Grindeanu: PSD va susține o lege a salarizării clară, bazată pe echitate, iar angajații nu pierd din venituri
PSD va fi prezent la întâlnirea de la Cotroceni din respect pentru români și față de Administrația Prezidențială, a anunțat joi președintele partidului, Sorin Grindeanu, subliniind că social-democrații vor susține doar o lege a salarizării ''clară', 'bazată pe echitate', prin care angajații nu pierd din veniturile actuale.
'Legea salarizării este sublimă - spun unii, problema este că lipsește cu desăvârșire! Mai sunt câteva ore până la întâlnirea de la Cotroceni și 10 zile până la închiderea PNRR și nimeni nu a văzut vreun proiect. Avem o lege pentru salariați, fără ca salariații să știe de ea nimic. Fără ca sindicatele să știe nimic. Fără ca partidele să știe ce calcule se pregătesc pentru veniturile unor sisteme-cheie. Nu are cum să existe un acord politic pe o lege pe care nu a văzut-o nimeni. PSD va fi prezent la întâlnirea de la Cotroceni din respect pentru români și față de Administrația Prezidențială, sub egida căreia au fost convocate aceste discuții ', a scris Grindeanu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, PNL și USR 'nu au fost în stare' să negocieze cu reprezentanții Comisiei Europene pe marginea proiectului noii legi a salarizării, trimițând la Bruxelles 'doar un draft', fără ca ministrul Dragoș Pîslaru să meargă la discute.
'Suntem însă surprinși că în spațiul public se vorbește despre 'oferte de nerefuzat' pentru angajați, dar grilele sunt la secret. Ce știm până în prezent: PNL și USR nu au fost în stare să negocieze cu cei de la Comisia Europeană. Domnul Pîslaru nu a mers a Bruxelles să negocieze cu reprezentanții acesteia: a preferat doar să trimită un draft de lege și se așteaptă să primească aplauze. A primit doar critici. În schimb, PSD a știut, în repetate rânduri, să renegocieze la Bruxelles să fie scoase din PNRR fix limitările acceptate de acest binom politic dezastruos. Fie că vorbim de pragul de 9,4% la pensii, alocările financiare pentru autostrăzi sau prelungirea funcționării unor capacități energetice și așa mai departe. Am amendat legi PNRR și Comisia Europeană a înțeles argumentele. Ei nu pot nimic. Încă o dată: PSD nu are un proiect al legii salarizării. Vom susține doar o lege clară, bazată pe echitate, în care angajații nu pierd din veniturile actuale', a transmis liderul social-democraților.
Președintele Nicușor Dan va discuta joi cu liderii fostei coaliții de guvernare, precum și cu miniștrii interimari ai Finanțelor și Proiectelor Europene pe tema stadiului implementării proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență. Întâlnirea este programată la Palatul Cotroceni, începând cu ora 14:00. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Siegfried Mureșan: PSD nu trebuie să revină la guvernare; e nevoie de un Guvern care să continue reducerea risipei și reforma
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan consideră că PSD nu trebuie să revină la guvernare, susținând nevoia unui Cabinet care este 'credibil' atunci când își asumă că va continua măsurile 'bune' luate de premierul Bolojan în ultimul an. 'Tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni confirmă un
Romeo Lungu (PSD Buzău): Independența lui Constantin Toma va fi testată în 2028
Președintele organizației județene a Partidului Social Democrat (PSD) Buzău, Romeo Lungu, a reacționat joi, după anunțul primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, că nu va mai candida pentru un nou mandat din partea PSD, ci din postura de independent, că independența acestuia va fi testată în anul 2028, la viitoarele alegeri.
