VIDEO Pîslaru: Astăzi vom depune această cererea de plată numărul 5, în valoare de 2,84 miliarde de euro
România va depune vineri cererea de plată numărul 5 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 2,84 miliarde de euro, care cuprinde 75 de ținte și jaloane, dintre care 21 de reforme și 54 de investiții, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută după ședința de Guvern.
'Astăzi vă pot spune că suntem gata cu un număr de 75 de ținte și jaloane, din care 21 de reforme, 54 de investiții, și că vom depune această cerere de plată numărul 5, în valoare de 2,84 miliarde de euro, din care 1,65 miliarde euro pe partea de grant și 433 milioane euro pe partea de împrumut', a afirmat Pîslaru.
Acesta a precizat că cererea de plată numărul 5 este penultima prevăzută în forma finală a PNRR, iar alocarea pe granturi a rămas la 13,57 miliarde de euro.
În ceea ce privește absorbția fondurilor nerambursabile, ministrul a arătat că aceasta va ajunge la 78% după cererea de plată numărul 5, de la 66% înaintea depunerii acesteia.
'Aș vrea să vă menționez că, din perspectiva absorbției pe PNRR, înainte de cererea de plată 5 eram la un procent de 66% din suma pe partea de granturi și, cu cererea de plată 5, vom ajunge la 78% pe suma de granturi', a declarat ministrul.
După această cerere, România va ajunge la 10,6 miliarde de euro din totalul de 13,57 miliarde de euro. Pîslaru a subliniat că, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, cererile de plată 5 și 6 au rămas separate.
'Prin faptul că România a păstrat fermitate pe ideea de a decupla cererea 5 de cererea 6, în acest moment, cererea 5 ne duce până la peste 10 miliarde, 10,6 miliarde, iar cererea de plată 6 nu poate să fie mai mare. Deci, practic, avem doar această diferență de 2,58 miliarde care mai rămâne de discutat', a explicat acesta.
Referitor la investițiile finanțate prin PNRR, ministrul a afirmat că toate cele cinci spitale finanțate din granturi vor fi finalizate, iar în cazul autostrăzii A7 două segmente au deja procese-verbale de recepție, în timp ce pentru al treilea acest document ar urma să fie încheiat înainte de 31 august.
În sectorul feroviar, proiectele de tip 'quick wins' sunt, potrivit ministrului, bifate conform renegocierii, iar pentru segmentele feroviare renegociate de la indicatori exprimați în kilometri la valori în plată, România se află în grafic pentru recuperarea granturilor.
'Uitându-mă numai pe portofoliile de investiții, vă pot spune că în acest moment riscurile de a rata investiții sunt mai degrabă marginale', a susținut Pîslaru.
În privința reformelor care mai trebuie finalizate, ministrul a menționat legea hidrogenului, aflată în Parlament, și legea salarizării, care se află în redactare finală. El a atras atenția și asupra proiectului referitor la decarbonizare. 'Acel amendament trebuie să fie respins, pentru ca să nu avem o problemă cu această cerere finală', a adăugat ministrul. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Predoiu - bilanț la final de mandat: MAI este astăzi mai puternic decât acum trei ani
Ministerul Afacerilor Interne este astăzi mai puternic decât acum trei ani, iar siguranța publică a devenit una dintre cărțile de vizită ale României, a declarat ministrul interimar, Cătălin Predoiu, care și-a făcut bilanțul la final de mandat. Ministerul Afacerilor Interne a publicat luni, pe pagina de Facebook, bilanțul mandatulu
VIDEO Bolojan: Creșterea TVA a fost criticată, dar noul program de guvernare nu prevede o scădere a taxei
Premierul interimar Ilie Bolojan atrage atenția că programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu nu prevede o scăderea a TVA, chiar dacă decizia de creștere a taxei, în 2025, a adus critici. Precizările au venit după ce Bolojan a fost întrebat dacă va susține o creștere a pensiilor cu 7,3%, o majorare a salariilor în sect
Dominic Fritz: AUR a dat o mână de ajutor fraților lor de la PSD, chiulind de la ședințele de comisie
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că AUR le-ar fi dat 'o mână de ajutor' social-democraților prin lipsa de la ședințele comisiilor parlamentare în care au fost audiați miniștrii propuși. 'Toți miniștrii Guvernului PSD audiați azi au primit avize favorabile pe bandă rulantă. Mașinăria de vot a funcționat. AUR a dat o mână
VIDEO Bolojan - întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția; a subliniat importanța calității actului de justiție și a consecvenței
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit luni, la Palatul Victoria, o delegație a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), condusă de Marta Cartabia, în contextul participării la cea de a doua ediție a Forumului dedicat statului de drept, care are loc în România. Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis
VIDEO Bolojan: Sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați sunt imorale
Premierul interimar Ilie Bolojan a apreciat, luni, că sumele stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați sunt imorale, în contextul economic actual al României. 'Din punctul meu de vedere, procesele și sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați le consider imorale, atât pentru că au fost mii de procese
VIDEO Bolojan: Am fi fost într-o situație mai bună dacă PSD nu ar fi blocat o mare parte din reforme
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că în cazul în care PSD nu ar fi blocat o mare parte din reformele asumate în cadrul coaliției de guvernare, România ar fi fost astăzi într-o situație cu mult mai bună. 'După preluarea mandatului am prezentat viziunea asupra reformelor, în conformitate cu programul de guvernare. P
Marian Neacșu: Deocamdată prefer funcția de ministru de Interne și am să-mi fac datoria foarte bine
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat luni că deocamdată preferă funcția de ministru, în care o să își facă datoria 'foarte bine', dar se va gândi foarte serios dacă se va ivi oportunitatea de a prelua șefia Curții de Conturi. Marian Neacșu a fost întrebat dacă a ieșit din calculele pe
VIDEO Bolojan: Demnitarii susținuți de PNL și-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine
Demnitarii care au fost susținuți de PNL fie și-au depus demisia și urmează să-și încheie mandatul în zilele următoare, fie vor clarifica aceste lucruri marți, inclusiv prefecții numiți de PNL, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan. El a fost întrebat care sunt liberalii care și-au depus demisiile din funcții și ce se va întâ
Parlament/Comisii - prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat; 13 membri ai Cabinetului au primit aviz favorabil
Treisprezece miniștri propuși în Guvernul Niculescu, dintre care doi delegați, audiați luni în comisiile de specialitate din Parlament, au primit aviz favorabil. Parlamentarii au dat vot favorabil în comisii pentru: * Marcel-Alexandru Stoica - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Diana Punga: Dialogul deschis, consultarea și implicarea cetățenilor în viața publică - esențiale pentru consolidarea democrației
Dialogul deschis, consultarea și implicarea cetățenilor în viața publică sunt esențiale pentru consolidarea democrației și pentru creșterea încrederii în instituțiile statului, iar respectarea standardelor europene, transparența și echilibrul instituțional sunt repere fundamentale pentru o democrație funcțională, a declarat consilierul de stat pentru relați
Vlad Gheorghe - eliberat din funcția de consilier onorific al premierului
Vlad Gheorghe nu mai este consilier onorific al prim-ministrului, decizia în acest sens fiind publicată luni în Monitorul Oficial al României. 'La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează calitatea de consilier onorific al prim-ministrului, acordată domnului Vlad Dan Gheorghe', se arată în decizia semna
Parlament - audieri miniștri/Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan - aviz favorabil în Comisiile de cultură
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil Ioanei-Ruxandra-Victoria Ciocan, propusă pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 19 voturi 'pentru', trei 'împotrivă' și o abținere. Parlamentarii AUR nu au participat la
VIDEO Bolojan: Am preluat o țară cu spatele la zid; predau viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că a preluat, atunci când a venit la Palatul Victoria, o țară cu spatele la zid, dar va preda viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, ''cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni''. 'După aproape 16 luni în care am avut ono
VIDEO Bolojan: Există o supracontractare puternică la Programul Transporturi; trebuie prioritizate investițiile viabile
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a atras atenția, luni, că există o supracontractare 'puternică' în ce privește Programul Operațional Sectorial Transporturi, dar și în cazul proiectelor pentru extinderea rețelei de apă și canalizare. El a subliniat importanța prioritizării investițiilor viabile. 'Una dintre erorile c
Costreie despre acuzațiile de plagiat aduse lui Radu Marinescu: Nu mă simt confortabil, dar nu l-am ales eu
Ministrul propus pentru Educație și Cercetare, Sorin Costreie, a declarat, luni, referitor la acuzațiile de plagiat aduse colegului său de Cabinet Radu Marinescu, că nu se simte 'confortabil', dar faptul că apar astfel de situații este o 'problemă de meritocrație' și o 'problemă în sistemul de învățământ'. Întreb


