Nicușor Dan: Educația are nevoie de măsuri gândite cu responsabilitate, construite pe date, pe evaluarea reală a rezultatelor
Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar, afirmând că educația are nevoie de măsuri responsabile, bazate pe date și pe evaluarea rezultatelor, iar orice reformă trebuie să fie susținută prin dialog, resurse și timp pentru a produce efecte.
Șeful statului a subliniat că educația nu se rezumă la note, cataloage sau examene, ci și la 'încrederea pe care un profesor o oferă unui elev, răbdarea unui părinte și curajul unui copil de a pune întrebări, de a greși și de a încerca din nou'. De asemenea, Nicușor Dan a subliniat rolul școlii de a forma adulți capabili să gândească cu simț critic, o misiune 'mai grea ca oricând'.
'Într-o lume în care informația circulă instantaneu, iar tehnologia și inteligența artificială devin parte din viața noastră de zi cu zi, nu este suficient să avem acces rapid la informație. Trebuie să știm să punem întrebările potrivite, să verificăm cât de adevărat este ceea ce găsim la o simplă căutare pe internet, să distingem între fapte și dezinformări și să ne formăm propriile opinii pornind de la surse de informații corecte', a afirmat Nicușor Dan.
Președintele le-a transmis profesorilor că apreciază munca acestora și a subliniat că orice reformă sau investiție în educație depinde de existența unor cadre didactice bine pregătite.
'Știu că, dincolo de programe, reguli și provocări administrative, munca dumneavoastră înseamnă responsabilitate, profesionalism și grijă pentru fiecare elev. Am toată aprecierea pentru oamenii școlii și cred că nicio reformă și nicio investiție nu pot avea succes fără profesori respectați, bine pregătiți și susținuți, inclusiv prin condiții de muncă și de salarizare care să reflecte importanța profesiei', le-a transmis Nicușor Dan dascălilor.
Referindu-se la reformele din educație, șeful statului a susținut că acestea trebuie să fie măsuri 'gândite cu responsabilitate, construite pe date, pe evaluarea reală a rezultatelor și pe ceea ce funcționează cu adevărat în beneficiul elevilor', iar orice schimbare trebuie să fie însoțită de dialog, resurse și timp pentru a produce efecte.
'În ultimele decenii, societatea românească s-a schimbat profund, iar domeniul educației a fost vizat de aceste transformări, unele pozitive, altele care au generat nemulțumiri. Uneori, schimbările au venit prea repede, fără timpul necesar pentru pregătire și adaptare, alteori nu au fost implementate până la final sau deloc. Această succesiune de reforme și reguli a generat, de multe ori, lipsă de încredere și demotivare', a spus Nicușor Dan.
Președintele le-a transmis elevilor că educația este cea mai sigură investiție în viitor.
'Școala nu este doar locul în care acumulați cunoștințe, ci și locul în care începeți să vă descoperiți, să vă dezvoltați și vă pregătiți pentru viață. Curiozitatea, disciplina, răbdarea și dorința de a învăța nu sunt importante doar pentru școală. Sunt deprinderi care vă vor ajuta mereu, mult timp după ce veți termina studiile și veți deveni adulți', a afirmat Nicușor Dan.
Șeful statului le-a recomandat, de asemenea, elevilor să păstreze un echilibru între timpul petrecut online și interacțiunile directe cu colegii și prietenii.
'Școala este și spațiul în care vă faceți noi cunoștințe, creșteți și vă maturizați. Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți. Mediul online vă poate oferi opțiuni care să vă capteze interesul, dar nimic nu poate înlocui experiența unică a timpului petrecut alături de colegi și prieteni', a menționat șeful statului.
Nicușor Dan i-a îndemnat pe părinți să susțină dascălii și să continue procesul de educație acasă.
'Ceea ce se învață la școală trebuie să continue firesc și acasă. La rândul lor, profesorii au nevoie de susținerea și respectul părinților. Atunci când școala și familia devin parteneri, șansele de reușită ale fiecărui copil cresc exponențial', a arătat președintele.
Nicușor Dan a afirmat că România se confruntă în continuare cu probleme importante în sistemul de educație, inclusiv în ceea ce privește condițiile în care învață unii copii.
'Sunt copii care învață în condiții dificile, comunități care așteaptă soluții la problemele stringente cu care se confruntă. Nu trebuie să ignorăm aceste realități. Dar este la fel de important să vedem și lucrurile care merg bine și, mai ales, potențialul extraordinar al tinerei generații', a menționat Nicușor Dan.
Președintele a susținut că fiecare copil din România trebuie să aibă acces la educație de calitate, indiferent de locul în care s-a născut, de comunitatea în care trăiește sau de situația materială a familiei.
'Educația rămâne una dintre cele mai importante responsabilități pe care le avem față de viitorul României. O țară nu se schimbă peste noapte. Dar fără acces la o educație de calitate, capabilă să răspundă transformărilor profunde care au loc în lume și mai ales cerințelor unei societăți aflate într-o metamorfoză accelerată, nu putem spera că vom reuși să așezăm România pe un parcurs de dezvoltare durabilă', a afirmat Nicușor Dan.
El a subliniat că transformarea educației într-o prioritate 'este nu doar o responsabilitate pentru prezent, ci mai ales o alegere pe care o facem acum pentru generațiile de mâine'.
În prima zi de școală, președintele Nicușor Dan va face o vizită la Școala Gimnazială nr. 1 din Comuna Curcani, județul Călărași. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs
Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă
Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr
Ministrul Apărării a discutat cu Roxana Mînzatu despre operaționalizarea Hub-ului de Securitate Maritimă la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, s-a întâlnit vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, discuțiile vizând consolidarea capacității europene de apărare și rolul pe care România trebuie să îl aibă în definirea și dezvoltarea proiectelor europene de securitate, cu accent pe regiune
Planul de acțiune al Inițiativei Central-Europene pentru 2027 - 2030, adoptat la reuniunea ministerială de la București
Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene a avut loc vineri, la Palatul Victoria, ocazie cu care au fost adoptate Declarația comună de la București și Planul de acțiune al ICE pentru 2027 - 2030. Evenimentul a încheiat Președinția în exercițiu a României, informează MAE pe pa
Adrian Dan - numit consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului
Adrian Dan a fost numit vineri în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. ''La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu și publicată în Monito
Timiş: Lidera opoziţiei din Belarus - premiată la Timişoara; apel pentru sprijinirea Ucrainei
Lidera opoziţiei democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a primit, vineri, Premiul "Timişoara pentru Valori Europene", în cadrul celei de-a treia ediţii a forumului omonim, pentru curajul de a rezista paşnic unui regim represiv şi pentru apărarea libertăţii şi demnităţii umane. În discursul susţinut la ceremonia de premiere, Sviatla













