Andrei Baciu: ONU va organiza un program de formare în inteligența artificială pentru parlamentarii și personalul Parlamentului României
Organizația Națiunilor Unite va organiza, în perioada 10-12 noiembrie, un program de formare în domeniul inteligenței artificiale pentru parlamentarii și personalul Parlamentului României, a anunțat joi deputatul PNL Andrei Baciu.
'Inițiativa pe care am demarat-o acum jumătate de an a primit zilele acestea aprobarea finală a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului. Programul, organizat de Organizația Națiunilor Unite, cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), se va adresa atât parlamentarilor, cât și personalului parlamentar și va oferi instrumentele necesare pentru înțelegerea oportunităților, riscurilor și implicațiilor inteligenței artificiale', a scris Baciu pe Facebook.
Programul va fi susținut de doi experți ONU în domeniul inteligenței artificiale, care vor veni la București din New York și Singapore. Potrivit deputatului, participanții vor afla cum funcționează sistemele de AI și vor discuta despre oportunitățile și riscurile utilizării acestora.
'Este deja clar că nu putem legifera responsabil o tehnologie pe care nu o înțelegem suficient. Aceasta este ideea de la care am pornit atunci când am inițiat discuțiile cu reprezentanții ONU și ai UNDP la New York și Geneva. Mă bucur că aceste discuții se transformă acum într-un proiect concret și benefic pentru România', a arătat Baciu.
El a precizat că programul va aborda, într-o manieră practică, modul în care funcționează inteligența artificială, oportunitățile și riscurile asociate utilizării sale, implicațiile etice și de securitate, reglementarea și supravegherea sistemelor de AI, rolul parlamentelor în adoptarea unor politici publice responsabile.
'Cam toată lumea discută acum despre AI. Pentru mine, însă, diferența este dată mereu de acțiune și rezultate. Și aici întrebarea esențială este: ce putem face, în mod real, pentru ca România să fie mai bine pregătită pentru era AI? Inteligența artificială transformă deja lumea cu totul. Sunt experți care compară această transformare cu cea produsă de electricitate asupra omenirii. AI a transformat deja societatea, economia, piața muncii și modul în care elaborăm politicile publice. Transformarea este atât de profundă, încât vom discuta despre o eră pre-AI și o eră post-AI, în care am intrat deja. Suntem, astfel, cu toții parte a generației care va face această tranziție. Regulile care vor guverna societatea de mâine se scriu acum. De aceea, este necesar să avem o înțelegere cât mai bună a tuturor acestor implicații', a mai arătat Andrei Baciu.
Deputatul a mai menționat că acest program de formare va contribui la o mai bună înțelegere, astfel încât societatea de mâine să utilizeze AI în mod etic și responsabil.
'Le mulțumesc conducerilor celor două Camere și colegilor din Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru susținerea acestei inițiative. Le mulțumesc, de asemenea, lui Amandeep Singh Gill, secretar general adjunct al ONU și trimis special pentru tehnologiile digitale și emergente, și lui Robert Opp, director pentru transformare digitală și director al Digital, AI and Innovation Hub din cadrul United Nations Development Programme - UNDP', a mai transmis Andrei Baciu.
El a arătat că următorul pas firesc pentru creșterea capacității instituționale este înființarea unei comisii pentru AI, care să poată dobândi expertiză și capacitatea de analiză rapidă a întregului proces legislativ pentru care este responsabil Parlamentul României, menționând că deja a făcut o propunere oficială în acest sens. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. 'Două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în nord-estul ță
Congres USR/A fost ales noul Birou Național; printre vicepreședinți-Miruță, Buzoianu, Barna (rezultatele preliminare)
USR și-a ales sâmbătă, la Timișoara, noul Birou Național, printre vicepreședinți fiind Radu Miruță, Diana Buzoianu și Dan Barna, arată rezultatele preliminare ale votului. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături de această nouă echipă de conducere a pa
Congres USR/ A fost adoptată rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt'
Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt', document care face bilanțul activității miniștrilor partidului și stabilește principiile formațiunii &ic
Congres USR/ Fritz: La fiecare lege proastă a PSD, vom veni cu un contraproiect
USR, aflată în Opoziție, va fi atentă la toate deciziile pe care PSD le va lua, iar la fiecare lege 'proastă' va veni cu un contraproiect, a declarat, sâmbătă, președintele partidului, Dominic Fritz, la Congresul formațiun
Congres USR/Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul 'a reușit să scoată neamurile din instituții', însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, 'își aduc înapoi c
Radu Miruță: Opoziția nu este o pauză pentru USR, vom fi în umbra lor în toate ministerele
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că Opoziția nu reprezintă o pauză, punctând că formațiunea își menține țelul de a realiza un pol reformator care să c&ac
Timiș: A început Congresul USR; se alege Biroul Național al partidului
Peste 600 de delegați s-au reunit sâmbătă, la Timișoara, la Congresul USR, la care urmează să fie aleși cei 24 de membri ai Biroului Național al partidului, în competiție intrând trei echipe conduse de Diana Buzoianu, Radu Miruță și Lucian Stanciu-Viziteu. Președintele USR, Dominic Fritz, care are mandat până în anul 2029,
Ministerul Culturii solicită clarificarea situației implementării măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă
Ministerul Culturii a transmis către Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București și către toate instituțiile din subordinea sa o solicitare de a clarifica explicit situația implementării măsurilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă. 'Ministerul Culturii solicită tuturor instituțiilor publice de cultură
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi
Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num
Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți
Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia
Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.
Bolojan, după adoptarea rectificării bugetare: E bine că PSD a abandonat șantajul; confirmă oficial buna moștenire
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și 'a abandonat șantajul cu blocarea rectificării'. El a mai susținut că a devenit un 'modus operandi' al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD l
Cărbunaru: Guvernul corectează calculul sprijinului pentru fermierii cu culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă
Guvernul a modificat formula de calcul a sprijinului financiar acordat fermierilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta din 2025, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'Pentru fermierii români Guvernul a luat o serie de măsuri care le vine în sprijin. M
Președintele trimite Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului vineri, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului pentru transpunerea art. 17 din Directiva (UE) a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței e














