Siegfried Mureșan: Nu-mi depun mandatul; negociez cu grupurile parlamentare cu respect
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a reiterat, marți, după întâlnirea cu grupurile parlamentare ale PNL, că nu își va depune mandatul, menționând că negociază cu senatorii și deputații cu 'respect' și va discuta cu liderul PSD Sorin Grindeanu cu 'drag' și cu 'plăcere'.
'Nu, cum să-mi depun mandatul?', a spus Siegfried Mureșan, întrebat pe această temă.
'Noi vom fi la guvernare, nu PSD. (...) Cu domnul Grindeanu vom discuta cu drag și cu plăcere', a completat Mureșan, răspunzând mai multor întrebări ale jurnaliștilor.
Premierul desemnat le-a prezentat parlamentarilor liberali măsuri din programul de guvernare, amintind, între altele, reducerea numărului de parlamentari, în conformitate cu recensământul, comasarea unor agenții, reforma pensiilor speciale - fără cumul pensie și salariu la stat, management performant la companiile de stat, arătând că nu este nevoie de creșteri de taxe și impozite și nici a TVA-ului, au precizat surse liberale.
Înainte de ședință, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a declarat că premierul desemnat și echipa sa vor lucra, alături de PNL, USR și UDMR, pentru a încerca să facă o majoritate în Parlament pentru a trece Guvernul.
'Cele 233 de voturi pot fi probate doar în Parlament, doar prin votul exprimat al parlamentarilor. Așadar, vedem la momentul respectiv dacă întrunim cele 233 de voturi, până atunci Siegfried Mureșan și echipa dânsului vor lucra alături de PNL, USR și UDMR pentru a încerca să facă o majoritate', a explicat Ionel Bogdan.
Referitor la afirmațiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, el a spus că sunt discuții normale care se poartă în această perioadă și se va vedea care va fi decizia Uniunii în urma ședințelor interne pe care le va avea.
'Nu cred că este neapărat o presiune. Cred că cel mai important lucru este ca programul de guvernare să reprezinte nevoile pe care le are astăzi România și mai ales realitățile din țară', a evidențiat Ionel Bogdan.
El s-a referit și la afirmațiile lui Sorin Grindeanu potrivit cărora a fost contactat de președintele PNL, Ilie Bolojan, și nu de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
'Am văzut declarațiile publice ale domnului Sorin Grindeanu. Din punctul meu de vedere sunt prezentate greșit. E normal ca nivel de lideri de partide să fie contactat. Domnul Bolojan l-a contactat încă de joi pe domnul Sorin Grindeanu care era ocupat cu deplasarea la Timișoara. Or, să vii să spui că nu te-ai văzut cu domnul Mureșan pentru că nu te-a contactat... Te-a contactat președintele PNL, cred că era suficient pentru stabilirea unei întâlniri, după care puteau fi stabilite detaliile, puteau stabili formatul', a transmis Ionel Bogdan.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan are marți discuții și cu USR, iar miercuri dimineață cu UDMR.
Luni, președintele UDMR a declarat că formațiunea va analiza situația în funcție de evoluția negocierilor și a programului de guvernare, precizând că dorește să fie găsită o soluție rațională.
'Sigur, dacă ajungem la concluzia că nu există 233 de voturi în niciun fel, și asta vom afla probabil mult mai târziu, după ce va exista și programul de guvernare, atunci trebuie să luăm o decizie, în primul rând noi - dacă continuăm discuțiile și venim să ne prăbușim într-o gălăgie infernală în Parlament, cu 160 - 170 de voturi, sau spunem că e mai bine într-un astfel de situație să nu prelungim conflictul, să nu adâncim prăpastia și sugerăm, atâta putem să facem, să depună mandatul domnului Mureșan. Dacă domnul Mureșan consideră că trebuie să meargă până la capăt, adică până la vot în Parlament, atunci și noi trebuie să luăm o decizie ce vom face. Eu aș prefera să nu adâncim criza, să nu prelungim timpul, să nu adâncim prăpastia, dar nu depinde de mine', a subliniat Kelemen Hunor.
Tot luni, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu a fost contactat până acum de premierul desemnat Siegfried Mureșan, în schimb președintele PNL, Ilie Bolojan, i-a cerut să se întâlnească.
'În mod normal, trebuia să mă caute domnia sa, cred, dacă ar fi vrut voturile de la noi. Nu s-a întâmplat lucrul acesta. (...) Sigur că mă așteptam să fiu sunat. Așa cred că era politicos dacă vrei voturile PSD, mai ales știind, eu am anunțat de joi seara, cred, că noi azi o să avem o ședință. Măcar din politețe, dacă vrei voturile PSD, puteai să mă contactezi, puteai să transmiți un mesaj, să fie ceva de acest tip', a explicat Grindeanu.
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul ce urmează să fie alcătuit de premierul desemnat, Siegfried Mureșan.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că această recomandare, de a nu susține Guvernul Mureșan, va fi înaintată Consiliului Politic Național, care este forul statutar din acest punct de vedere. AGERPRES/(A, AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Niculescu - întâlnire cu liderii confederațiilor sindicale; le-a confirmat acestora un prim set de măsuri
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor sindicale, sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale faț
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
MAE/Atenționare de călătorie: Belgia - Proteste la Bruxelles
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că marți sunt anunțate ample mișcări de protest care ar putea afecta traficul în Bruxelles, în special în cartierul european și în zona Gare du Nord. Cetățenii români pot solici
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, luni, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre 'adevăratul' deficit bugetar. 'Văzând că domnul prim-ministru a invocat o întâlnire cu sindicatele azi pentru a evita să vină în Camera Dep
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați
Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -


