Pălărie (USR), despre suspendarea președintelui: Cineva responsabil politic nu poate lua un astfel de scenariu în discuție
Suspendarea președintelui nu poate fi luată în calcul în condițiile în care nu există un Guvern deplin, fiind vorba despre 'dinamitarea unei instituții a statului român', a afirmat senatorul Ștefan Pălărie, luni, într-o conferință de presă.
'Din nou nu s-a schimbat în grupul USR această perspectivă. Este absolut o demență ca, atunci când tu nu ai un Guvern deplin, să te gândești, să concepi distrugerea sau dinamitarea unei alte instituții a statului român care mai asigură continuitate și reprezentare externă. E vorba și de partenerii internaționali, dar este vorba și despre tot ceea ce înseamnă agenții de rating și evaluarea economiei în perioada asta. Cineva serios și responsabil și matur politic nu poate lua un astfel de scenariu în discuție sau în calcul', a declarat Pălărie la Parlament.
Referitor la viitorul Guvern, el a amintit că, potrivit deciziilor USR luate la nivelul forumurilor de conducere, USR nu va vota 'un guvern PSD sau acoperit PSD'.
'Asta rămâne limpede și clară. Am avut o propunere pe care am susținut-o și o susținem în continuare. Vom vedea ce se întâmplă în zilele următoare. (...) Am discutat-o foarte clar (rotativa - n.r.) de guverne minoritare. În continuare, considerăm că un Guvern care trebuie să acționeze în România în perioada următoare este unul care să țină în continuare agenda reformelor necesare, pentru că sunt foarte multe nemulțumiri, până la finalul anului și nu numai. Dar vedem mai departe ce va hotărî și președintele țării', a adăugat Pălărie.
În ceea ce privește acordul cu liberalii, el a punctat că acesta se referă în special la inițiativele legislative: 'Haideți să limpezim și să clarificăm cu maturitate realitatea politică. Sigur, avem un pact politic de colaborare la nivel de inițiative legislative, dar formarea unui Guvern nu intră în listă la 'și altele', precum niște legi pe care putem să ne coordonăm voturile. Este cu totul și cu totul altceva. Vor exista discuții politice, eu sunt convins de acest lucru, cu atât mai mult cât suntem parteneri în privința deciziilor parlamentare și la momentul respectiv, decizia luată va fi și comunicată'.
'În momentul de față, și când spun asta este deja în jumătatea lunii septembrie, vedem cât de nătângă, superficială și iresponsabilă a fost decizia PSD de a da jos un Guvern funcțional. Consecințele le vedem cu toții. Deci, dacă cei de la PSD mai vin să ne spună cât de rău stau lucrurile, să-și dea demisia în primul rând, ca parlamentari, că au trântit Guvernul din care făceau parte', a subliniat senatorul USR.
Întrebat dacă poate să existe un guvern pur tehnocrat în momentul de față, așa cum propune liderul PNL, Ilie Bolojan, el a pus accentul pe necesitatea unei majorități parlamentare.
'Chestiunea aceasta va trebui să vină însoțită de o majoritate parlamentară, care să poată să o dovedească. Altminteri, sigur, putem, am văzut guvern de criză, guvern punte, guvern de armistițiu, guvern de unică folosință, dacă pot să spun și lucrul acesta, 'guvern de săptămână asta', dar toate aceste teorii, indiferent cum le-am numi sau denumi, ele nu funcționează dacă n-au o majoritate parlamentară în spate. (...) Eu cred că PSD, în ceasul al 12-lea, poate să vină cu coada între picioare, să spună 'am făcut o greșeală fatală, ne cerem scuze pentru că am greșit, avem următoarea propunere'... Și acolo a fost discuție, inclusiv o propunere pe care noi am făcut-o: începerea cu Guvern minoritar, dar reformist. Sigur că da, încă o dată vreau să aduc în atenția publicului că sunt foarte multe mecanisme care pot să facă un Guvern minoritar extrem de fragil. Singura procedură de inițiere a unei moțiuni de cenzură odată pe sesiune face ca acest lucru să fie întotdeauna cu 'sabia lui Damocles' deasupra capului oricărui Guvern minoritar. Dar am ajuns la propunerea unui Guvern minoritar atunci când am văzut că celelalte scenarii nu sunt matematic posibile', a mai declarat Ștefan Pălărie. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Oana Țoiu: Hubul european de securitate maritimă va avea două sedii - la Constanța și la Varna
Deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanța și la Varna (Bulgaria). ''Anunțul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de acordare a finanțării de 50 de milioane de euro
Nicușor Dan: Am avut numeroase incidente la Marea Neagră, acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice
România a avut, recent, numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, &
Premierul a reafirmat, în discuția cu șefa CE, angajamentul Guvernului de a promova proiectul european
Premierul Luca Niculescu a reafirmat luni, în cadrul discuției pe care a avut-o cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a promova proiectul european și de a colabora strâns cu partenerii europeni pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai competitivă. ''Am p
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Gorghiu: Nu îmi voi retrage acțiunile în justiție; îi solicit lui Ilie Bolojan să reanalizeze decizia ilegală
Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat luni că nu își va retrage acțiunile în instanță împotriva unor decizii ale partidului, în pofida deciziei conducerii PNL, care le-a cerut contestatarilor să renunțe la procese în termen de 10 zile, în caz contrar urmând să nu mai fie membri ai grupurilor parlamentare.
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Bode: Ca secretar general nu am semnat niciodată un contract care să nu respecte legea; decizia PNL nu se referă la mine
Deputatul PNL Lucian Bode, fost secretar general al partidului, a declarat luni că decizia conducerii liberalilor privind recuperarea unor sume provenite din facturi neachitate sau din contracte încheiate fără respectarea prevederilor statutare nu îl vizează. Bode a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de s
VIDEO Președinta Comisiei Europene - primită la Palatul Victoria de premierul Luca Niculescu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită în România, a fost primită, luni după-amiază, la Palatul Victoria, de premierul Luca Niculescu. Șeful Executivului de la București și președinta Comisiei Europene vor purta discuții în cadrul unei întrevederi.
Bolojan: Cei care au contestat în instanță deciziile PNL să retragă procesele sau nu vor fi în grupurile parlamentare
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că parlamentarii liberali care au contestat în instanță deciziile partidului trebuie să își retragă acțiunile, în caz contrar urmând să fie excluși din grupurile parlamentare ale formațiunii. El a explicat că măsura urmărește asigurarea coerenței votului și respectarea deciziilor politice ale par
VIDEO Nicușor Dan: Am discutat cu președintele CE pentru un angajament european puternic în regiunea Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a discutat, luni, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la București, despre un angajament european ''puternic'' în regiunea Mării Negre și susținerea hub-ului de securitate în această zonă. ''Am discutat cu doamna președinte von der Leyen pentru un angajament europ
VIDEO Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităților române pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen, luni, în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Nicușor Dan. Această inițiativă consolidează capacitatea Uniunii Euro
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Bolojan: E normal să ne îndreptăm împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea statutului și de neachitarea contractelor
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că partidul are datorii atât din alegerile locale din 2020, de la patru filiale, cât și din 2024, pe care trebuie să le eșaloneze, menționând că este normal ca formațiunea să se îndrepte împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea prevederilor statutare și de neachitarea aces














