Delegația PSD în PE: Renew și Verzii au pus România pe banca acuzaților
Delegația PSD din Parlamentul European susține că a cerut apărarea României și a independenței justiției, în timp ce reprezentanții grupurilor Renew și Verzii au inițiat, în opinia social-democraților, un demers prin care România este pusă 'sub semnul întrebării' la nivel european.
'Noi am cerut apărarea României și a independenței justiției. Renew și Verzii au pus România pe banca acuzaților. Delegația PSD în Parlamentul European respinge încercarea reprezentanților PNL de a crea o falsă echivalență între demersurile social-democraților pentru apărarea independenței justiției din România și inițiativele recente prin care România este pusă sub semnul întrebării la nivel european. Lucrurile sunt foarte clare. În luna iulie, reprezentanții PSD din Comisia LIBE au sesizat comisia parlamentară în contextul atacurilor politice la adresa independenței justiției și a magistraților din România. Demersul nostru urmărea apărarea instituțiilor statului român și a independenței justiției, nu adoptarea unei rezoluții împotriva României și nici sancționarea țării noastre. În schimb, reuniunea recentă la care se face referire a fost convocată la inițiativa reprezentanților Renew și Verzilor, iar printre temele aduse în discuție s-au aflat situația Pride de la Oradea, legislația privind transparența finanțării ONG-urilor și alte teme interne, în perspectiva unui posibil demers privind statul de drept în România. Diferența este fundamentală: noi am vrut să apărăm România. Ei au ales să pună România sub acuzare', se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.
Social-democrații susțin că situația este cu atât mai serioasă în contextul în care Guvernul a confirmat că premierul Ilie Bolojan și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, au intervenit pentru o evaluare referitoare la un jalon din PNRR de care depind 770 de milioane de euro.
'Delegația PSD în Parlamentul European consideră că disputele politice interne nu trebuie transformate în acțiuni europene care pot afecta imaginea României sau interesele sale financiare. La Bruxelles, responsabilitatea tuturor reprezentanților României trebuie să fie aceeași: să apărăm interesele țării, fondurile europene care i se cuvin și credibilitatea instituțiilor românești. Putem avea diferențe politice majore acasă. Dar există o limită care nu trebuie depășită: România nu trebuie folosită ca instrument în conflictele dintre partidele politice', mai arată social-democrații. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peiu: Avem majoritate pentru alegeri anticipate; susținerea Guvernului Niculescu de către AUR - eveniment improbabil
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat, marți, că i-a transmis președintelui Nicușor Dan, la consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său 'are o majoritate, care poate fi probată, pentru alegeri anticipate'. 'Ne-a întrebat dacă avem o majoritate și am spus că avem o majoritate care poate fi probată și anume majoritatea pe
Peiu (AUR): Marius Lulea nu mai este membru al partidului; nu și-a plătit cotizația
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a confirmat marți că Marius Lulea, unul dintre fondatorii partidului, nu mai este membru al AUR pentru că nu și-a plătit cotizația de mai mult de un an. 'Din câte am înțeles eu de la colegii de la Secretariatul general al partidului, că am întrebat și eu ieri (luni - n.r.) care este situația, se par
Csoma Botond (UDMR): Luca Niculescu are mai mari șanse decât a avut Siegfried Mureșan
Un Guvern format în jurul lui Luca Niculescu ar avea mai mari șanse să fie învestit decât cel al lui Siegfried Mureșan, consideră liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, care a precizat că formațiunea sa va decide în forurile statutare cum va vota. 'Avem o condiție în privința majorității: reiterez, să nu avem nevoie de extrem
Kelemen Hunor spune că partidele trebuie să ajungă la un compromis pentru a trece guvernul Niculescu
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că partidele trebuie să ajungă la un compromis pentru ca guvernul Luca Niculescu să treacă de votul Parlamentului și spune că, altfel, 'țara intră într-un blocaj', el precizând că a avut deja o discuție telefonică cu premierul desemnat, dar de la care nu a aflat dacă va propune miniștri politici sau 'mai puțin
Marinescu: PSD are misiunea de a căuta, împreună cu toate forțele politice responsabile, o soluție pentru țară
PSD are misiunea, în prezent, de a căuta, împreună cu toate forțele politice 'responsabile', o soluție pentru țară, să fie instalat un Guvern stabil, care să poată să adopte măsuri absolut necesare precum rectificarea bugetară, a declarat, marți, deputatul social-democrat Radu Marinescu. 'Eu cred că PSD are în momentul de față mis
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Daniel Zamfir (PSD): Un singur lucru este cert - nu vom da cec în alb lui Luca Niculescu
Social-democrații nu vor da 'un cec în alb' premierului desemnat Luca Niculescu, a declarat, marți, liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. El a susținut că sunt 'foarte multe' măsuri propuse de PSD care ar putea fi trecute în programul Guvernului pe care urmează să îl alcătuiască Luca Niculescu. 'În p
Cameră/Ionel Bogdan: PNL decide susținerea Guvernului Niculescu după analizarea propunerilor de miniștri
PNL va decide dacă va susține învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu după ce va analiza propunerile acestuia pentru funcțiile de miniștri, a declarat marți deputatul Ionel Bogdan, purtător de cuvânt al PNL. El a reafirmat că liberalii nu vor forma un guvern împreună cu PSD. 'Am anunțat înc
Senat/ Comisia de constituționalitate cere amânarea depunerii raportului privind anchetarea întâlnirii dintre Tănăsescu și Bolojan
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis marți să ceară plenului prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a raportului în cazul anchetei privind întâlnirea dintre președintele CCR, Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan, care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere
Premierul desemnat Luca Niculescu: Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a subliniat marți că, în ultimii patru ani, cât timp a coordonat procesul de aderare a țării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, 'partidele politice au reușit să susțină împreună un obiectiv important pentru România, dincolo de diferențele firești dintre ele', consens care 'a
Decretul privind desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu - publicat în Monitorul Oficial
Decretul privind desemnarea lui Luca Niculescu în calitatea de candidat la funcția de prim-ministru a fost publicat marți în Monitorul Oficial al României. 'Se desemnează domnul Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupr
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu
Președintele Nicușor Dan a semnat marți decretul privind desemnarea lui Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Luni seara, la finalul consultărilor avute cu reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, șeful statului a anunțat desemnarea lui Luca Niculescu &ic
Motreanu: Grindeanu ne oferă teatrul obișnuit - comedia revendicării funcției de prim-ministru
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, consideră că liderul PSD, Sorin Grindeanu, oferă din nou 'teatrul obișnuit', și anume 'comedia revendicării funcției de prim-ministru', susținând că acesta invocă dreptul partidului pe care îl conduce de a da premierul, iar, 'când vine momentul asumării, iese discret din distribuție'.
Simion: Nicușor Dan trebuie suspendat! Ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături
Președintele AUR, George Simion, a anunțat că le va trimite, marți, parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături necesar suspendării șefului statului. 'Nicușor Dan trebuie suspendat! Azi ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături. Scrieți-le și voi să semneze și să deblocăm țara', a scris marți Simion pe
Diana Șoșoacă anunță că S.O.S. România nu votează Guvernul Niculescu: România are nevoie de alegeri anticipate
Partidul S.O.S. România nu va vota Guvernul pe care îl va propune Luca Niculescu, a anunțat luni președinta formațiunii, Diana Iovanovici Șoșoacă, ea militând pentru alegeri anticipate. ''Partidul S.O.S. România anunță că parlamentarii săi nu vor acorda votul de învestitură unui Guvern condus de Luca Nicul









