logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bolojan: PNRR a reprezentat un salt important în domeniul investițiilor; au existat și întârzieri

Imagine din galeria Agerpres

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat luni că implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a permis României să facă 'un salt important' în domeniul investițiilor, subliniind însă că au existat întârzieri în realizarea unor proiecte și în îndeplinirea anumitor jaloane.

El a precizat că Guvernul a luat măsuri pentru a recupera întârzierile, însă România pierde sute de milioane de euro pentru neîndeplinirea unor obiective privind legea salarizării și decarbonizarea.

'Am avut întârzieri, pentru că nu s-a făcut de la început ce trebuia făcut. În acest an calendaristic, una din prioritățile Guvernului a fost să facem tot ce ține de noi pentru a recupera aceste întârzieri, pentru a renegocia jaloane. Și acolo unde nu le puteam îndeplini, am reușit să corectăm numărul de jaloane, să reducem amplitudinea, în așa fel încât la finalul acestui exercițiu România să beneficieze de acest grant care se ridică la 12-13 miliarde de euro și de suma cea mai mare din împrumut. Consider că a fost un salt important în domeniul investițiilor și foarte multe autorități locale, ministerele au reușit să realizeze proiecte importante, atât din PNRR, din cofinanțările proprii sau din bugetul de stat', a arătat Bolojan, în cadrul unei declarații susținute la sediul prefecturii Mureș.

Premierul interimar a reamintit că PNRR, ajuns la final, a avut două componente: granturi în valoare de 13,5 miliarde de euro și împrumuturi de aproximativ 7 miliarde de euro.

'Am finalizat practic acest program. Apreciez că, în urma lui, în România vor rămâne investiții importante. În câteva minute se deschide Autostrada Moldovei pe un tronson de aproape 50 de kilometri, până spre Bacău. De asemenea, până la sfârșitul anului se va deschide și celălalt tronson. În primăvara anului viitor vom putea circula pe autostradă până la Pașcani. Acesta este un proiect care este legat direct de PNRR. De asemenea, sunt proiectele importante în infrastructura mare, care înseamnă căi ferate modernizate și electrificate, care înseamnă rețeaua de spitale din România', a spus Bolojan.

Bolojan a menționat că prin PNRR au fost finanțate și proiecte destinate îmbunătățirii calității educației. Potrivit acestuia, în aproape toate reședințele de județ majoritatea școlilor au fost modernizate, dotate și reabilitate, beneficiind de infrastructură modernă. Tot cu fonduri PNRR au fost finanțate 'foarte multe' proiecte de eficiență energetică, realizate de către autoritățile locale.

Pe de altă parte, premierul interimar a atras atenția că România a pierdut, 'pe ultima sută de metri', 770 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea jalonului PNRR referitor la legea salarizării.

'Deși am făcut tot posibilul, în această perioadă, să găsim o formulă de consens prin care aceste reforme mari să fie adoptate, nu s-a reușit trecerea legii salarizării și guvernul pe care îl reprezint nu are nicio responsabilitate pe această temă. Am făcut tot ce a fost posibil ca să o trecem. Din păcate, nu s-a dorit acest lucru', a spus Bolojan.

România mai pierde până la 100 de milioane de euro aferente jalonului privind decarbonizarea, a precizat premierul interimar.

'Deși am avut sume importante din banii europeni pentru a înlocui centralele pe cărbune, pe care România s-a angajat să le închidă, ca efect al poluării și al unei funcționări energofage, pentru că nu am finalizat centrala de la Craiova și pentru că nu puteam să lăsăm un oraș fără încălzire pe perioada de iarnă, dar și pentru că în Valea Jiului nu am înlocuit niciun grup energetic cu grupuri pe gaz sau cu alte formule de fotovoltaic sau de stocare, am prelungit cele două grupuri de la Turceni și de la Craiova până cel mai târziu în 2028, în așa fel încât să menținem atât încălzirea municipiului Craiova pe perioada de iarnă, dar și un echilibru în sistemul național de termoficare, până alte capacități energetice - pe gaz, pe stocare sau fotovoltaic - vor fi finalizate', a spus Bolojan.

