Camera Deputaților/ Virgina Vedinaș (S.O.S.) spune că a existat o negociere pentru postul din Biroul permanent
Deputatul Virginia Vedinaș, de la S.O.S. România, a precizat miercuri că a existat o negociere pentru postul obținut de formațiunea sa în Biroul permanent, apreciind că este firesc un astfel de lucru.
'Așa spune în Regulament. S-a negociat. Negocierea nu înseamnă că vom da un vot, da? Negocierea are la bază niște elemente care nu pot fi date publicității de către mine, nu sunt președintele partidului. (...) Nu înclin într-un fel sau altul, înclin să fie bine țării acesteia, da? Eu, personal, înclin să se pună capăt acestei stări de instabilitate, acestei degringolade care s-a instaurat la nivelul tuturor autorităților publice, acestei atitudini de sfidare. De ce nu vă interesează că USR-ul a avut astăzi nouă proiecte de lege și nici măcar n-a catadixit să fie prezent la ședință și le susțină. De ce nu realizați că, practic, se pune accentul pe interesele politice, pe jocurile de culise?', a declarat Vedinaș la Parlament.
Potrivit deputatului S.O.S., posturile sunt negociate de o manieră în care toate partidele, indiferent de ponderea lor parlamentară, să aibă în anumite sesiuni câte un reprezentant. 'În opinia mea, toate partidele, indiferente de pondere, ar trebui să aibă cel puțin un reprezentant. Sau doi sau trei', a punctat ea.
Virgina Vedinaș a precizat că s-a negociat 'cu partidele care au susținut și au votat în plen structura nouă, noua structură a Biroului permanent'.
Ea a susținut că nu este vorba despre o alianță cu cei de la PSD și AUR: 'Nu este, nici vorbă, nici vorbă, nu este o alianță. Și dovadă că astăzi, în cadrul proiectelor de lege care s-au votat, votul a fost uneori favorabil de către unii din colegii noștri, chiar dacă proveneau de la USR. Înseamnă că am făcut alianță cu USR? Nu, haide să nu mai gândim cu alianțe, să nu mai gândim în jocuri de culise, cu 'monstruoase coaliții'. Coaliția noi, S.O.S., o avem cu românii. (...) A existat! Păi este firesc că a exista o negociere'.
Întrebată dacă recunoaște că a existat o negociere cu PSD, Virgina Vedinaș a răspuns: 'Dar sunt interzise negocierile? Și atunci care-i problema?'.
În privința viitorului premier, ea a arătat că S.O.S. așteaptă un program de guvernare 'care să se releve a fi capabil de a scoate țara asta din marasm'. 'Asta cred că așteaptă toți românii', a adăugat deputatul.
Grupul S.O.S. România a obținut un loc de secretar în Biroul permanent.
Marți, prima ședință de plen a Camerei Deputaților din sesiunea ordinară a început cu dispute între parlamentari privind repartizarea funcțiilor din Biroul permanent. Deputații PNL și USR au contestat propunerea prezentată în plen și au părăsit ulterior sala.
