Siegfried Mureșan: Nu iau în calcul să-mi depun mandatul
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu.
'Nu iau în calcul să-mi depun mandatul. Obiectivul meu este foarte clar. Președintele României m-a desemnat. Vom lucra la programul de guvernare, după care ne vom întâlni cu parlamentarii. Vom prezenta programul nostru parlamentarilor, după care vom prezenta Cabinetul de miniștri și vom depune Cabinetul de miniștri și programul de guvernare în Parlament. Sper să avem audieri serioase, pentru ca miniștrii buni pe care îi vom propune să-și poată prezenta viziunea în fața Parlamentului și apoi vom avea votul de învestitură', a spus Siegfried Mureșan, la Digi 24, întrebat dacă va lua în calcul depunerea mandatului în scenariul în care nu va strânge voturile necesare pentru învestirea Guvernului pe care-l va propune.
El a subliniat, întrebat dacă există vreun scenariu în care să-și depună mandatul, că nu are în vedere depunerea mandatului.
Siegfried Mureșan a explicat cum l-a anunțat președintele că îl va desemna premier, precizând că a agreat cu șeful statului să aibă o întâlnire săptămâna viitoare, la revenirea acestuia în țară.
'Președintele României m-a contactat ieri și m-a informat deschis că mă va nominaliza pe mine pentru a forma Guvernul. I-am mulțumit pentru această nominalizare. I-am spus că mi-aș dori să avem o discuție așezată, de vreme ce președintele României și cu mine nu discutaserăm despre formarea Guvernului în această perioadă. I-am spus că mi-aș dori să avem o discuție așezată. Am reflectat atât dumnealui, cât și eu cum putem să discutăm, de vreme ce dumnealui nu se află în București în aceste zile. Și am agreat să fim în legătură, am agreat să ne întâlnim la revenirea în țară a domniei sale săptămâna viitoare', a precizat Mureșan.
Premierul desemnat a menționat că, după ce a avut o primă discuție cu șeful statului, în care și-au 'calibrat punctele de vedere', l-a informat pe președintele Partidului Național Liberal, premierul interimar Ilie Bolojan.
'A fost pentru noi, mulți colegi liberali, o traumă modul în care s-a încercat formarea Guvernului condus de domnul Adrian Veștea. Am avut o discuție cu președintele Ilie Bolojan. Împreună cu domnia sa am agreat să ne informăm partenerii de la USR și UDMR, fiindcă și acesta este un lucru esențial, adică deschiderea și transparența față de partenerii mei, față de cei care mă susțin sunt importante pentru mine. După care am avut o a doua discuție cu președintele României. Dumnealui m-a anunțat că va anunța și exact așa au decurs lucrurile, vă spun, transparent', a explicat Mureșan.
Pentru Ilie Bolojan și pentru el, este 'un demers serios', a menționat acesta, adăugând că afirmația din spațiul public conform căreia ar fi avut vreo ezitare este o 'interpretare eronată'.
'Președintele și cu mine, după cum am spus, am avut ieri o primă discuție pe acest subiect și dacă în 84 de zile nu s-a întâmplat nimic și în 30 de minute, practic, dumnealui m-a anunțat că va nominaliza, eu am anunțat că accept și dumnealui a făcut anunțul. Cred că lucrurile s-au întâmplat foarte rapid ieri. Chiar nu poate fi vorba de ezitări. Cred că 30 de minute e un pic mai scurt și mai rapid decât 84 de zile', a mai spus Siegfried Mureșan.
