Radu Miruță i-a propus omologului bulgar înființarea unui comandament militar comun la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a transmis miercuri că i-a propus omologului bulgar semnarea unei scrisori comune, adresată conducerii NATO, în legătură cu înființarea unui comandament militar la Marea Neagră.
''Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, iar pentru asta trebuie să facem pași. I-am propus ministrului Apărării din Bulgaria, cu care am avut o discuție telefonică după incidentele din Marea Neagră, semnarea unei scrisori comune adresate conducerii NATO, prin care să susținem poziția celor două țări privind înființarea unui astfel de comandament, cu rotație între toate țările riverane atât în ceea ce privește locația, cât și conducerea acestuia'', a scris Radu Miruță pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că România este pregătită să preia conducerea comandamentului și să găzduiască structura pe litoralul românesc al Mării Negre începând din 2028.
''Până atunci, acceptăm ca acesta să își desfășoare activitatea pe litoralul turcesc al Mării Negre, cu participarea ofițerilor români și bulgari. Incidentele din Marea Neagră - drone, nave scufundate și mine marine - ne obligă să acționăm, nu să așteptăm. România este determinată să își protejeze interesele de securitate și economice în Marea Neagră, cu respectarea deplină a dreptului internațional'', spune Miruță.
Ministrul punctează că incidentele cu drone în spațiul aerian și în domeniul maritim nu mai pot fi tratate ca ''probleme naționale izolate''.
''Atacurile repetate ale Rusiei asupra infrastructurii ucrainene au generat riscuri colaterale de securitate pentru autoritățile și populațiile țărilor noastre și par să urmărească testarea capacității de reacție la nivel național și aliat. Evoluțiile recente confirmă că incidentele cu drone în spațiul aerian și în domeniul maritim nu mai pot fi tratate ca probleme naționale izolate'', a subliniat Radu Miruță. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European
Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, context în care țara noastră va pleda pentru un buget 'ambițios' al UE pentru perioada 2028-2034. Șeful statului a găzduit la finalul săptămânii trecute o ședință de lucru în pregătirea reuniunii liderilor UE, una dintr
Bolojan participă la Summitul PPE de la Bruxelles; viitorul buget al UE și PNRR, teme de discuție
Premierul interimar Ilie Bolojan va participa joi la Summitul Partidului Popular European (PPE), care va avea loc la Bruxelles. Potrivit unui anunț de presă al Guvernului, printre temele de discuție se vor număra viitorul buget al Uniunii Europene și susținerea unor principii care să asigure o politică de coeziune orientată spre creșterea comp
Miruță cere creșterea prezenței aliate în zona Mării Negre: Nu au ce căuta drone în spațiul aerian românesc
Ministrul Apărării, Radu Miruță, afirmă că este nevoie de o prezență aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind că nu au ce căuta drone în spațiul aerian național, iar România nu trebuie să se obișnuiască cu acest lucru, pentru că nu e o țară aflată în război, ci să riposteze diplomatic. 'România trebuie
Incendiu la o navă în apropiere de Sulina/MAE: Suntem pregătiți să reacționăm public după ce autoritățile confirmă circumstanțele incidentului
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat, miercuri seară, că instituția pe care o reprezintă este in legătură permanentă cu autoritățile competente în cazul incidentului în care a fost implicată nava sub pavilion Insulele Comore și este pregătită să reacționeze public după ce vor fi confirmate circumstanțele
VIDEO Mesaj al președintelui Nicuşor Dan la Seara Valorilor organizată de Primăria Iași: Oamenii valoroși dau sens performanței
Președintele Nicușor Dan a afirmat, printr-un mesaj transmis la evenimentul 'Seara Valorilor' organizat miercuri seara de Primăria Iași, că prin această manifestare este celebrată atât performanța, cât și puterea exemplului. 'Recunoașterea valorilor înseamnă mai mult decât un gest simbolic de apreciere. Este
Grindeanu spune că printre prioritățile din programul de guvernare se numără indexarea pensiilor și demararea reformei administrative
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că printre prioritățile care se vor regăsi în programul de guvernare al Cabinetului Luca Niculescu se află elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, cu încadrarea în țintele de deficit și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor până la 1 decembrie 2026, indexarea pensiilor, inclusi
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, a anunțat că va propune Comitetului Politic, în ședința de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu. ''Nevoia de stabilitate nu poate fi folosită ca să ne întoarcem la un guvern de risipă și de protecție pentru privilegiații PSD. Da, Rom&aci
Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu
Consiliul Politic Național al PSD a aprobat propunerile de miniștri social-democrați pentru Cabinetul Luca Niculescu, a anunțat miercuri președintele partidului, Sorin Grindeanu. ''PSD va face o evaluare a Guvernului Niculescu după primele șase luni de guvernare'', a adăugat liderul PSD. Într-o declarație d
Sorin Grindeanu: Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare
Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, pentru că prioritățile solicitate de social-democrați se regăsesc în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu, a declarat, miercuri, președintele partidului, Sorin Grindeanu. ''Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situația critică în care a
UPDATE PSD a decis să facă parte din Guvernul Luca Niculescu; lista cu miniştrii social-democraţi (surse)
Consiliul Politic Național al PSD a decis, miercuri, că social-democrații vor face parte din Guvernul Luca Niculescu. Potrivit unor surse din partid, PSD a decis intrarea la guvernare și susținerea în Parlament a Guvernului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu. Potrivit surselor citate, PSD va avea 11 miniștri &ici
Nicușor Dan - convorbire cu Iliana Iotova; România și Bulgaria vor colabora pe măsuri de contracarare a dronelor
România și Bulgaria vor colabora îndeaproape pentru a promova adoptarea unor măsuri mai ferme de contracarare a dronelor, la nivelul Uniunii Europene și al NATO, în vederea asigurării siguranței navigației comerciale în Marea Neagră. Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o convorbire la telefon cu omologul său bulgar
Siegfried Mureșan: Nu vom da un cec în alb niciunei propuneri de ministru PSD; vom fi în totală opoziție
PNL nu va da un cec în alb niciunei propuneri de ministru din partea PSD care ''a zburat în Mykonos, a fost la Monte Carlo cu Nordis sau este cunoscut după cutiile de pantofi'' și va fi în ''totală opoziție'' față de social-democrați, a anunțat, miercuri, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Ionel Bogdan: Dacă sunt liberali într-un Guvern fără acordul PNL, atunci partidul nu îl va vota
Partidul Național Liberal nu va vota un Guvern din care să facă parte liberali fără acordul partidului, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. El a fost întrebat, după ședința Grupurilor parlamentare liberale, de ce PNL susține acum un Guvern din care ar face parte PSD și nu a susținut Guvernul Veștea, &ic













