Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta; nu s-a emis legitimație pe numele lui
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
Precizările vin după ce, la perchezițiile efectuate luni de DIICOT la locuința lui Georgescu din Mogoșoaia, ar fi fost găsită o legitimație 'diplomatică' pe numele acestuia, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta.
''Cu privire la recentele relatări din mass-media referitoare la descoperirea unei legitimații diplomatice despre care a fost formulată presupunerea că ar fi fost emisă de Ordinul Suveran Militar de Malta pe numele unei persoane, dorim să precizăm următoarele: Confirmăm că persoana în cauză nu este membru al Ordinului Suveran Militar de Malta și că nu am emis niciodată un astfel de document. Așa cum s-a semnalat corect în presă, în România există mai multe ordine false (așa-numitele 'ordine de imitație'), care au folosit uneori în mod abuziv simbolurile noastre'', au transmis reprezentanții Ordinului, într-un comunicat.
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem, poartă numele 'senatorului' Călin Georgescu, având și poza acestuia. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta / Facebook
Citeşte şi:
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
Aparat de bruiaj, găsit în mașina lui Georgescu (surse)
Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu - la DIICOT; măsuri de siguranță dispuse de Jandarmerie
Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT
VIDEO Imagini cu intrarea anchetatorilor în vila lui Călin Georgescu
VIDEO Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune (surse)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dominic Fritz: Obiectivul USR este clar - o guvernare fără PSD și AUR
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat duminică, într-o conferință de presă susținută alături de membrii noului Birou Național al partidului, că obiectivul formațiunii este o guvernare fără PSD și AUR, făcând o opoziție acerbă, dar constructivă și rămânând 'câinele de pază' în fața Guvernului PSD. 'Cu aceast
Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. 'Două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în nord-estul ță
Congres USR/A fost ales noul Birou Național; printre vicepreședinți-Miruță, Buzoianu, Barna (rezultatele preliminare)
USR și-a ales sâmbătă, la Timișoara, noul Birou Național, printre vicepreședinți fiind Radu Miruță, Diana Buzoianu și Dan Barna, arată rezultatele preliminare ale votului. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături de această nouă echipă de conducere a pa
Congres USR/ A fost adoptată rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt'
Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt', document care face bilanțul activității miniștrilor partidului și stabilește principiile formațiunii &ic
Congres USR/ Fritz: La fiecare lege proastă a PSD, vom veni cu un contraproiect
USR, aflată în Opoziție, va fi atentă la toate deciziile pe care PSD le va lua, iar la fiecare lege 'proastă' va veni cu un contraproiect, a declarat, sâmbătă, președintele partidului, Dominic Fritz, la Congresul formațiun
Congres USR/Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul 'a reușit să scoată neamurile din instituții', însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, 'își aduc înapoi c
Radu Miruță: Opoziția nu este o pauză pentru USR, vom fi în umbra lor în toate ministerele
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că Opoziția nu reprezintă o pauză, punctând că formațiunea își menține țelul de a realiza un pol reformator care să c&ac
Timiș: A început Congresul USR; se alege Biroul Național al partidului
Peste 600 de delegați s-au reunit sâmbătă, la Timișoara, la Congresul USR, la care urmează să fie aleși cei 24 de membri ai Biroului Național al partidului, în competiție intrând trei echipe conduse de Diana Buzoianu, Radu Miruță și Lucian Stanciu-Viziteu. Președintele USR, Dominic Fritz, care are mandat până în anul 2029,
Ministerul Culturii solicită clarificarea situației implementării măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă
Ministerul Culturii a transmis către Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București și către toate instituțiile din subordinea sa o solicitare de a clarifica explicit situația implementării măsurilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă. 'Ministerul Culturii solicită tuturor instituțiilor publice de cultură
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi
Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num
Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți
Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia
Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.
Bolojan, după adoptarea rectificării bugetare: E bine că PSD a abandonat șantajul; confirmă oficial buna moștenire
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și 'a abandonat șantajul cu blocarea rectificării'. El a mai susținut că a devenit un 'modus operandi' al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD l
Cărbunaru: Guvernul corectează calculul sprijinului pentru fermierii cu culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă
Guvernul a modificat formula de calcul a sprijinului financiar acordat fermierilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta din 2025, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'Pentru fermierii români Guvernul a luat o serie de măsuri care le vine în sprijin. M