Ministerul Dezvoltării: Codul urbanismului vizează monitorizarea stării construcțiilor și dezvoltarea sustenabilă a localităților
Codul urbanismului vizează o abordare preventivă, bazată pe monitorizarea stării construcțiilor, dar și dezvoltarea sustenabilă a localităților, a transmis joi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Legea a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării și adoptată în Parlament, la propunerea Guvernului. Prevederile actului normativ intr
Constantin Toma: Nu voi candida din partea PSD peste doi ani; prima opțiune - independent
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, afirmă că nu va mai candida la alegerile locale din anul 2028 pentru o nouă funcție de primar din partea Partidului Social Democrat (PSD), luând în considerare o candidatură din postura de independent. Primarul social-democrat a subliniat că la acest moment nu i-a în calcul să facă pasul către un
Președintele Nicușor Dan - întâlnire cu liderii fostei coaliții pe tema stadiului proiectelor din PNRR
Președintele Nicușor Dan va discuta joi cu liderii fostei coaliții de guvernare, precum și cu miniștrii interimari ai Finanțelor și Proiectelor Europene pe tema stadiului implementării proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit Administrației Prezidențiale, întâlnirea este programată la Palatul Cotroceni,
Miruță: Nu există în acest moment niciun risc de a deconecta metroul de la alimentarea cu energie electrică
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat că nu există niciun risc ca metroul să fie deconectat de la alimentarea cu energie electrică. 'Evident că este o obligație ca Metrorex să plătească factura la energie electrică. Nu există în acest moment niciun risc de a deconecta metroul de la alimentarea cu energie electrică. Știu de a
Bolojan: Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuții
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei Europene a primit observații din partea experților europeni, iar Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii lucrează în prezent la revizuirea propunerii. Acesta a precizat că draftul a fost transmis Comisiei Euro
Seidler (USR) se declară convins că Fritz își va duce la bun sfârșit mandatul de primar al Timișoarei
Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, s-a declarat convins, miercuri, că liderul partidului, Dominic Fritz, își va duce la bun sfârșit mandatul de primar al Timișoarei, după ce Comitetul Politic al formațiunii și-a reafirmat, în unanimitate, sprijinul politic pentru acesta în funcția de președinte al USR.
Bolojan: Bursele sociale pentru elevi și organizarea examenelor, analizate de Guvern după încheierea consultărilor publice
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că Guvernul va analiza propunerile Ministerului Educației privind organizarea examenelor naționale și acordarea burselor sociale pentru elevi, urmând ca o decizie să fie luată după încheierea perioadei de consultare publică. Șeful Executivului a precizat că, &ici
Comitetul Politic al USR l-a reconfirmat pe Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului
Comitetul Politic al USR a reconfirmat miercuri, printr-un vot în unanimitate (151 de membri ai CP prezenți), sprijinul politic pentru Dominic Fritz în funcția de președinte al formațiunii politice. 'USR reafirmă fără echivoc sprijinul politic pentru Dominic Fritz ca președinte al partidului. USR a fost și va rămâne &icir
Bolojan îl acuză de iresponsabilitate pe fostul ministru al Energiei, după declarațiile privind decuplarea unor companii
Premierul interimar Ilie Bolojan l-a acuzat, miercuri, pe fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan de 'comportament iresponsabil', după ce acesta ar fi anunțat pe rețelele sociale că mai multe companii ar putea fi decuplate de la sistemul energetic în contextul crizei de energie cu care se confruntă România. Bolojan a declar
Președintele Nicușor Dan se va întâlni joi cu liderii fostei coaliții și cu miniștrii Finanțelor și Investițiilor, pe tema PNRR
Președintele Nicușor Dan se va întâlni joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor care au format fosta coaliție guvernamentală și cu miniștrii Finanțelor și Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a discuta despre stadiul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, arată Adminis
Guvern: În condițiile datoriei de peste 60% din PIB, e prevăzută înghețarea cheltuielilor salariale și de asistență socială
Datoria publică a României, calculată potrivit metodologiei Uniunii Europene, a depășit pragul de 60% din PIB, iar în aceste condiții cadrul legal prevede menținerea măsurilor aferente pragurilor anterioare, inclusiv cele referitoare la programul de reducere a ponderii datoriei publice în PIB, și înghețarea cheltuielilor salariale și de asiste
Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2026-2030, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat, miercuri, prin hotărâre, Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2026-2030, document în baza căruia poate fi semnat Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' S.A. pentru următorii cinci ani. Potrivit unui comunicat al Executivului, &ici




