Ministerul Economiei și MIPE vor coordona participarea României la inițative europene privind AI și semiconductorii
Ministerul Economiei și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor coordona demersurile necesare participării României la două inițiative europene privind inteligența artificială și tehnologiile avansate de semiconductori.
Cele două inițiative strategice sunt: Proiectul Important de Interes European Comun în domeniul Inteligenței Artificiale (IPCEI IA) și cel dedicat Tehnologiilor Avansate de Semiconductori (IPCEI AST).
Potrivit unui memorandum aprobat vineri de Guvern, cele două ministere sunt mandatate să identifice sursele de finanțare și să asigure resursele necesare implementării proiectelor.
Etapele pregătirii participării României includ: pregătirea și preselecția proiectelor; consolidarea ecosistemului național IPCEI pe baza proiectelor preselectate; parcurgerea etapelor de prenotificare și notificare către Comisia Europeană; stabilirea alocărilor financiare în conformitate cu cadrul european aplicabil; contractarea și implementarea proiectelor.
'Colaborarea dintre cele două ministere va fi reglementată printr-un acord de parteneriat, care va stabili atribuțiile și responsabilitățile fiecărei instituții în aceste etape, inclusiv în ceea ce privește gestionarea fondurilor alocate', transmite sursa citată.
Ministerul Economiei va contribui prin atribuțiile sale în domeniul politicilor industriale, iar MIPE prin rolul său în coordonarea fondurilor europene structurale și de investiții.
'Participarea României la IPCEI IA urmărește dezvoltarea unui ecosistem competitiv de inteligență artificială, prin susținerea proiectelor inovatoare, dezvoltarea infrastructurilor de calcul, valorificarea datelor de înaltă calitate și crearea de modele și aplicații cu utilizare industrială. Aceste demersuri pot accelera transformarea digitală, pot spori competitivitatea economiei naționale și pot reduce dependențele tehnologice externe', se arată în comunicat.
IPCEI AST vizează consolidarea capacităților naționale în domeniul semiconductorilor și integrarea acestora în lanțurile valorice europene. Inițiativa acoperă tehnologii precum cipurile și acceleratoarele pentru inteligență artificială, circuitele integrate fotonice, chiplet-urile și integrarea avansată, senzorii de nouă generație, electronica de putere, precum și soluțiile pentru eficiență energetică și comunicații securizate.
'Cele două inițiative pot stimula cercetarea și inovarea, colaborarea dintre companii, universități și organizații de cercetare, precum și dezvoltarea de produse și servicii cu valoare adăugată ridicată. Totodată, acestea contribuie la obiectivele europene de consolidare a suveranității digitale, a rezilienței industriale și a competitivității tehnologice. Pentru România, participarea activă la ecosistemele europene de IA este esențială pentru a asigura accesul la resurse strategice și pentru a reduce dependența de furnizori și tehnologii non-UE', mai precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Institutul 'Elie Wiesel' a primit două imobile care vor găzdui Muzeul de Istorie a Evreilor și al Holocaustului
Două imobile aflate în proprietatea Transelectrica urmează să fie transmise în administrarea Institutului 'Elie Wiesel' pentru a găzdui Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. Guvernul a aprobat vineri un memorandum pentru demararea procedurilor prealabile necesare în acest sens.
