Florin Barbu: Protestul fermierilor e legitim; UE nu are atribuții privind comerțul României cu state terțe
Deputatul PSD Florin Barbu a declarat, miercuri, că Uniunea Europeană nu are atribuții în ceea ce privește comerțul României cu state terțe, iar exportul de animale vii ar putea fi reluat în aceste țări dacă premierul interimar Ilie Bolojan își asumă această decizie.
Deputatul, fost ministru al Agriculturii, a afirmat că protestul fermierilor este unul 'corect' și 'legitim'.
'Vreau să îi atrag atenția premierului demis Bolojan că de mâine, printr-o asumare politică, exportul de animale vii către țările terțe poate fi realizat. Pentru că acea decizie (a Comisiei Europene), dacă era citită cu atenție de către juriștii, de către consultanții pe care îi are domnul Bolojan, nu există sancțiune dată României, dacă exportul către țările terțe era realizat în continuare, după acea decizie din 17 iunie', a explicat Barbu, într-o conferință de presă susținută la Parlament.
Florin Barbu i-a reproșat lui Ilie Bolojan că nu a fost preocupat de continuarea exporturilor și ar fi vrut 'să îngroape' agricultura României, în contextul în care pierderile fermierilor din sectorul ovin au fost foarte mari.
'Vocea fermierilor trebuie ascultată. Vocea fermierilor nu poate fi astupată de niște huligani care nu au nicio treabă cu oieritul din România. În al doilea rând, înțeleg nemulțumirea fermierilor români din sectorul ovin. Bolojan, premierul demis, i-a lăsat de izbeliște. Încă din iunie, de când Comisia Europeană a emis acel document prin care interzice exporturile de animale vii din România către UE, dar și către țări terțe, acea decizie, din punctul meu de vedere și din analiza juridică pe care am făcut-o, este ilegală', a susținut social-democratul.
Întrebat dacă ar consuma carne provenită de la o oaie bolnavă și nevaccinată, Florin Barbu a răspuns: 'Da, dacă nu afectează sănătatea. (...) Pentru că este testată, înainte să fie sacrificată, în abator'.
Potrivit deputatului PSD, România a încheiat numeroase protocoale tehnice în vederea exportului de animale vii cu țări terțe.
'Sunt anumite contracte încheiate între fermierii români și fermierii din țările terțe. Cine va plăti acele despăgubiri, pe acele contracte neonorate de fermierii români? Cred că obligația premierului demis Bolojan era să meargă la Comisia Europeană, pentru că în momentul de față, nu vreau să țin apărarea șefului ANSVSA, dar la nivel de negociere, la nivel de comisar, la nivel de președinte de Comisie Europeană, singurul care poate negocia această decizie este premierul Bolojan', a arătat el.
În opinia parlamentarului PSD, ar exista 'un plan de a distruge agricultura' din România. Fermierii români 'au fost abandonați', în ciuda promisiunilor făcute în urmă cu o lună de către reprezentanții Guvernului, a spus el.
Florin Barbu a susținut, de asemenea, că ministrul interimar Dragoș Pîslaru și-ar dori ca toate fondurile europene dedicate dezvoltării Agriculturii să fie gestionate, începând din 2028, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acest lucru ar fi 'un dezastru' pentru fermieri români, a menționat reprezentantul PSD.
'Am auzit declarații ale domnului Pîslaru prin care spunea că PSD a deținut portofoliul Ministerului Agriculturii în ultimii cinci ani. Așa este. Dar să nu uităm că în anii 2023 - 2025 exportul de animale vii a crescut foarte mult. Vorbim de aproape 500 de milioane de euro. Vreau să îl întreb pe domnul Pîslaru, care habar n-are cu Agricultura, de ce în momentul de față, dacă acest minister nu mai este condus de un ministru al PSD, exportul de ovine este blocat', a transmis Barbu.
Deputatul a completat că 'distrugerea' sectorului zootehnic poate afecta și fabricile de procesare care ar urma să fie finalizate peste doi ani și în care s-au investit două miliarde de euro.
Florin Barbu a subliniat importanța învestirii unui Guvern cu puteri depline, având în vedere că există 'foarte multe probleme' în Agricultură. Noul Guvern ar trebui să negocieze cu Comisia Europeană acordarea ajutoarelor de stat și a fondurilor necesare fermierilor români, a indicat el.
'(Bolojan) putea veni cu sprijin suplimentar pentru fermierii români. Acum o lună le-a promis fermierilor români că va plăti despăgubirile din anul 2025 la secetă. Nici până în momentul de față acești bani nu au fost puși din fondul de rezervă pentru a plăti despăgubirile fermierilor români', a evidențiat fostul ministru al Agriculturii. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. 'Două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în nord-estul ță
Congres USR/A fost ales noul Birou Național; printre vicepreședinți-Miruță, Buzoianu, Barna (rezultatele preliminare)
USR și-a ales sâmbătă, la Timișoara, noul Birou Național, printre vicepreședinți fiind Radu Miruță, Diana Buzoianu și Dan Barna, arată rezultatele preliminare ale votului. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături de această nouă echipă de conducere a pa
Congres USR/ A fost adoptată rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt'
Congresul USR, reunit sâmbătă la Timișoara, a adoptat Rezoluția 'Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt', document care face bilanțul activității miniștrilor partidului și stabilește principiile formațiunii &ic
Congres USR/ Fritz: La fiecare lege proastă a PSD, vom veni cu un contraproiect
USR, aflată în Opoziție, va fi atentă la toate deciziile pe care PSD le va lua, iar la fiecare lege 'proastă' va veni cu un contraproiect, a declarat, sâmbătă, președintele partidului, Dominic Fritz, la Congresul formațiun
Congres USR/Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul 'a reușit să scoată neamurile din instituții', însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, 'își aduc înapoi c
Radu Miruță: Opoziția nu este o pauză pentru USR, vom fi în umbra lor în toate ministerele
Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că Opoziția nu reprezintă o pauză, punctând că formațiunea își menține țelul de a realiza un pol reformator care să c&ac
Timiș: A început Congresul USR; se alege Biroul Național al partidului
Peste 600 de delegați s-au reunit sâmbătă, la Timișoara, la Congresul USR, la care urmează să fie aleși cei 24 de membri ai Biroului Național al partidului, în competiție intrând trei echipe conduse de Diana Buzoianu, Radu Miruță și Lucian Stanciu-Viziteu. Președintele USR, Dominic Fritz, care are mandat până în anul 2029,
Ministerul Culturii solicită clarificarea situației implementării măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă
Ministerul Culturii a transmis către Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București și către toate instituțiile din subordinea sa o solicitare de a clarifica explicit situația implementării măsurilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă. 'Ministerul Culturii solicită tuturor instituțiilor publice de cultură
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi
Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num
Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți
Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia
Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.
Bolojan, după adoptarea rectificării bugetare: E bine că PSD a abandonat șantajul; confirmă oficial buna moștenire
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și 'a abandonat șantajul cu blocarea rectificării'. El a mai susținut că a devenit un 'modus operandi' al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD l
Cărbunaru: Guvernul corectează calculul sprijinului pentru fermierii cu culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă
Guvernul a modificat formula de calcul a sprijinului financiar acordat fermierilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta din 2025, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'Pentru fermierii români Guvernul a luat o serie de măsuri care le vine în sprijin. M
Președintele trimite Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului vineri, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului pentru transpunerea art. 17 din Directiva (UE) a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței e














