Constantin Toma: Nu voi candida din partea PSD peste doi ani; prima opțiune - independent
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, afirmă că nu va mai candida la alegerile locale din anul 2028 pentru o nouă funcție de primar din partea Partidului Social Democrat (PSD), luând în considerare o candidatură din postura de independent.
Primarul social-democrat a subliniat că la acest moment nu i-a în calcul să facă pasul către un alt partid.
'Nu voi candida din partea PSD peste doi ani. Prima opțiune este independent, dar vom vedea pentru că mai sunt doi ani până atunci. Este o problemă și o știm cu toții, se numește Consiliul Local, pentru că un primar fără sprijinul Consiliului Local nu poate să facă mai nimic. Dar mai sunt doi ani de zile până atunci și vom vedea să se liniștească apele, cum zice românul', a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Toma.
Primarul municipiului Buzău și-a motivat decizia prin faptul că partidul din care face parte nu a luat măsurile necesare în contextul crizelor cu care se confruntă România.
'Am mai spus-o de o sută de ori. Poziția partidului la nivel central și poziția partidului la nivel local. Acestea sunt cuvintele pe care le folosesc cu mulți colegi de-ai mei când discut cu ei, colegi importanți în această țară, în care partidul se duce în cap și nimeni nu face nimic. Deocamdată independent, în doi ani de zile se pot întâmpla atâtea. PSD-ul se știe că au căutat candidat deja, nu e un secret', a mai precizat Constantin Toma.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, și-a anunțat demisia la începutul lunii iunie din cele două funcții pe care le ocupa în cadrul PSD, respectiv de președinte al organizației municipale și de prim-vicepreședinte al organizației județene. La acel moment edilul și-a motivat gestul prin faptul că o parte dintre consilierii municipali ai PSD au votat împotriva unor proiecte inițiate de el. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Toleranță zero pentru actele de sabotaj și de diversiune orchestrate de Federația Rusă pe teritoriul României
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat marți că incendiul de la fabrica de armament din Brașov arată agresiunea hibridă la care recurge statul rus, parte a unui registru mai larg unde se suprapune escaladarea din bazinul Mării Negre, prin recentele atacuri cu drone. 'Toleranță zero pentru actele de sabotaj și de diversiune orchestrat
VIDEO Luca Niculescu îi asigură pe investitorii români din Republica Moldova de sprijinul Guvernului de la București
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Premierul Luca Niculescu i-a asigurat, marți, pe investitorii români din Republica Moldova de sprijinul Guvernului de la București în dezvoltarea proiectelor de investiții.
AUR condamnă ferm intruziunea Federației Ruse împotriva obiectivelor strategice; cere răspunsuri de la autorități
AUR condamnă ferm intruziunea Federației Ruse împotriva obiectivelor strategice și solicită președintelui Nicușor Dan, CSAT și Guvernului Niculescu să explice cum a fost posibil un asemenea incident, dacă au existat breșe de securitate și ce măsuri au fost luate, a transmis, marți, formațiunea politică. 'Serviciul Român de Informații a anunțat
Cazul Carfil/Predoiu: Ne putem aștepta la escaladări pe linia sabotajelor; instituțiile noastre trebuie sprijinite și dezvoltate accelerat
Fostul ministru de Interne Cătălin Predoiu a subliniat rolul esențial pe care MAI l-a avut, prin structurile sale de poliție și culegere de informații, în operațiunea de capturare a sabotorilor de la Carfil. ''Salut, la rândul meu, succesul SRI și DIICOT în operațiunea de capturare a sabotorilor de la Carfil. În același timp, su
Ștefureac (analist): Rusia derulează agresiuni grave pe teritoriul României; avem obligația de a ne apăra împreună cu aliații
Comunicatul de presă transmis de SRI cu privire la actul de sabotaj coordonat de Rusia care a dus la incendierea unei fabrici de armament din județul Brașov reprezintă o premieră, a transmis marți analistul politic Remus Ștefureac, care a atras atenția că instituții ale statului afirmă ''la unison'', în mod oficial, că Moscova derulează agresiuni 'g
Niculescu: România acționează cu toată fermitatea pentru destructurarea acțiunilor de sabotaj asupra obiectivelor naționale
Premierul Luca Niculescu a condamnat marți acțiunea de sabotaj cu implicarea Federației Ruse asupra unei unități din industria de apărare, subliniind că România acționează cu 'toată fermitatea' pentru destructurarea acțiunilor de sabotaj asupra obiectivelor naționale. 'România acționează cu toată fermitatea pentru destructurarea acțiuni
Nicușor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federației Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României
Președintele Nicușor Dan condamnă 'cu toată fermitatea orice implicare a Federației Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României', adăugând că 'astfel de acțiuni sunt inacceptabile și reprezintă o încălcare gravă a suveranității și securității țării noastre'. Președintele se referă și la recentele incidente din Marea N
Grindeanu: I-am cerut ministrului Finanțelor să prezinte public situația economică reală a României
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului Finanțelor să prezinte public situația economică 'reală' a țării. 'I-am cerut ministrului Finanțelor să prezinte public situația economică reală a României, pentru a avea o radiografie completă a bugetului consolidat. Vrem să știm pe ce ne putem baza în fundamentarea măsurilor pen
Luca Niculescu - vizită în Republica Moldova; întâlniri cu Maia Sandu, Vasile Tofan și Igor Grosu
Premierul Luca Niculescu efectuează marți o vizită în Republica Moldova, ocazie cu care are programate întâlniri cu oficiali de la Chișinău. Aceasta este prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim-ministru. Potrivit programului anunțat de Biroul de presă al Guvernului, Luca Niculescu va avea întrevederi cu
Guvernul urmează să aprobe prima rectificare bugetară în zilele următoare (surse)
Executivul urmează să aprobe prima rectificare bugetară din acest an în zilele următoare, au precizat surse guvernamentale. Decizia ar putea fi luată fie vineri, fie în cadrul unei ședințe de Guvern programate pentru săptămâna viitoare. Anterior, premierul Luca Niculescu a afirmat la ședința de învestire din Parlament a
Guvern: Oleg Ungureanu - numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului
Oleg Ungureanu a fost numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. Anterior, Oleg Ungureanu a deținut funcția de șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză,
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod








