Țuțuianu (AEP): Avem de reglat problema finanțării campaniilor electorale prin mecanisme mai oculte
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Ploiești, că în două săptămâni va prezenta proiectul legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, arătând că sunt mai multe probleme care trebuie clarificate, cum ar fi cea a influencerilor care primesc bani, dar nu plătesc taxe și impozite sau cea a finanțării prin mecanisme 'mai oculte', cum ar fi criptomonedele.
'Am elaborat, și vom prezenta în două săptămâni, proiectul legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campanilor electorale. Va genera discuții numeroase. Încercăm să modernizăm legislația pentru a răspunde adecvat provocărilor noi: finanțarea prin platforme informatice, să reglementăm regimul juridic al donațiilor, să creăm legislație pentru candidații independenți, pentru că partidele au niște reguli, candidații independenți mai puține reguli, să vedem cum reușim, într-un timp scurt, să putem identifica vulnerabilitățile dintr-o competiție electorală. Astăzi, acuza nefondată care este adusă Autorității Electorale Permanente este că n-a știut ce se întâmplă și nici nu are cum să știe ce se întâmplă în timpul campaniei electorale, pentru că Autoritatea Electorală Permanentă face un control post factum, pe baza documentelor. Nu este organ de investigație, nu este Parchet, nu este Poliție și ca atare asemenea acuze sunt nefondate', a afirmat Țuțuianu, într-o conferință de presă.
Președintele AEP a vorbit despre nevoia de clarificare a unor chestiuni care țin de finanțarea campaniilor electorale.
'Am constatat o situație în care aceeași persoană, pentru a nu merge la notar, peste 25.000 de lei ești obligat să mergi la notar, ce face? Splitează plățile către un anumit candidat sau partid politic. Trebuie să stabilim foarte bine regimul juridic pentru că discuția a apărut referitor la președintele României. Și instanța a spus că n-am făcut - când a anulat în partea decizia AEP-ului, că n-am făcut dovadă a intenției donatorului. După părerea mea, intenția donatorului rezultă din însuși modul în care s-au derulat operațiunile. Repetat, a făcut plăți mai mici de 25.000 de lei ca să nu meargă la notarul public. Avem de clarificat problema, de exemplu, a influencerilor care primesc bani și până acum nu prea au plătit nici taxe, nici impozite și ei fac, într-un fel, publicitate politică', a afirmat Țuțuianu.
O altă problemă care necesită clarificare este legată de finanțarea prin mecanisme 'mai oculte', cum ar fi criptomonedele, a adăugat Țuțuianu.
'Avem de clarificat aspecte privind cuantumul donațiilor și să separăm clar ce înseamnă finanțarea activității curente și finanțarea activități din campaniile electorale. Să distingem clar între finanțarea privată și finanțarea publică', a menționat șeful AEP.
În ceea ce privește mecanismul de alocare a subvențiilor, președintele AEP anticipează că vor fi discuții ample.
'Avem și o problemă pe care o ridică grupurile parlamentare nou create, care vin și spun cam așa (....) decizia Curții Constituționale, mai multe decizii, sunt în sensul că un parlamentar nu are un mandat imperativ. Dacă nu are un mandat imperativ, el poate pleca din orice partid politic, din orice grup politic, pentru că el reprezintă poporul și răspunde politic pentru modul în care își gestionează cariera politică. Pornind de la alte decizii ale Curții Constituționale, grupurile nou constituite, dacă au numărul de membri prevăzut de regulament - 10 la Cameră, 7 la Senat, pot fi reprezentate în birourile permanente ale Camerelor. (...) Mai departe, pot conduce comisii de specialitate, unde primesc funcții de președinți și vicepreședinții. Și unii dintre ei au spus așa... Două abordări. Abordarea numărul unu - 'dom'le, un partid care avea 50 de parlamentari în 2024 și astăzi mai are 2, este logic, este corect să primească în continuare subvenția pentru 48 de parlamentari pe care nu-i mai are?' E o discuție foarte serioasă aceasta și sunt parlamentari care ne-au spus 'luați-le banii'. Noi nu putem să luăm banii pentru că legea nu prevede să luăm banii. Alții spun așa: 'dom'le, dacă avem dreptul să fim reprezentați în Biroul Permanent, să conducem comisii de specialitate, ar trebui și subvenția să urmeze același principiu, să se ducă după parlamentar'', a mai explicat el.