Întrebat de ce nu a fost alături de președinte atunci când a făcut anunțul, el a arătat că președintele României a decis când face anunțul și în ce format. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Administrația Prezidențială: România va susține adoptarea unui buget european ambițios
România va susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină nivelul global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună, a transmis Administrația Prezidențială, la finalul ședinței de lucru organizate vineri de președintele Nicușor Dan pe tema Cadrului Financiar Multianual, în perspectiva reuniunii Consiliului European din
Rezoluție privind lansarea Platformei Conservator-Liberale; Dan Voiculescu: Să avem încredere că vom reuși
București, 9 oct/Agerpres/ - Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL) propune constituirea unei Platforme Conservator-Liberale, deschisă tuturor forțelor politice și civice care împărtășesc valorile conservatoare și liberale, potrivit unei rezoluții adoptate vineri de Biroul Permanent Național al formațiunii. Decizia a fost luată după ce Tribunalul Bu
USR: Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență noua Lege ANI
Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență noua Lege ANI, a transmis vineri Uniunea Salvați România. Comisia va formula o opinie, care ar urma să fie adoptată în sesiunea plenară din 11 - 12 decembrie. 'Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență noua Lege ANI, în special efectele ei r
PSD îi cere lui Fritz să renunțe la funcția de președinte al USR
Reprezentanții PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunțe la funcția de președinte al USR și la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenție ai formațiunii'', și să își caute de lucru în mediul privat. Solicitarea PSD vine în urma
Guvernul salută aprobarea achiziției Șantierului Naval Mangalia de către Rheinmetall
Guvernul a salutat, vineri, aprobarea achiziției Șantierului Naval Mangalia de către compania germană Rheinmetall, menționând că reprezintă un pas pentru relansarea activității unuia dintre cele mai important
Ionel Bogdan: PSD prelungește situația de interimat în care ne aflăm prin propuneri 'non-soluții'
PSD dorește să prelungească situația de interimat prin propunerile 'non-soluții' pe care le înaintează, ceea ce reprezintă 'un act de inconștiență', a declarat vineri purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, reafirmând că liberalii exclud orice formă de coaliție cu PSD și sunt dispuși să voteze un guvern condus de premierul desemnat Luca N
Claudiu Târziu: Este nevoie de o revoluție conservatoare, de o refondare a statului român
Președintele Partidului Acțiunea Conservatoare, europarlamentarul Claudiu Târziu, a afirmat că România are nevoie de o 'revoluție conservatoare', de o întoarcere la normalitate și de o refondare a statului. Prezent la reuniunea Biroului Permanent Național al Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL), Târziu a făcut apel la o
Guvern: Proiect pentru modernizarea infrastructurii feroviare din zona Capitalei; investiție de aproape 18 miliarde de lei
Guvernul a aprobat, vineri, un proiect care vizează modernizarea infrastructurii feroviare din zona Capitalei, îmbunătățirea conectivității cu metroul, tramvaiul, transportul rutier și Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'. Executivul a aprobat, în ședința de vineri, indicatorii tehnico-economici ai investiției, în valoare totală de
Guvern: Aproximativ 7,9 milioane de lei pentru lucrări de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare din 97 de școli
Guvernul a aprobat vineri repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora în 97 de unități de învățământ preuniversitar de stat din județele Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomița
AUR cere deblocarea urgentă a subvențiilor pentru fermieri
AUR solicită deblocarea ''de urgență'' a măsurilor de sprijin pentru fermierii români, după ce ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, ar fi afirmat că acestea ''zac undeva'' la Ministerul Finanțelor sau la Guvern. ''Este inadmisibil ca agricultorii să suporte consecințele blocajelor ad
Cancelaria prim-ministrului anunță diminuarea ''substanțială'' a costurilor cu transportul
Cancelaria prim-ministrului a transmis vineri că va continua să reducă cheltuielile de funcționare, prin diminuarea ''substanțială'' a costurilor cu transportul. Potrivit unui comunicat al Cancelariei prim-ministrului, dacă în 2024 media lunară a cheltuielilor cu transportul asigurat de RAAPPS era de peste 780.000 de lei,
Sorin Grindeanu: PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR
România ar fi putut avea deja un Guvern cu puteri depline, capabil să schimbe direcția economică a țării, dacă refacerea unei majorități stabile ar fi fost pusă înaintea calculelor politice și electorale, susține președintele PSD, Sorin Grindeanu. ''Au trecut cinci luni de blocaj și suntem din nou în fața aceleiași al
Oana Țoiu: Holocaustul nu trebuie să rămână un simplu subiect de cercetare academică; este o lecție vie
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a subliniat, vineri, la ceremonia anuală de comemorare a victimelor Holocaustului, că acest moment întunecat al istoriei noastre nu trebuie să rămână un simplu subiect de cercetare academică, ci o lecție vie, predată în școli, explicată la televiziunea publică și în mass media, ca parte a unei politici
Nicușor Dan - ședință de lucru pe tema Cadrului Financiar Multianual, în perspectiva reuniunii Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va avea, vineri, o ședință de lucru cu miniștrii de resort pe tema Cadrului Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie, anunță Administrația Prezidențială. Ședința este programată pentru ora 13:00. Conform sursei citate, vor participa viceprim-ministrul și m
Nicușor Dan, de Ziua comemorării victimelor Holocaustului din România: Recursul la memorie și la istorie este crucial
Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri, de Ziua Națională de comemorare a victimelor Holocaustului din România, că recursul la memorie și la istorie este crucial pentru a înțelege cum au fost posibile crimele și atrocitățile care s-au petrecut pe teritoriul țării noastre cu concursul autorităților statului român și cu complicitatea celor care au