Miercuri, deputații PNL și USR nu participă la nicio activitate din Camera Deputaților - plen, Biroul permanent, comitetul liderilor, comisii. Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, a anunțat că hotărârea prin care a fost modificată componența Biroului permanent la Camera Deputaților va fi atacată la Curtea Constituțională. AGEPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marian Neacșu: Aș prefera ca despre mine, așa cum fac și eu, să se pronunțe oamenii care mă cunosc
, Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat luni că ar prefera să se pronunțe în legătură cu el oamenii care îl cunosc, susținând că activitățile pe care le-a desfășurat până acum îl califică drept 'un om serios și competent'. Neacșu a fost întrebat, după audierea sa la Comisii
Cazul de la școala din Bistrița-Năsăud/ Costreie: Voi vrea date și de la SRI, să înțelegem de ce nu s-au luat măsuri
Ministrul propus pentru Educație și Cercetare, Sorin Costreie, a declarat, luni, legat de incidentul în care un elev de clasa a șaptea a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg în Bist
Parlament - audieri miniștri/ Marian Neacșu - aviz favorabil pentru funcția de ministru de Interne
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Comisiile de apărare ale Camerei Deputaților și Senatului au dat aviz favorabil, cu 21 de voturi pentru și 15 voturi împotrivă, pentru ca Marian Neacșu, propus de PSD, să ocupe funcția de min
Parlament - audieri miniștri/ Sorin Ionescu - aviz favorabil pentru funcția de ministru delegat al Învățământului Preuniversitar
Ministrul delegat propus pentru Învățământul Preuniversitar, Sorin Ionescu, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite. Parlamentarii AUR nu au participat la audieri. Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu sunt audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parl
Nicușor Dan, după discuția cu delegația Comisiei de la Veneția: Dialogul deschis cu experții europeni este esențial
Dialogul deschis cu experții europeni este esențial, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, după ce s-a întâlnit cu delegația Comisiei de la Veneția. 'Am avut astăzi o discuție foarte bună cu delegația Comisiei de la Veneția, condusă de doamna președintă Marta Cartabia, despre consolidarea statului de drept, rolul instituțiilor democratice
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): E la fel de neplăcut să fii astăzi în opoziție, ca și la putere
Președintele filialei din Botoșani a Partidului Național Liberal (PNL), Valeriu Iftime, a declarat luni, pentru AGERPRES, că intrarea PNL în opoziție nu este o situație plăcută pentru partid, însă consideră că a fi la guvernare astăzi în România este la fel de neplăcut. El a declarat, pentru AGERPRES, că nu își do
Parlament - audieri miniștri/ Sorin Costreie - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Educației
Ministrul propus pentru portofoliul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite. Costreie a declarat că punctul central pe care și-l propune este 'restabilirea încrederii în sistem' - încrederea elevilor în profesori, a profesorilor în părinț
Parlament - audieri miniștri/Alexandru Nazare, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Finanțelor
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare, a primit luni aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și ai Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat au avizat nominaliza
Parlament-audieri miniștri/Costinel-Bogdan Dumitru - aviz favorabil pentru funcția de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială
Ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru, a primit aviz favorabil, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. Din totalul voturilor acordate de către parlamentari, 47 au fost 'pentru', unul 'împotrivă, respectiv 16 abțineri. Miniștrii propuși în Guver
Ioana Dogioiu și-a dat demisia din funcția de purtător de cuvânt al Guvernului
Ioana Dogioiu și-a dat demisia luni din funcția de funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. 'A fost o onoare. Mulțumesc, domnule prim-ministru Ilie Bolojan!', a scris, pe Facebook, Dogioiu, care d
Simonis (PSD Timiș) respinge acuzele USR că vrea să preia puterea în tot județul: 'E semn al disperării'
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, președinte al Consiliului Județean Timiș, a transmis, luni, că declarațiile liderilor USR Timiș la adresa sa, în care este acuzat că ar vrea 'să preia toată puterea economică, socială și politică din județ în mâna sa', reprezintă un 'semn al disperării și o încercare de a masca incompetența în
Parlament-audieri miniștri/Daniel Zamfir, aviz favorabil pentru postul de ministru al Economiei; prioritatea mandatului său, relansarea economică
Comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senat, reunite, au dat luni aviz favorabil lui Daniel Zamfir pentru portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. S-au înregistrat 48 de voturi pentru, 26 împotrivă și două abțineri. 'Situația economică a țării în a
Parlament - audieri miniștri/ Ștefan-Radu Oprea - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Apărării
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. În timpul audierii, Oprea a declarat că Ministerul Apărării Naționale nu are nevoie de modificări la fiecare schimbare de Guvern, întrucât există deja o strategie
Fritz (USR): Construcția unui pol reformist, alături de PNL și forțele reformatoare - o șansă de victorie în 2028
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, în cadrul Conferinței Județene Timiș a formațiunii, că intrarea partidului în opoziție va face din USR principala țintă a PSD, 'care se va instala curând la putere', dar construcția unui pol reformator, împreună cu PNL și cu toate forțele reformatoare din politică și din societatea civilă, dă o șans
Siegfried Mureșan: Sunt sigur că PSD va încălca și programul de guvernare agreat cu premierul Niculescu
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, fost premier desemnat, a declarat luni că este sigur că PSD va încălca și programul de guvernare agreat cu premierul Luca Niculescu, arătând că, din fericire, pesediștii au fost nevoiți să-și asume 'pe față' guvernarea și liberalii îi vor trage la răspundere pentru ceea ce vor face în următoarea perioad
