INTERVIU/Nicușor Dan: Alegerile anticipate înseamnă patru-cinci-șase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Alegerile anticipate înseamnă patru-cinci-șase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide și cred că românii nu-și doresc în niciun caz asta, iar partidele trebuie să facă ceea ce le dictează oamenii care le-au dat votul, a declarat președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat AGERPRES, miercuri, la New York.
Președintele a explicat, de asemenea, de ce a pus accentul, în primul său discurs susținut la ONU, pe pericolul pentru democrație reprezentat de manipularea prin social media, afirmând că acest fenomen nu primește atenția necesară.
De asemenea, Nicușor Dan a declarat că alegerea lui Dacian Cioloș în fruntea Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), unul dintre obiectivele urmărite de România în marja Adunării Generale a ONU, ar putea 'să dea o formă mai pragmatică și mai orientată către dezvoltare și investiții acestei organizații'.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Domnule președinte, v-ați început primul discurs susținut la ONU cu o referire la pericolul pentru democrație al manipulării prin social media. De ce ați ales această temă, care pentru mulți români este asociată cu motivele care au stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din 2024?
Nicușor Dan: Am ales asta dintr-un motiv tehnic: am decupat ceea ce ține de societate de ceea ce ține de relațiile între societăți, pe de o parte, dar, pe de altă parte, pentru că, în opinia mea, este un pericol foarte mare la adresa democrațiilor. Este un pericol pe care l-am văzut, cel puțin în interacțiunile cu liderii europeni, care sunt mai frecvente. L-am văzut menționat de fiecare dintre ei și mi se pare că nu acordăm suficientă atenție acestui fenomen.
AGERPRES: În al doilea rând, în discursul dumneavoastră ați cerut sprijinul țărilor francofone pentru candidatura domnului Dacian Cioloș la funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei. Ce poate oferi în plus România țărilor africane față de ceea ce le-au oferit deja contracandidatele domnului Cioloș din Republica Democrată Congo, din Mauritania sau din Rwanda?
Nicușor Dan: Da, în primul rând, o viziune despre ceea ce trebuie să fie această organizație, pentru că ea, până acum, s-a restrâns cumva la o zonă cultural-academică. România a contribuit la asta, pornind de la tradiția studenților pe care i-am avut în universitățile din România și dintre care unii sunt astăzi în poziții importante în aceste țări. Dar organizația nu s-a concentrat pe o dezvoltare economică care să fructifice aceste relații de încredere și culturale care s-au dezvoltat între state. Și cred că asta poate să facă Dacian Cioloș, cineva care știe să lucreze cu bănci, care știe să lucreze cu programe pe termen mediu și lung: să dea o formă mai pragmatică și mai orientată către dezvoltare și investiții acestei organizații.
AGERPRES: Ați criticat dur Rusia, în cele trei intervenții ale dumneavoastră, și ați cerut inclusiv înăsprirea sancțiunilor economice. Să ne așteptăm ca poziția României să fie mai fermă de acum înainte și în cazul unor eventuale noi încălcări ale spațiului aerian românesc?
Nicușor Dan: Nu, poziția noastră a fost constantă. În ceea ce privește încălcările spațiului aerian, am încercat să avem, diplomatic, un răspuns proporțional. Numai că, în intervențiile din ultimul an, ne-am concentrat mai mult pe aspecte pragmatice: regimul de sancțiuni, ajutorul concret acordat Ucrainei, situația refugiaților, interconexiunile energetice. Dar, în opinia mea, a fost de la sine înțeles că condamnăm agresiunea rusă și susținem Ucraina.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Dacă Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu obține votul de încredere al Parlamentului, luați în calcul declanșarea alegerilor anticipate? Dacă nu, ce soluție politică aveți în vedere pentru a evita prelungirea crizei și o deteriorare a încrederii cetățenilor în instituțiile statului?
Nicușor Dan: Eu îmi doresc ca acest guvern să treacă. Ãsta e motivul pentru care am făcut desemnarea. Nu vreau să discut foarte mult despre ce se va întâmpla dacă nu trece. În orice caz, alegerile anticipate, ca să fie clar pentru toată lumea, înseamnă patru-cinci-șase luni de bannere pe stradă, reclame la televizor, certuri între partide și cred că românii nu-și doresc în niciun caz asta. Deci, în politică, în opinia mea, trebuie să faci cam ce îți dictează oamenii care ți-au dat votul să faci. Iar asta înseamnă că partidele trebuie, în sfârșit, să găsească disponibilitate pentru dialog pentru a veni cu o soluție.
AGERPRES: Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că va propune în programul de guvernare o comasare voluntară a comunelor, după modelul implementat de Republica Moldova. Considerați oportună o astfel de inițiativă?
Nicușor Dan: Am văzut. După cum știți, am fost în urmă cu trei-patru săptămâni la Chișinău și am avut o discuție cu prim-ministrul. Am văzut programul ăsta și mi se pare foarte bun. Bineînțeles că modul tehnic de implementare trebuie discutat, dar o comasare a comunelor, pentru moment voluntară, cred că este binevenită. AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Referendum Rășinari/Prezență de peste 50% la votul consultativ privind exploatările miniere
Peste 50% dintre cetățenii cu drept de vot din comuna sibiană Rășinari au participat, duminică, la referendumul local privind exploatările miniere, potrivit datelor postate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP). Din totalul de 4.431 de
BPN al PNL/ S-a aprobat inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în unanimitate, inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate sau contractelor încheiate fără respectarea prevederilor statutare. Totodată, în cadrul ședinței BPN s-au aprobat în unanimitate deschiderea negocierilor pentru fuziunea prin
Ciucu anunță deciziile de la ședința BPN al PNL: Începerea negocierilor pentru fuziunea cu Forța Dreptei
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat deciziile care au fost luate duminică, în ședința Biroului Politic Național al partidului, una dintre ele vizând începerea negocierilor pentru fuziunea cu partidul Forța Dreptei. ''În cadrul ședinței BPN, Partidul Național Liberal
Referendum Rășinari/ Vot consultativ privind exploatările miniere; AEP: Urnele - deschise până la 23:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Rășinari, județul Sibiu, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la exploatările miniere. În conformitate c
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ














