USR cere ANI să publice situația consilierilor locali și județeni aflați în incompatibilitate
USR solicită Agenției Naționale de Integritate (ANI) să publice 'de urgență' situația consilierilor locali și județeni care, în urma intrării în vigoare a noilor prevederi privind incompatibilitățile, se află simultan într-o funcție aleasă și într-un raport de muncă cu o instituție publică, precum și apartenența politică a acestora.
Conform unui comunicat al USR, legea, intrată în vigoare pe 9 august, care produce deja efecte juridice, interzice consilierilor locali și județeni să fie, în același timp, angajați în Primării, Consilii județene, ministere, agenții, servicii publice sau alte instituții ale administrației publice.
În consecință, 'mii de aleși locali riscă să se afle astăzi într-o situație de incompatibilitate' și să fie supuși unor sancțiuni administrative sau disciplinare, transmite USR.
'ANI avea inclusiv rolul de a avertiza din timp asupra implicațiilor pe care le au aceste prevederi. Din păcate, nu este prima dată când agenția rămâne în tăcere prea mult timp într-o situație în care ar fi trebuit să ofere claritate și să asigure aplicarea unitară a regulilor de integritate. Acum, când legea este deja în vigoare și produce efecte, cerem ANI să facă publică imediat situația aleșilor locali aflați în incompatibilitate', a declarat purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler.
În opinia sa, aplicarea noilor prevederi a generat 'o controversă' privind sancțiunea care trebuie aplicată.
'Deși regimul incompatibilităților poate conduce la pierderea mandatului alesului local, interpretarea exprimată azi de ANI este că, în această situație, consecințele ar trebui să privească raportul de muncă al persoanei, printr-o sancțiune disciplinară, și nu mandatul obținut prin vot. USR consideră această interpretare profund problematică', se arată în comunicat.
USR transmite că reacțiile apărute în interiorul PSD după intrarea în vigoare a legii indică dimensiunea problemei și 'numărul mare' de persoane care cumulează un mandat de ales local cu un loc de muncă în sistemul public.
'Dacă textul legii introduce noi standarde de integritate pentru aleșii locali, atunci este evident că aceste standarde trebuie aplicate funcției alese. Nu poți sancționa un raport de muncă pentru o situație care nu ține de activitatea profesională a angajatului. Interpretarea contrară arată cât de aberant ajung să reacționeze instituțiile publice atunci când sunt atinse interesele PSD', a susținut Seidler.
Conform USR, modificările aduse Codului administrativ prin Agenția Națională a Funcționarilor Publici, 'condusă de un reprezentant PSD', ar fi necesitat o discuție 'serioasă', legată de principii, nu de cum sunt salvate mandatele a mii de aleși locali.
'Panica din PSD pe acest subiect spune totul despre prioritatea lor: să păstreze cât mai mulți oameni dublu înșurubați - și ca aleși locali, și ca angajați la stat. În loc să avem o discuție serioasă despre o lege prost gândită și despre aplicarea ei coerentă, vedem din nou instituții care caută interpretări convenabile atunci când sunt puse în pericol funcțiile și accesul la bani publici ale clientelei de partid', a afirmat Cristian Seidler. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Oana Țoiu: Hubul european de securitate maritimă va avea două sedii - la Constanța și la Varna
Deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanța și la Varna (Bulgaria). ''Anunțul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de acordare a finanțării de 50 de milioane de euro
Nicușor Dan: Am avut numeroase incidente la Marea Neagră, acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice
România a avut, recent, numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, &
Premierul a reafirmat, în discuția cu șefa CE, angajamentul Guvernului de a promova proiectul european
Premierul Luca Niculescu a reafirmat luni, în cadrul discuției pe care a avut-o cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a promova proiectul european și de a colabora strâns cu partenerii europeni pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai competitivă. ''Am p
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Gorghiu: Nu îmi voi retrage acțiunile în justiție; îi solicit lui Ilie Bolojan să reanalizeze decizia ilegală
Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat luni că nu își va retrage acțiunile în instanță împotriva unor decizii ale partidului, în pofida deciziei conducerii PNL, care le-a cerut contestatarilor să renunțe la procese în termen de 10 zile, în caz contrar urmând să nu mai fie membri ai grupurilor parlamentare.
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Bode: Ca secretar general nu am semnat niciodată un contract care să nu respecte legea; decizia PNL nu se referă la mine
Deputatul PNL Lucian Bode, fost secretar general al partidului, a declarat luni că decizia conducerii liberalilor privind recuperarea unor sume provenite din facturi neachitate sau din contracte încheiate fără respectarea prevederilor statutare nu îl vizează. Bode a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de s
VIDEO Președinta Comisiei Europene - primită la Palatul Victoria de premierul Luca Niculescu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită în România, a fost primită, luni după-amiază, la Palatul Victoria, de premierul Luca Niculescu. Șeful Executivului de la București și președinta Comisiei Europene vor purta discuții în cadrul unei întrevederi.
Bolojan: Cei care au contestat în instanță deciziile PNL să retragă procesele sau nu vor fi în grupurile parlamentare
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că parlamentarii liberali care au contestat în instanță deciziile partidului trebuie să își retragă acțiunile, în caz contrar urmând să fie excluși din grupurile parlamentare ale formațiunii. El a explicat că măsura urmărește asigurarea coerenței votului și respectarea deciziilor politice ale par
VIDEO Nicușor Dan: Am discutat cu președintele CE pentru un angajament european puternic în regiunea Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a discutat, luni, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la București, despre un angajament european ''puternic'' în regiunea Mării Negre și susținerea hub-ului de securitate în această zonă. ''Am discutat cu doamna președinte von der Leyen pentru un angajament europ
VIDEO Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităților române pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen, luni, în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Nicușor Dan. Această inițiativă consolidează capacitatea Uniunii Euro
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Bolojan: E normal să ne îndreptăm împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea statutului și de neachitarea contractelor
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că partidul are datorii atât din alegerile locale din 2020, de la patru filiale, cât și din 2024, pe care trebuie să le eșaloneze, menționând că este normal ca formațiunea să se îndrepte împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea prevederilor statutare și de neachitarea aces














