Ionel Bogdan: Dacă sunt liberali într-un Guvern fără acordul PNL, atunci partidul nu îl va vota
Partidul Național Liberal nu va vota un Guvern din care să facă parte liberali fără acordul partidului, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan.
El a fost întrebat, după ședința Grupurilor parlamentare liberale, de ce PNL susține acum un Guvern din care ar face parte PSD și nu a susținut Guvernul Veștea, în care erau și miniștri liberali.
''Situația pe care am avut-o în situația propunerii de Guvern Veștea a fost una inedită pentru toată lumea, o situație în care Partidul Național Liberal a luat decizia că nu va mai participa la guvernare cu Partidul Social Democrat, dar câțiva colegi din interiorul PNL au negociat instalarea unui Guvern din care făceau parte câțiva colegi. Sigur, a fost o decizie a lor, personală, nu a Partidului Național Liberal. PNL nu avea cum, în condițiile date la vremea respectivă, să dea un vot pentru susținerea acelui Guvern'', a spus Ionel Bogdan.
Acesta a arătat că partidul tratează votul pe care îl va da pentru Guvernul Luca Niculescu, dacă Biroul Permanent Național va lua această decizie, ca pe un vot al responsabilității PNL față de România.
''Nu vom trata lucrurile populist, nu vom trata lucrurile doar la modul 'ce le place unora să audă', ci vom trata lucrurile cum considerăm că este mai bine pentru România, iar în acest moment, România are nevoie de o rectificare de buget, România are nevoie de pregătirea bugetului pe 2027 cu respectarea angajamentelor pe care România și le-a asumat'', a adăugat Ionel Bogdan.
Liberalul a precizat că este mai puțin important cine face parte din acest Guvern în această fază a negocierilor politice.
''În primul rând, nu știu câți miniștri vor face parte din partea Partidului Social Democrat în acest Guvern, nici nu mă interesează. (...) Deci este mai puțin important cine face parte, cine ia un portofoliu sau altul în această fază. Pentru Partidul Național Liberal, nu este vorba despre o funcție sau alta. Noi nu am negociat în această perioadă niciun fel de funcție, niciun fel de portofoliu, niciun fel de poziție pe care ne-am dori-o sau nu. Partidul Național Liberal a explicat foarte clar că dacă PSD face parte din Guvern, PNL va fi în opoziție cu acel Guvern'', a subliniat acesta.
Potrivit lui Ionel Bogdan, grupurile parlamentare ale PNL propun forurilor statutare ca votul să fie unul favorabil instalării unui Guvern, pentru deblocarea crizei politice.
Legat de posibilitatea ca din Guvernul Niculescu să facă parte și liberali, Ionel Bogdan a spus: 'Dacă sunt colegi care fac parte dintr-un Guvern, indiferent cum se numește acel Guvern, fără acordul PNL, fără un vot al PNL, atunci, cu siguranță, PNL nu va putea vota un astfel de Guvern'.
''Dar ce trebuie să scoatem în evidență este că dacă PNL ar fi hotărât să meargă la guvernare, atunci ar fi mers la guvernare cu arme și bagaje, nu cu un interpus într-o parte sau alta și, drept urmare, decizia este de a merge în Opoziție. (...) Dacă PNL ar fi hotărât să intre la guvernare cu PSD, ceea ce nu poate intra în discuție, având în vedere deciziile anterioare pe care PNL le-a luat de-a lungul timpului, atunci ar fi făcut-o asumat, cu desemnări de nume și prenume pentru portofolii, așa cum a făcut-o și în cazul Guvernului Mureșan'', a explicat Ionel Bogdan.
Miercuri, Grupurile parlamentare ale PNL au votat pentru un vot în favoarea instalării Guvernului Niculescu, pentru ca partidul să intre în Opoziție și pentru posibilitatea încheierii unui acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu. Voturile date în acest sens de grupurile parlamentare liberale sunt consultative, iar decizia finală va fi luată de Biroul Politic Național al partidului. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Radu Miruță i-a propus omologului bulgar înființarea unui comandament militar comun la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a transmis miercuri că i-a propus omologului bulgar semnarea unei scrisori comune, adresată conducerii NATO, în legătură cu înființarea unui comandament militar la Marea Neagră. ''Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, iar pentru asta tre
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, a anunțat că va propune Comitetului Politic, în ședința de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu. ''Nevoia de stabilitate nu poate fi folosită ca să ne întoarcem la un guvern de risipă și de protecție pentru privilegiații PSD. Da, Rom&aci
Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu
Consiliul Politic Național al PSD a aprobat propunerile de miniștri social-democrați pentru Cabinetul Luca Niculescu, a anunțat miercuri președintele partidului, Sorin Grindeanu. ''PSD va face o evaluare a Guvernului Niculescu după primele șase luni de guvernare'', a adăugat liderul PSD. Într-o declarație d
Sorin Grindeanu: Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare
Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, pentru că prioritățile solicitate de social-democrați se regăsesc în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu, a declarat, miercuri, președintele partidului, Sorin Grindeanu. ''Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situația critică în care a
UPDATE PSD a decis să facă parte din Guvernul Luca Niculescu; lista cu miniştrii social-democraţi (surse)
Consiliul Politic Național al PSD a decis, miercuri, că social-democrații vor face parte din Guvernul Luca Niculescu. Potrivit unor surse din partid, PSD a decis intrarea la guvernare și susținerea în Parlament a Guvernului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu. Potrivit surselor citate, PSD va avea 11 miniștri &ici
Nicușor Dan - convorbire cu Iliana Iotova; România și Bulgaria vor colabora pe măsuri de contracarare a dronelor
România și Bulgaria vor colabora îndeaproape pentru a promova adoptarea unor măsuri mai ferme de contracarare a dronelor, la nivelul Uniunii Europene și al NATO, în vederea asigurării siguranței navigației comerciale în Marea Neagră. Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o convorbire la telefon cu omologul său bulgar
Siegfried Mureșan: Nu vom da un cec în alb niciunei propuneri de ministru PSD; vom fi în totală opoziție
PNL nu va da un cec în alb niciunei propuneri de ministru din partea PSD care ''a zburat în Mykonos, a fost la Monte Carlo cu Nordis sau este cunoscut după cutiile de pantofi'' și va fi în ''totală opoziție'' față de social-democrați, a anunțat, miercuri, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Ionel Bogdan: Decizie a Grupurilor parlamentare PNL - vot pentru Guvernul Niculescu și pentru a rămâne în Opoziție
Grupurile parlamentare ale PNL au decis, miercuri, pentru a da un vot în favoarea instalării Guvernului Niculescu, pentru ca partidul să intre în opoziție și pentru posibilitatea încheierii unui acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat, după ședință, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Bode: Nu-mi amintesc ca un guvern să fie format dintr-un număr atât de mare de miniștri de la un singur partid
Deputatul PNL Lucian Bode a declarat, miercuri, că nu-și amintește să fi fost vreun guvern format dintr-un număr atât de mare de miniștri de la un singur partid cum va fi cel propus de premierul desemnat Luca Niculescu, din care va face parte PSD, menționând că liberalii au guvernat în alianță cu social-democrații în 2020-2024 și au avut o
Bolojan - întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale UE și cu reprezentantul Comisiei Europene acreditat la București
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și cu reprezentantul Comisiei Europene acreditat la București, cărora le-a mulțumit pentru colaborarea și sprijinul constant acordat Guvernului României. Potrivit unui comunicat al Executivului remis miercuri, în cadru












