logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Image

Biroul Politic Național al PNL se reunește sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privința votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu.

Ședința este programată să înceapă la ora 13:00 și se va desfășura online.

Miercuri, grupurile parlamentare ale PNL au decis ca votul să fie în favoarea instalării Guvernului Niculescu, iar partidul să intre în Opoziție, fiind stabilită și posibilitatea încheierii unui acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu, dar decizia finală va fi luată de Biroul Politic Național al partidului.

Joi, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a transmis un mesaj în care a arătat că un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu, 'adică pentru revenirea PSD la guvernare', ar putea să coste politic partidul și pe el personal și că liberalii ar putea refuza, dar fără un Guvern funcțional, riscul de țară rămâne ridicat și nu pot face așa ceva României.

'Responsabilitatea reală nu este o formulă de discurs, ci măsura lucrurilor pe care le faci atunci când ești pus în situația să plătești un preț. Iar pentru Partidul Național Liberal, un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu, adică pentru revenirea PSD la guvernare cu nume de la care nu ai așteptări, ar putea să ne coste nu doar politic, ci și personal. PNL este pus în situația de a deveni parte a soluției unei crize pe care nu numai că nu a provocat-o, dar în care a fost de la început o țintă, inclusiv prin atacurile repetate la care a fost supus', a scris Ilie Bolojan, pe pagina sa de Facebook.

Liderul liberalilor a menționat că cea mai comodă variantă ar fi ca PNL să refuze și să fie radical, dar fără un Guvern funcțional riscul de țară rămâne ridicat și nu poate face așa ceva țării doar pentru a evita costul personal de imagine.

El a punctat că votul liberalilor pentru învestirea Cabinetului Niculescu nu ar însemna o susținere necondiționată.

'Așadar, nu refacem coaliția și nu vom acorda în niciun caz o susținere necondiționată pentru învestitură. Votul nu va fi unul de încredere. Votul va fi pentru ieșirea dintr-o criză lungă pe care România nu și-o mai permite. Responsabilitatea pentru echipa cu care va guverna îi aparține în exclusivitate premierului tehnocrat desemnat de către președintele României. Și așa este și normal: domnia sa are datoria de a forma un Cabinet și o majoritate de învestire. Noi vom fi în opoziție și ne vom manifesta ca atare după potențiala învestitură', a subliniat Ilie Bolojan.

Președintele PNL a evidențiat că votul va fi și o ieșire din 'ipocrizie' și că 'cei care au doborât Guvernul, direct și indirect, își vor asuma acum guvernarea și soluțiile'.

Bolojan a menționat că el și colegii săi sunt 'perfect conștienți' că, prin această posibilă decizie, PNL își asumă un risc politic.

'Știm că, de fiecare dată când Guvernul va face ceva greșit, vom putea fi acuzați din cauza acestui vot, chiar dacă opoziția noastră va fi completă. Nu ne putem pune însă mai presus de ceea ce cred că trebuie făcut. Primul criteriu al unei decizii nu poate fi ce ne convine. Când ai o mare răspundere, întâi faci ceea ce trebuie', a arătat Ilie Bolojan.

Unii liberali și-au arătat nemulțumirea că PNL intră în Opoziție, alții au criticat posibilitatea de a vota Guvernul format din mai mulți miniștri de la PSD.

Deputatul liberal Alina Gorghiu s-a întrebat dacă nu ar fi fost mai bine pentru PNL să fie votat Guvernul Veștea, în condițiile în care, în prezent, partidul decide să voteze un Cabinet PSD cu un premier tehnocrat, Luca Niculescu, și alege opoziția.

Lucian Bode, deputat, a afirmat că ar fi preferat ca PNL să fie la putere și a spus că nu-și amintește, din vremea Guvernului Adrian Năstase, să fi fost vreun Guvern format dintr-un număr atât de mare de miniștri de la PSD, cum va fi cel propus de premierul desemnat Luca Niculescu.

De asemenea, deputatul PNL Dragoș Ciobotaru a transmis că liberalii trebuie să ia cea mai dureroasă decizie și că PNL nu poate susține acest 'Guvern mixt, cu 11 miniștri PSD, în care vicepremierul și ministru al Internelor este o persoană condamnată penal'.

El a menționat că 'parcă toată lumea a uitat un lucru esențial: PSD a dărâmat Guvernul, prin urmare, tot PSD ar trebui să își asume responsabilitatea pentru instalarea unui nou Guvern'.

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, la Parlament, programul de guvernare și lista de miniștri a Cabinetului pe care îl propune, acesta fiind format din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați.

Audierile în comisiile parlamentare ale celor nominalizați în Guvern se vor desfășura luni și marți dimineața. Plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Niculescu se va reuni marți, la ora 14:00. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin ,editor online: Andreea Preda)

Afisari: 2042

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 06-11-2026 15:41

Premierul - întrevedere cu vicepreședintele executiv al CE, Roxana Mînzatu; prioritățile în educație și politicile sociale, pe agendă

Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, în cadrul căreia au fost abordate prioritățile Guvernului în domeniile educației, tineretului, dezvoltării competențelor, ocup

Politic 06-11-2026 15:19

Naumescu: Nicușor Dan se întâlnește luni cu președinta CE; securitatea europeană și extinderea UE - printre subiectele de pe agendă

Apărarea și securitatea europeană, în particular securitatea în zona Mării Negre, competitivitatea europeană, cu componenta energetică actuală, extinderea UE, în mod special susținerea României pentru Republica Moldova, și negocierea noului cadru financiar multianual al UE se numără printre temele care vor fi discutate de președintele Nicușor Dan la &

Politic 06-11-2026 14:39

PNL: PSD și ministrul Mihai Ghigiu să retragă declarațiile privind renegocierea contractelor semnate din SAFE

Partidul Național Liberal avertizează PSD și pe ministrul Mihai Ghigiu să retragă acuzațiile 'false' privind Programul SAFE și declarațiile referitoare la renegocierea contractelor deja semnate, inclusiv cu riscul plății unor penalități, menționând că România nu trebuie să compromită investiții strategice, să suporte penalități sau să își piardă cre

Politic 06-11-2026 14:19

Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a Combinatului Siderurgic Galați

Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA, în vederea identificării soluțiilor pentru salvarea locurilor de muncă și menținerea capacităților de producție. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cad

Politic 06-11-2026 14:17

PSD: Plăți restante de 1,4 miliarde lei, achitate de Ministerul Dezvoltării pentru firmele românești

Peste 1,4 miliarde de lei au fost plătiți de Ministerul Dezvoltării către beneficiarii proiectelor și firmele românești care au executat lucrări pentru comunitățile locale, investiții finanțate prin PNRR și Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny'. ''De la preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării, Alexandru Stoica a accele

Politic 06-11-2026 11:33

MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației

Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). În această calitate, ambasadorul Cornel Feruță va facilita interacțiunea președintelui celei

Politic 06-11-2026 11:32

PNL nu susține modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de AEP

Partidul Național Liberal a anunțat, vineri, că nu susține modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de Autoritatea Permanentă Electorală. 'PNL consideră că legea partidelor politice, ca și orice altă lege cu componentă electorală, trebuie modificată prin inițiativă parlamentară, într-o comisie specială în

Politic 06-11-2026 11:20

Niculescu: România are capital pentru investiții, dar este nevoie de reconstruirea capitalului de încredere

România dispune de capital, resurse, economii care pot fi direcționate către investiții și acces la fonduri europene, însă dezvoltarea economică are nevoie și de un alt tip de capital, cel al încrederii între stat și mediul de afaceri, între instituții și cetățeni, a declarat premierul Luca Niculescu. Șeful Execut

Politic 06-11-2026 05:43

Președintele şi premierul - La reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone

Președintele Nicușor Dan participă vineri la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone, care va avea lor la București, transmite Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, este vorba de evenimentul 'Societatea informațională și democrația constituțională', în cadrul programului trienal

Politic 05-11-2026 23:36

Niculescu: România trebuie să producă mai mult; avem un plan de relansare în valoare de multe miliarde

Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregătește un plan de relansare economică, în valoare de mai multe miliarde, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Premierul a făcut aceste precizări întrebat despre măsurile de stimulare a econ

Politic 05-11-2026 23:24

Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele

Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, și după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanțelor.

Politic 05-11-2026 23:13

Luca Niculescu: În funcție de rezultatele controlului privind SAFE, vom vedea ce măsuri vom lua

Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar și faptul că transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici reprezintă o obligație. 'Decizia Curții Constituționale, în cea mai mare parte, nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu co

Politic 05-11-2026 22:56

Niculescu: Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR

Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR rămase de încasat, a declarat joi seară prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a fost întrebat la Antena 3 CNN despre anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, potrivit cărui

Politic 05-11-2026 22:53

Vâlcea: Peiu și Neamțu, în dialog cu membrii AUR despre cartea 'România noastră cea de toate zilele'

Zeci de membri și simpatizanți ai AUR, precum și numeroși oameni de cultură vâlceni au participat, joi seara, la lansarea, la Râmnicu Vâlcea, a volumului 'România noastră cea de toate zilele', semnat de scriitorul, teologul și deputatul Mihail Neamțu împreună cu inginerul, economistul și senatorul Petrișor Peiu.

Politic 05-11-2026 22:42

Luca Niculescu: Destul de des primesc mesaje noaptea privind dronele care vin în România

Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că primește 'destul de des' mesaje, în timpul nopții, privind dronele care ajung în România. El a făcut aceste precizări la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă primește noaptea telefoane privind dronele rusești care lovesc teritoriul României.