Manole spune că proiectul privind salarizarea elaborat de el nu a fost ținut la sertar: Era la Ilie Bolojan de pe 24 aprilie
Deputatul PSD Florin Manole a declarat joi că proiectul legii salarizării elaborat de el în perioada în care era ministru al Muncii nu a fost 'ținut la sertar', ci se afla la premierul Ilie Bolojan încă din 24 aprilie. El a susținut că documentul fusese transmis, în aceeași zi, și vicepremierilor, ministrului Finanțelor și ministrului Fondurilor Europene.
'Nicio evaluare a vreunei legi sau a vreunei reforme, indiferent care ar fi ea, nu se poate face nici de către guvern, nici de către agenții de rating, nici de partenerii internaționali, fără a se ține cont în mod clar de pacea socială, de interesele cetățenilor români care lucrează în sistemul public, de drepturile și de interesele lor. Vreau să vă prezint o serie de documente oficiale pe care timp de 3 luni le-am păstrat pentru că am vrut să fiu constructiv, pentru că nu am vrut să cresc tensiunea, pentru că am avut obraz, dar nu se poate să asiști și să nu răspunzi minciunilor și tuturor dezinformărilor care au avut loc. Legea pe care am lăsat-o nu era în niciun sertar. Era la Ilie Bolojan de pe 24 aprilie ora 11:25, la fel cum era tot din acel moment la toți vicepremierii, la ministrul de Finanțe și la ministrul Fondurilor Europene. De ce atunci? Pentru că atunci am agreat cu premierul Bolojan să trimit acel text către toată lumea, pentru ca în săptămâna următoare să existe o discuție politică la nivelul vicepremierilor pentru un acord care să preceadă consultările publice cu sindicate și cu ministere. Am respectat acel termen', a spus Manole la Palatul Parlamentului.
Deputatul PSD a precizat că, din cauza 'conjuncturii politice' de la acel moment, discuția cu vicepremierii programată pentru săptămâna următoare nu a mai avut loc.
Florin Manole a contestat și afirmațiile potrivit cărora PSD ar fi introdus amendamente 'populiste' care au dus la creșterea impactului bugetar al proiectului legii salarizării.
'Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a postat și el însă o altă opinie despre acest subiect, și anume că el a dus impactul la 12 miliarde. Cu certitudine, unul dintre ei minte cu nerușinare. Iar acesta este Ilie Bolojan. De aceea îl provoc public, ca astăzi, mâine, de urgență, să prezinte opiniei publice care sunt acele amendamente pe care PSD le-a făcut de la prima variantă publică a legii care a fost cu un impact de 8 miliarde, până la a doua variantă publică a legii cu un impact de 12 miliarde, acele propunere ale PSD care au crescut impactul. Ele nu există', a menționat Manole.
Deputatul PSD a mai spus că Guvernul Bolojan este de vină pentru pierderea banilor din PNRR.
'În ultimele două comunicări ale Guvernului, pe care Ministerul Muncii încă nu le-a făcut publice, Comisia Europeană spune clar că proiectul nu îndeplinește jalonul nici din punct de vedere al echității, nici din punct de vedere al impactului bugetar și a sustenabilității impactului bugetar. Nu există nici o comunicare a Comisiei Europene către guvernul Bolojan care să spună că un anumit draft al proiectului dintre cele pe care Guvernul Bolojan le-a lăsat ar îndeplini jalonul. Așadar, nu am avut în ultimele săptămâni un proiect care să îndeplinească jalonul. Nu am fi avut, dacă acest proiect ar fi fost votat, decât un proiect care să piardă banii din PNRR, să creeze un sistem injust în salarizare, un sistem contestat de către toți lucrătorii din sistemul public, de la educație până la ordine publică și de la cultură până la sănătate', a subliniat Manole. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Niculescu: Vom rezolva în ședința de guvern de astăzi problemele urgente de finanțare din Sănătate
Premierul Luca Niculescu a declarat că prin prima rectificare bugetară aprobată în ședința de guvern de vineri vor fi asigurate sumele necesare în domeniul Sănătății, cum ar fi cele pentru medicamente, materiale sanitare, servicii medicale pentru pacienți, inclusiv pentru cei înscriși în programe naționale de sănătate.
MAE/România a condamnat la OSCE atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră
România a condamnat atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în cadrul Forumului de Cooperare în domeniul Securității de miercuri și la Consiliul Permanent de joi, la care au luat parte cele 57 de state participante și Partenerii pentru Cooperare
11 ani de la Colectiv/Barna (USR): Corupția e încă o rană dureroasă a României; e datoria noastră să continuăm să luptăm împotriva ei
Corupția este încă 'o rană dureroasă' a României și trebuie continuată lupta împotriva ei și pentru tinerii de la Colectiv care nu mai pot să o facă, a declarat, vineri, europarlamentarul USR Dan Barna. ''Sunt 11 ani de când zâmbetele lui Mimi Voicu și ale altor 64 de oameni nu mai sunt printre noi
Pirtea: Educația devine cenușăreasa rectificării bugetare; PNL nu va accepta această diminuare a bugetului MEC
Educația devine ''cenușăreasa'' rectificării bugetare, atrage atenția rectorul Universității de Vest din Timișoara, liberalul Marilen Gabriel Pirtea, care a fost consilier onorific al fostului premier Ilie Bolojan. El spune, într-o postare pe Facebook, că Guvernul PSD uită importanța acestui domeniu, luându-i banii
11 ani de la Colectiv/ PNL: Colectiv nu e doar o pagină neagră din istorie, ci o responsabilitate care ne obligă în fiecare zi
Modernizarea sistemului medical românesc, dezvoltarea centrelor pentru marii arși și aplicarea strictă a normelor de siguranță publică nu sunt opțiuni, ci obligații morale, a transmis vineri PNL, la împlinirea a 11 ani de la tragedia de la Colectiv. ''Astăzi se împlinesc 11 ani de la noaptea care a schimbat definitiv România. Pe
Gabriel-Ciprian Ene - numit secretar general al Guvernului; își va începe mandatul pe 2 noiembrie
Gabriel-Ciprian Ene a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu publicată în Monitorul Oficial. Acesta își va prelua funcția din 2 noiembrie. ''Începând cu data de 2 noiembrie 2026, domnul Gabriel-Ciprian Ene se numește în fu
Turcan (PNL): Ministerele cu nevoie urgentă de rectificare bugetară sunt fix cele conduse de miniștrii PSD
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat joi că ministerele care aveau nevoie urgentă de fonduri prin rectificarea bugetară - Munca și Sănătatea - sunt conduse de miniștrii PSD. Ea a susținut că situația este consecința unui buget 'făcut pe genunchi de pesediști, fără nicio legătură cu realitatea'. 'Știți care sunt ministerele care av
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu
Premierul a discutat cu secretarul general al NATO despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră
Premierul Luca Niculescu a discutat miercuri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și despre amenințările hibride tot mai mari cu care se confruntă aliații NATO de pe Flancul estic. ''Am avut o conversație telefonică substanția
VIDEO Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern; ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea &icir
VIDEO Niculescu: Personalul medical și pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți; o decizie va fi luată în ședința de Guvern de vineri
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat joi că funcționarea sistemului de sănătate este de o importanță majoră, astfel că personalul medical și pacienții români nu trebuie să se confrunte cu dificultăți în acordarea îngrijirilor și tratamentelor, iar în ședința de Guvern de vineri va fi luată o decizie în acest sens.
AUR: Întrevederi cu ambasadori și ministrul ceh de Externe; discuții despre relațiile bilaterale și ''starea democrației'' în România
Conducerea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a informat că, în ultimele săptămâni, a avut o serie de întâlniri cu ambasadori, precum și cu ministrul ceh de Externe, discuțiile vizând relațiile bilaterale cu statele respective, precum și situația politică și instituțională din țara noastră, inclusiv ''starea democrației
MAI: Marian Neacșu - discuții cu sindicatele privind drepturile salariale, predictibilitatea carierei și deficitul de personal
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut, joi, o primă întâlnire cu liderii organizațiilor sindicale reprezentative și ai organizațiilor profesionale din sistem, discuțiile vizând, printre altele, despre drepturile salariale și profesionale, predictibilitatea carierei și a pensionării, dar și deficitul de personal. Potrivit unui co
Guvernul va aproba prima rectificare bugetară cel mai probabil în ședința de vineri (surse)
Guvernul va aproba cel mai probabil vineri prima rectificare bugetară din acest an, potrivit unor surse politice. Guvernul Luca Niculescu urmează să aibă prima ședință oficială în zilele următoare, cel mai probabil vineri. În cadrul reuniunii ar urma să fie aprobată rectificarea bugetară necesară deblocării unor urgențe din mai multe domenii, &icir
Cristina Prună (USR) despre reforma administrativ-teritorială: Numărul de locuitori e un punct de plecare;scopul - comunități cu administrații eficiente
Deputata USR Cristina Prună consideră că scopul reformei administrativ-teritoriale trebuie să fie comunități cu administrații eficiente și mai puțin dependente de banii împărțiți de la București și aceasta trebuie să plece de la capacitatea reală a primăriilor de a se finanța, de a atrage investiții și de a oferi servicii de calitate. ''432 din t






