Proiectul privind alegerile anticipate, supus dezbaterii; se reduc unele termene, dar și numărul minim de susținători
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență.
Acesta poate fi consultat pe site-ul www.roaep.ro, la secțiunea 'Legislație electorală - Transparență decizională', iar observațiile și propunerile pot fi transmise la adresa de e-mail www.roaep.ro, la secțiunea legislatie@roaep.ro, până la data de 8 octombrie.
Conform proiectului, Guvernul ar urma să adopte, la propunerea AEP și a Ministerului Afacerilor Interne, hotărârile privind data alegerilor, calendarul, cheltuielile și măsurile tehnice în cel mult cinci zile de la dizolvarea Parlamentului, iar data alegerilor ar urma să fie adusă la cunoștință publică cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării.
'Soluția corespunde estimării prezentate de AEP în luna iulie, potrivit căreia încadrarea în termenul constituțional impune reducerea cu cel puțin 15-20 de zile a unor termene procedurale, și garantează că alegerile se desfășoară în limitele stabilite de Constituție', potrivit unui comunicat transmis de AEP.
Proiectul mai prevede ca înregistrarea, atât pentru votul la secțiile de votare din străinătate, cât și pentru votul prin corespondență, să înceapă în a treia zi de la dizolvarea Parlamentului.
Înregistrarea pentru votul prin corespondență se va încheia cu 45 de zile înainte de data votării, astfel încât să rămână timpul necesar pentru expedierea și returnarea documentelor electorale, precum și pentru dimensionarea corectă a secțiilor de votare din străinătate.
'AEP consideră că este necesar ca modificările propuse să fie adoptate înaintea oricărei decizii privind organizarea unui scrutin anticipat. Această abordare răspunde exigențelor stabilite de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, pronunțată chiar în contextul unor măsuri privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Curtea a reținut atunci că drepturile electorale sunt drepturi fundamentale, că sistemul electoral se reglementează prin lege organică, adoptată de Parlament, și că orice intervenție asupra legislației electorale trebuie să respecte principiul stabilității juridice în materie electorală, consacrat și de Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția', se arată în comunicat.
Potrivit proiectului, durata campaniei electorale rămâne neschimbată, astfel încât competitorii electorali și alegătorii beneficiază de același interval de 30 de zile pentru prezentarea și cunoașterea programelor electorale.
Pentru a încadra operațiunile în intervalul constituțional, o parte dintre termenele intermediare se reduc la jumătate. Sunt exceptate, în mod expres, termenele care asigură garanțiile esențiale ale procesului electoral: depunerea candidaturilor și a semnelor electorale, stabilirea ordinii pe buletinul de vot, solicitarea timpilor de antenă, desemnarea președinților birourilor electorale, aducerea la cunoștință publică a secțiilor de votare, tipărirea listelor electorale permanente, termenele de 24 de ore și de două zile, precum și toate termenele ulterioare încheierii votării.
'Căile de atac și operațiunile de numărare, centralizare și stabilire a rezultatelor se desfășoară, așadar, în aceleași condiții ca la orice alegeri. În același spirit al proporționalității, numărul minim de susținători necesar pentru depunerea candidaturilor se reduce la jumătate, corespunzător timpului mai scurt disponibil pentru strângerea semnăturilor, astfel încât accesul la competiția electorală să nu fie îngreunat de caracterul anticipat al scrutinului', transmite sursa citată.
AEP subliniază că elaborarea proiectului nu este legată de momentul sau de oportunitatea unor eventuale alegeri anticipate.
'Abordarea AEP este una exclusiv tehnică și instituțională, iar rolul său este acela de a se asigura că, dacă o astfel de decizie va fi luată, instituțiile statului dispun de un cadru legal care permite organizarea alegerilor în termenul constituțional, cu garanții depline pentru toți alegătorii și pentru toți competitorii electorali. Asigurarea garanțiilor pentru respectarea legii și a Constituției nu trebuie confundată cu exprimarea unei opțiuni politice', precizează aceeași sursă.
Reprezentanții AEP reamintesc faptul că, potrivit art. 63 din Constituție, alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult trei luni de la dizolvarea Parlamentului. AEP adaugă că, încă din luna iulie, a explicat că respectarea termenului constituțional de trei luni presupune modificarea unor termene prevăzute de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea AEP. La momentul respectiv, au fost semnalate și dificultățile logistice ale organizării unui scrutin anticipat într-un interval atât de scurt, inclusiv în ceea ce privește constituirea secțiilor de votare din străinătate. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Oana Țoiu: Hubul european de securitate maritimă va avea două sedii - la Constanța și la Varna
Deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanța și la Varna (Bulgaria). ''Anunțul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de acordare a finanțării de 50 de milioane de euro
Nicușor Dan: Am avut numeroase incidente la Marea Neagră, acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice
România a avut, recent, numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, &
Premierul a reafirmat, în discuția cu șefa CE, angajamentul Guvernului de a promova proiectul european
Premierul Luca Niculescu a reafirmat luni, în cadrul discuției pe care a avut-o cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a promova proiectul european și de a colabora strâns cu partenerii europeni pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai competitivă. ''Am p
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Gorghiu: Nu îmi voi retrage acțiunile în justiție; îi solicit lui Ilie Bolojan să reanalizeze decizia ilegală
Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat luni că nu își va retrage acțiunile în instanță împotriva unor decizii ale partidului, în pofida deciziei conducerii PNL, care le-a cerut contestatarilor să renunțe la procese în termen de 10 zile, în caz contrar urmând să nu mai fie membri ai grupurilor parlamentare.
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Bode: Ca secretar general nu am semnat niciodată un contract care să nu respecte legea; decizia PNL nu se referă la mine
Deputatul PNL Lucian Bode, fost secretar general al partidului, a declarat luni că decizia conducerii liberalilor privind recuperarea unor sume provenite din facturi neachitate sau din contracte încheiate fără respectarea prevederilor statutare nu îl vizează. Bode a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de s
VIDEO Președinta Comisiei Europene - primită la Palatul Victoria de premierul Luca Niculescu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită în România, a fost primită, luni după-amiază, la Palatul Victoria, de premierul Luca Niculescu. Șeful Executivului de la București și președinta Comisiei Europene vor purta discuții în cadrul unei întrevederi.
Bolojan: Cei care au contestat în instanță deciziile PNL să retragă procesele sau nu vor fi în grupurile parlamentare
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că parlamentarii liberali care au contestat în instanță deciziile partidului trebuie să își retragă acțiunile, în caz contrar urmând să fie excluși din grupurile parlamentare ale formațiunii. El a explicat că măsura urmărește asigurarea coerenței votului și respectarea deciziilor politice ale par
VIDEO Nicușor Dan: Am discutat cu președintele CE pentru un angajament european puternic în regiunea Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a discutat, luni, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la București, despre un angajament european ''puternic'' în regiunea Mării Negre și susținerea hub-ului de securitate în această zonă. ''Am discutat cu doamna președinte von der Leyen pentru un angajament europ
VIDEO Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităților române pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen, luni, în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Nicușor Dan. Această inițiativă consolidează capacitatea Uniunii Euro
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Bolojan: E normal să ne îndreptăm împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea statutului și de neachitarea contractelor
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că partidul are datorii atât din alegerile locale din 2020, de la patru filiale, cât și din 2024, pe care trebuie să le eșaloneze, menționând că este normal ca formațiunea să se îndrepte împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea prevederilor statutare și de neachitarea aces














