de confruntare, așa cum alte zone ale spațiului fizic sunt, și vedem de câțiva ani atacuri asupra acestor infrastructuri critice, o încercare de a decredibiliza instituțiile, de a pierde încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și în democrația însăși și de aceea, dincolo de faptul că e o zonă economică în care România are o oarecare expertiză, acest subiect preocupă instituțiile statului român', a afirmat șeful statului.
Nicușor Dan a apreciat că România are un avantaj competitiv în domeniu.
'Este una dintre zonele în care economia românească poate să fie competitivă, pentru că se întâmplă să avem o școală cu oarecare tradiție în zona aceasta, pentru că de multe ori, în ciuda statului, mediul privat s-a dezvoltat în această direcție și avem companii competitive', a arătat el.
În acest context, a spus Nicușor Dan, este nevoie de colaborare.
'Întrebarea fundamentală este dacă statul și privatul vor reuși să colaboreze, pentru că n-am prea reușit, ca s-o spunem pe șleau', a apreciat președintele.
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 este un eveniment organizat de Directoratul Național de Securitate Cibernetică, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), Centrului European de Competențe în domeniul Securității Cibernetice (ECCC), Centrului Național de Coordonare NCC-RO și al Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI).
Conferința reunește reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor europene și internaționale, lideri din industrie, experți și reprezentanți ai mediului academic, fiind concepută ca o platformă de dialog la nivel înalt pentru comunitatea internațională de securitate cibernetică. AGERPRES/(A - redactor: Oana Ghiță, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Neculăescu: Mă concentrez pe implementarea programului de guvernare; atenția mea va merge către securitatea României
Noul ministru de Externe, Dan Neculăescu, a transmis un prim mesaj după învestirea Guvernului Niculescu, arătând că se va concentra pe implementarea programului de guvernare, cu obiective clare și măsurabile, iar atenția sa va merge, înainte de orice, către securitatea României și a românilor. ''Este prima mea postare aici
Noii miniștri au ajuns la Palatul Victoria; urmează o primă ședință de Guvern
Membrii noului Guvern, condus de prim-ministrul Luca Niculescu, au ajuns marți seară la Palatul Victoria, după ce au depus jurământul în fața președintelui Nicușor Dan. Potrivit programului anunțat de Biroul de presă al Executivului, Cabinetul Niculescu urmează să aibă prima ședință de Guvern, după care premierul va susține o conferință de presă.
VIDEO Ceremonie la Palatul Cotroceni; membrii Guvernului Niculescu au depus jurământul
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Grindeanu: Înainte de rectificarea bugetară, este nevoie de a fi prezentată situația în Parlament, la zi
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat marți că, înainte de rectificarea bugetară, este necesară prezentarea în Parlament a situației financiare la zi. 'Trebuie să începem cu altceva înainte de rectificare, și anume cu prezentarea situației. E nevoie prima dată de a prezenta - noi am dat un termen de două săptămâni - &ic
Cristian Seidler - eliberat din funcția de secretar de stat în aparatul propriu al vicepremierului, ministrul Apărării
Cristian Gabriel Seidler a fost eliberat din funcția de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, ministrul Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan și a fost publicată marți în Monitorul Oficial al României. 'La data de 20 octombrie 2026, domn
Daniel Constantin - eliberat, la cerere, din funcția de președinte al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior
Daniel Constantin a fost eliberat, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior. Eliberarea din funcție s-a făcut printr-o decizie semnată de premierul interimar Ilie Bolojan. Decizia a fost publicată marți în Monitorul Oficial al României.
Deciziile de eliberare din funcție a consilierilor onorifici ai lui Bolojan - publicate în Monitorul Oficial
Consilierii onorifici ai premierului interimar Ilie Bolojan au fost eliberați din funcții. Printre aceștia se numără Ionuț Dumitru, Sebastian Burduja și Marilen Pirtea. Deciziile în acest sens au fost publicate marți în Monitorul Oficial al României. Conform acestora, la data intrării în vigoare a deciziilo
Grindeanu spune că s-a abținut la vot în ședința CPN pentru a-și responsabiliza colegii
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că în ședința Consiliului Politic Național al partidului s-a abținut la vot, atunci când s-a decis intrarea la guvernare, pentru a-și responsabiliza colegii. Grindeanu a fost întrebat ce reținere a avut când s-a abținut la vot în ședința CPN pentru intrarea la guvernare și dacă m
Mihai Jurca și Ioana Dogioiu - eliberați din funcții; deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial
Mihai Jurca a fost eliberat din funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie publicată marți în Monitorul Oficial. 'La data de 26 octombrie 2026, domnul Mihai Jurca se eliberează din funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru', se precizează în decizia semnată de premierul interimar Ilie Bolojan.
Cornel Olendraru - numit consilier prezidențial
Cornel Olendraru a fost numit marți de președintele Nicușor Dan în funcția de consilier prezidențial. Șeful statului a semnat decretul de numire, a anunțat Administrația Prezidențială. Din echipa președintelui de la Cotroceni a plecat însă Sorin Costreie, cel care va ocupa funcția de ministru al Educației în Guvernul Niculescu.
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Luca Niculescu - eliberat din funcția de secretar de stat la MAE; Sorin Costreie pleacă de la Cotroceni
Decizia prin care Luca Niculescu, noul premier al României, a fost eliberat din funcția de secretar de stat pentru procesul de aderare a României la OCDE, cooperare economică, ONU și francofonie la Ministerul Afacerilor Externe a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Documentul este semnat de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan.
Decretul pentru numirea Guvernului Niculescu - publicat în Monitorul Oficial
Decretul pentru numirea Guvernului Niculescu, semnat marți de președintele Nicușor Dan, a fost publicat în Monitorul Oficial al României. Membrii noului Guvern urmează să depună jurământul în fața președintelui Nicușor Dan, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni. Cabinetul Luca Niculescu este format
Sebastian Dănuț Neculăescu - rechemat din calitatea de ambasador; decretul - în Monitorul Oficial
Sebastian Dănuț Neculăescu, cel care va ocupa funcția de ministru de Externe în Cabinetul Niculescu, este rechemat din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențial, reprezentant permanent al României la NATO și șef al Delegației Permanente a României la NATO. Decretul de rechemare, semnat marți de președintele Nicușor Dan, a fost pub
Ionel Bogdan (PNL): Răspunderea pentru guvernare e a PSD și a premierului; apele s-au separat
Partidul Național Liberal va fi în opoziție și va sancționa fiecare derapaj al PSD, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan, menționând că votul din Parlament a închis criza și, din acest moment, răspunderea pentru guvernarea României aparține PSD și premierului. 'Votul Parlamentului de azi a &icir