Totodată, Adrian Țuțuianu a mai evidențiat că nu există reguli privind finanțarea candidaților independenți, ci doar pentru partide și că trebuie stabilit un regim juridic identic pentru cele două categorii. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu: România trebuie să producă mai mult; avem un plan de relansare în valoare de multe miliarde
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregătește un plan de relansare economică, în valoare de mai multe miliarde, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Premierul a făcut aceste precizări întrebat despre măsurile de stimulare a econ
Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, și după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanțelor.
Luca Niculescu: În funcție de rezultatele controlului privind SAFE, vom vedea ce măsuri vom lua
Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar și faptul că transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici reprezintă o obligație. 'Decizia Curții Constituționale, în cea mai mare parte, nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu co
Niculescu: Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR
Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR rămase de încasat, a declarat joi seară prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a fost întrebat la Antena 3 CNN despre anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, potrivit cărui
Vâlcea: Peiu și Neamțu, în dialog cu membrii AUR despre cartea 'România noastră cea de toate zilele'
Zeci de membri și simpatizanți ai AUR, precum și numeroși oameni de cultură vâlceni au participat, joi seara, la lansarea, la Râmnicu Vâlcea, a volumului 'România noastră cea de toate zilele', semnat de scriitorul, teologul și deputatul Mihail Neamțu împreună cu inginerul, economistul și senatorul Petrișor Peiu.
Luca Niculescu: Destul de des primesc mesaje noaptea privind dronele care vin în România
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că primește 'destul de des' mesaje, în timpul nopții, privind dronele care ajung în România. El a făcut aceste precizări la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă primește noaptea telefoane privind dronele rusești care lovesc teritoriul României.
Luca Niculescu: Păstrăm reglementarea tarifelor la gaze până la 31 martie, pentru consumul populației
Premierul Luca Niculescu a declarat că reglementarea privind tarifele la gaze pentru consumul populației va fi păstrată până la 31 martie, precizând că Guvernul are în vedere și scheme de sprijin pentru companii. El a răspuns astfel, întrebat dacă s-a gândit la măsuri de protecție socială pentru 2027.
Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie unul echilibrat
Primul ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că își dorește un buget de stat echilibrat pentru anul 2027, care să se înscrie în coordonatele fiscal-bugetare pe care România și le-a asumat în fața Comisiei Europene și, în același timp, să corespundă nevoilor românilor. El a răspuns astfel, fiind &ic
Niculescu: După 15 noiembrie va fi finalizat raportul privind situația financiară a țării; avem nevoie de aceste date
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică ''imediat după 15 noiembrie''. El a fost întrebat la Antena 3 CNN care este adevărul despre situația financiară a Rom&a
VIDEO Andrii Sîbiga: Ucraina este angajată să aibă cele mai înalte standarde pentru a proteja minoritățile
Ucraina este angajată să aibă 'cele mai înalte' standarde pentru a proteja minoritățile naționale, inclusiv minoritatea română, a declarat, joi, la București, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, într-o conferință de presă comună cu șeful diplomației române, Dan Neculăescu, și secretarul general al Inițiativei Central
Niculescu - întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei
Prim-ministrul Luca Niculescu a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegație a Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, condusă de ministrul Ferit Hoxha, premierul subliniind, cu acest prilej, susținerea deplină a României pentru parcursul european al Albaniei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiil
Întrevedere Marian Neacșu - subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă - securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală
Situația de securitate din Marea Neagră, continuarea progreselor privind NATO 3.0 și cooperarea bilaterală România - SUA au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii avute joi de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și subsecretarul pentru politici în cadrul Departamentului pentru Război al SUA, Elbridge Colby, aflat în vizită
Ministrul Mediului: S-au pierdut miliarde de euro din PNRR
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție fonduri de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, din care a reușit să acceseze puțin peste 1,3 miliarde de euro, a declarat, joi, la Petroșani, ministrul de resort, Natalia Intotero. Ea a arătat că circa 400 de milioane de euro au reprezentat fonduri pentru reabilitarea unor baraje
Ministrul Mediului: Prioritatea mea este deblocarea investițiilor, cu respectarea legislației de mediu
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, la Petroșani, că prioritatea sa și a echipei pe care o conduce este aceea de a debloca investițiile din România, în condițiile respectării legislației europene în domeniul protecției mediului. Ministrul a menționat și importanța dialogului și a relați
Parlament/Ședință de plen comun marți pentru desemnarea de noi membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.










