Consultări la Cotroceni/ Pambuccian: L-am rugat pe președinte să amâne propunerea de premier
Grupul parlamentar al minorităților naționale i-a cerut joi președintelui Nicușor Dan să amâne propunerea de premier.
'Nu suntem într-o situație bună deloc. În trei luni, patru luni, nu s-a schimbat nimic, aproape nimic, nu există în momentul de față o majoritate certă. Și noi l-am rugat pe președintele Dan să amâne propunerea. Sper s-o facă. Sper ca într-o săptămână, două lucrurile să se poată schimba sub presiunea realității, pentru că ele stau de foarte mult timp departe de realitate, mai degrabă legat de dorințele unora sau altora dintre lideri și deloc legate de problemele cu care ne confruntăm și care sunt foarte serioase și țin de viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi', a declarat liderul grupului, Varujan Pambuccian, după consultările de la Cotroceni.
El a spus că nu există o majoritate parlamentară și nu se poate merge mai departe.
'Cheia este în existența unei majorități parlamentare, nu există așa ceva, nu se poate merge mai departe', a afirmat Pambuccian.
Întrebat dacă ar fi mai bine să se desfășoare alegeri anticipate, Pambuccian a răspuns: 'Nu rescriem nimic, nici cu anticipatele, adică suntem într-o criză profundă, care nu mai trebuie prelungită, pentru că ea duce la deteriorarea vieții de zi cu zi a oamenilor'.
Legat de cooptarea AUR la guvernare, liderul deputaților minorităților naționale a apreciat că 'orice formulă care dă stabilitate și care permite deblocarea crizei este o formulă funcțională, dar trebuie să fie și rațională'.
'Nu mă refer la partid, mă refer la ce cerințe ar putea să aibă unii și alții dintre actorii politici (...) și riscurile pe care le avem de diluare a democrației, dizolvarea ei, Doamne ferește, mai ales în lumea în care trăim acum. Și atunci sunt câteva lucruri care par minore acum, dar care trebuie evitate și dacă un guvern și o majoritate se formează în jurul acestor lucruri, atunci e mai rău decât cum suntem acum', a adăugat Pambuccian.
Potrivit acestuia, președintele nu poate face nimic.
'Ce să facă? Când vorbim de o majoritate din Parlament, dacă ar interveni brutal, că am mai văzut situații în care președinții au intervenit așa, ar fi acuzat că face o acțiune neconstituțională și sfatul meu ar fi să nu facă lucrul ăsta. Asta trebuie să vină din partea parlamentarilor, partidelor din Parlament, dincolo de președinții lor, dincolo de orice. Nu instig la răzmeriță pe nimeni, dar cred că trebuie consultați serios toți și trebuie mers cu părerea unei majorități a lor, ca să putem constitui o majoritate, pentru că ea se formează cu votul fiecăruia, nu se formează cu un vot dat în numele unui grup parlamentar', a subliniat Pambuccian. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ponta: Dacă voi fi desemnat premier, voi discuta cu toate grupurile, mai puțin cu USR
Deputatul Victor Ponta susține că în cazul în care ar fi desemnat ca premier de către președintele Nicușor Dan ar discuta cu toate grupurile parlamentare, mai puțin cu USR, și ar strânge cel puțin 233 de voturi necesare învestirii de la toți parlamentarii care înțeleg necesitatea unor măsuri 'rapide' de relansare economică.
Consultări la Cotroceni/ Kelemen Hunor: UDMR - pregătită să voteze un Guvern susținut de PNL și PSD
UDMR va vota un Guvern susținut de PNL și PSD, fie că este politic sau format din specialiști, a declarat, joi, președintele formațiunii, Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni privind desemnarea unui premier. 'UDMR este pregătită să voteze un Guvern dacă celelalte două partide mari, PSD și PNL, vor veni și vor susține un Guvern. Nu știm cu ce Gu
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, joi, cu reprezentanții Partidului Oamenilor Tineri, în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președinta POT, Anamaria Gavrilă.
Negrescu: Doar 5% dintre companiile românești folosesc eficient inteligența artificială, față de 20% la nivel UE
Doar aproximativ 5% dintre companiile românești folosesc eficient inteligența artificială, față de 20% la nivel european, declară europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al PE. Potrivit acestuia, demersurile europene în vederea reglementării și alfabetizării în domeniul AI 'nu mai sunt suficiente', pe o piață globală competi
Consultări la Cotroceni/ Partidul S.O.S. România nu participă la discuțiile cu șeful statului
Delegația S.O.S. România nu va participa joi, la consultările de la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan. 'Având în vedere că în conformitate cu prevederile statutare numai președintele partidului poate conduce delegațiile oficiale, dată fiind invitația de la o zi la alta și faptul că doamna președinte avocat eurod
VIDEO Consultări la Cotroceni/Președintele Nicușor Dan discută cu delegația grupului parlamentar al minorităților naționale
Delegația grupului parlamentar al minorităților naționale discută joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de liderul grupului, Varujan Pambuccian.
Consultări la Cotroceni/ Fritz: Menținem propunerea Siegfried Mureșan ca premier; suntem deschiși să discutăm și o altă nominalizare
USR vrea să facă parte din soluții, a declarat, joi, președintele partidului, Dominic Fritz, care a afirmat că, împreună cu PNL și UDMR, menține propunerea pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan în funcția de prim-ministru, dar există deschidere pentru a discuta și o altă nominalizare a șefului statului. 'USR cu consecvență vrea să facă parte
Abrudean: Desemnarea unui premier ar trebui să aibă loc astăzi; România nu mai poate prelungi interimatul
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, subliniază că desemnarea unui premier ar trebui să aibă loc ''chiar astăzi'', deoarece România nu mai poate prelungi interimatul la Guvern. ''Partidul Național Liberal a mers astăzi la Cotroceni pentru deblocarea crizei, cu două soluții. Soluția numărul 1 este desemnarea lui Siegfried Mureș
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația UDMR
Uniunea Democrată Maghiară din România discută joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan pe tema desemnării unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele UDMR, Kelemen Hunor, și din ea fac parte, printre alții, Csoma Botond, Cseke Attila și Tanczos Barna.
Consultări la Cotroceni/ Ilie Bolojan: România are nevoie de un guvern, un premier credibil, miniștri competenți
România are nevoie de un guvern, un premier credibil, miniștri competenți, un program care ține cont de realitățile economiei noastre, a afirmat, joi, președintele PNL, Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni cu șeful statului privind desemnarea unui premier. 'Indiferent cine va fi nominalizat, dacă va fi învestit de Parlament va avea c
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația USR
Delegația Uniunii Salvați România discută joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația USR fac parte președintele partidului, Dominic Fritz; ministrul Mediului, Diana Buzoianu; viceprem
Consultări la Cotroceni/ George Simion: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
AUR nu votează niciun Guvern din care nu face parte, a afirmat, joi, președintele partidului, George Simion, după consultările de la Palatul Cotroceni cu șeful statului privind desemnarea unui premier. 'Sunt trei luni de când Nicușor Dan ține țara în blocaj. E vinovat pentru această criză politică și pentru nominalizarea pe care o s-o facă și p
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Delegația Partidului Național Liberal discută joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Ciprian Ciucu, O
Consultări la Cotroceni/ Grindeanu: I-am spus președintelui că suntem pregătiți să preluăm guvernarea
PSD este pregătit să preia guvernarea, a transmis, joi, președintele partidului, Sorin Grindeanu, după consultările de la Palatul Cotroceni cu șeful statului privind desemnarea unui premier. 'Am fost la consultările cu președintele României. Am fost primii. De fiecare dată când a format un Guvern, când a condus un Guvern, Partidul Social