Memorandum România - Turcia privind cooperarea în domeniul energiei nucleare
Guvernul a aprobat, vineri, un memorandum de înțelegere între ministerele Energiei din România și Turcia pentru consolidarea cooperării în domeniul energiei nucleare. Documentul vizează dezvoltarea unui cadru instituțional care să faciliteze schimbul de expertiză, cooperarea industrială și identificarea unor oportunităț
Bugetul pentru 2026 al Complexului Energetic Valea Jiului, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2026 al Societății Complexul Energetic Valea Jiului, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei. Potrivit unui comunicat al Executivului, bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an al societății a fost întocmit ținând cont de condițiil
Bugetul Complexului Energetic Oltenia, aprobat de Guvern
Executivul a aprobat, vineri, bugetul de venituri și cheltuieli al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A, la elaborarea căruia au fost avute în vedere condițiile actuale de piață legate de evoluția consumului de energie electrică, a prețurilor pe diferite segmente ale pieței, precum și retragerea definitivă din exploatare a grupului 4 SE Turceni înce
Țoiu: Marea Neagră e, în acest moment, unul dintre cele mai riscante locuri pentru un navigator
Marea Neagră este în acest moment unul dintre 'cele mai riscante' locuri pentru un navigator, a transmis vineri ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care a subliniat că armistițiul în această zonă este un obiectiv important. 'Marea Neagră în acest moment este unul dintre cele mai riscante locuri p
Lavinia Șandru (PUCL) către Dan Reșitnec: Funcția publică nu este o armă pentru răfuieli politice
Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL) îl acuză pe secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec (USR), că folosește autoritatea funcției publice pentru 'o răfuială politică'. Potrivit PUCL, Dan Reșitnec s-ar fi filmat în fața sediului partidului, promovând transformarea clădirii în Muzeul Romilor.
Pîslaru: 1,4 miliarde de euro sunt pe 'verde' din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR
Ministrul interimar al investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că '1,4 miliarde de euro sunt pe verde' din suma aferentă cererii de plată nr. 5 pe care România ar urma să o încaseze anul acesta din fondurile PNRR. 'Pe PNRR au mai rămas două cereri de plată, și aici știu că interesul
Simonis (PSD Timiș): Susțin un candidat PNL-USR la Primăria Timișoara dacă provine din PNL
Liderul social-democraților timișeni, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că este deschis să susțină un candidat comun propus de PNL-USR, cu condiția ca acesta să fie din PNL, dacă se vor organiza alegeri parțiale pentru funcția de primar al municipiului Timișoara, rămasă vacantă după ce Dominic Fritz și-a pierdut mandatul. Simonis a subliniat
Summitul pentru Guvernanță Digitală, luni, la Palatul Cotroceni - inteligența artificială și busola strategică a României
Summitul pentru Guvernanță Digitală, aflat la cea de-a doua ediție, organizat de Edge Institute și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, va avea loc, luni, la Palatul Cotroceni. Reuniunea - intitulată 'Identitate digitală și AI în administrație' - propune o reflecție strategică despre Români
PSD: Toate solicitările adresate premierului desemnat se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament
Partidul Social Democrat a precizat, vineri, că toate solicitările social-democraților adresate premierului desemnat, Luca Niculescu, se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament, iar printre cele mai importante se numără rectificarea bugetară urgentă pentru finanțarea spitalelor și a serviciilor esențiale, indexarea pensiilor și eliminarea C
VIDEO Ioana Dogioiu: Guvernul a actualizat cuantumul amenzilor contravenționale aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, actualizarea amenzilor contravenționale aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. 'Guvernul a aprobat hotărârea privind actualizarea cuantumului amenzilor contravenționale prevăzute la articolul 90 și arti
Mircea Abrudean, în vizită oficială în Italia; participare la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente și întâlniri bilaterale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a participat, joi și vineri, la Roma, la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente, unde a evidențiat provocările la adresa securității europene și necesitatea consolidării capacității de răspuns a statelor democratice în fața amenințărilor hibride. Conferința a reunit președinți ai parlamentelor din cele
PSD: Companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute
Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că poziția sa în privința companiilor de stat profitabile și din domeniile strategice a rămas aceeași: nu trebuie vândute. 'PSD a fost și rămâne consecvent: companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute. Partidul Social Democrat precizează
Dominic Fritz, la reuniunea liderilor Renew Europe: USR nu va permite ca România să se izoleze de Europa
Președintele USR, Dominic Fritz, a participat, la Bruxelles, la reuniunea liderilor partidelor membre ale grupului Renew Europe din Legislativul european, cărora le-a transmis că partidul va trece în opoziție față de Guvernul PSD și nu va permite ca România 'să se izoleze' de Europa. 'Multe întrebări despre situația din Româ