Ilie Bolojan a participat luni la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular de la Târgu Mureș. El a salutat finalizarea proiectului, despre care a spus că a fost 'întârziat în prima fază', și a precizat că acesta este unul dintre cele opt proiecte importante din domeniul sănătății realizate prin PNRR. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 799

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Politic 09-11-2026 21:49

Oana Țoiu: Hubul european de securitate maritimă va avea două sedii - la Constanța și la Varna

Deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanța și la Varna (Bulgaria). ''Anunțul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de acordare a finanțării de 50 de milioane de euro

Politic 09-11-2026 19:45

Nicușor Dan: Am avut numeroase incidente la Marea Neagră, acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice

România a avut, recent, numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, &

Politic 09-11-2026 19:44

Premierul a reafirmat, în discuția cu șefa CE, angajamentul Guvernului de a promova proiectul european

Premierul Luca Niculescu a reafirmat luni, în cadrul discuției pe care a avut-o cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a promova proiectul european și de a colabora strâns cu partenerii europeni pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai competitivă. ''Am p

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Politic 09-11-2026 18:19

Gorghiu: Nu îmi voi retrage acțiunile în justiție; îi solicit lui Ilie Bolojan să reanalizeze decizia ilegală

Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat luni că nu își va retrage acțiunile în instanță împotriva unor decizii ale partidului, în pofida deciziei conducerii PNL, care le-a cerut contestatarilor să renunțe la procese în termen de 10 zile, în caz contrar urmând să nu mai fie membri ai grupurilor parlamentare.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Politic 09-11-2026 17:51

Bode: Ca secretar general nu am semnat niciodată un contract care să nu respecte legea; decizia PNL nu se referă la mine

Deputatul PNL Lucian Bode, fost secretar general al partidului, a declarat luni că decizia conducerii liberalilor privind recuperarea unor sume provenite din facturi neachitate sau din contracte încheiate fără respectarea prevederilor statutare nu îl vizează. Bode a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de s

Politic 09-11-2026 17:33

VIDEO Președinta Comisiei Europene - primită la Palatul Victoria de premierul Luca Niculescu

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită în România, a fost primită, luni după-amiază, la Palatul Victoria, de premierul Luca Niculescu. Șeful Executivului de la București și președinta Comisiei Europene vor purta discuții în cadrul unei întrevederi.

Politic 09-11-2026 17:31

Bolojan: Cei care au contestat în instanță deciziile PNL să retragă procesele sau nu vor fi în grupurile parlamentare

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că parlamentarii liberali care au contestat în instanță deciziile partidului trebuie să își retragă acțiunile, în caz contrar urmând să fie excluși din grupurile parlamentare ale formațiunii. El a explicat că măsura urmărește asigurarea coerenței votului și respectarea deciziilor politice ale par

Politic 09-11-2026 17:30

VIDEO Nicușor Dan: Am discutat cu președintele CE pentru un angajament european puternic în regiunea Mării Negre

Președintele Nicușor Dan a discutat, luni, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la București, despre un angajament european ''puternic'' în regiunea Mării Negre și susținerea hub-ului de securitate în această zonă. ''Am discutat cu doamna președinte von der Leyen pentru un angajament europ

Politic 09-11-2026 17:24

VIDEO Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare

Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităților române pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen, luni, în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Nicușor Dan. Această inițiativă consolidează capacitatea Uniunii Euro

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Politic 09-11-2026 17:11

Bolojan: E normal să ne îndreptăm împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea statutului și de neachitarea contractelor

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că partidul are datorii atât din alegerile locale din 2020, de la patru filiale, cât și din 2024, pe care trebuie să le eșaloneze, menționând că este normal ca formațiunea să se îndrepte împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea prevederilor statutare și de neachitarea aces