VIDEO Bolojan: Creșterea capacităților de stocare în domeniul energetic, direcție importantă pentru următorii ani
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că o direcție importantă, pe termen lung, în domeniul energiei ține de creșterea capacităților de stocare, atât prin investiții în producția de energie electrică fotovoltaică și eoliană, cât și prin hidrocentrale.
'Unul din lucrurile greșite pe care le-am făcut în acești ani este că n-am luat măsuri, atât prin reglementări, dar mai ales prin cofinanțări, prin politici de susținere a creșterii capacităților de stocare din România, ministerele care au avut linii de finanțare - Ministerul Energiei, prin Fondul de modernizare, Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu, sau Ministerul Proiectelor Europene - susținând în general producția pe fotovoltaice sau pe eolian, dar neinsistând pe stocare. Avem deci un deficit de stocare și în această perioadă am luat măsuri ca două scheme pentru a susține stocarea să intre în accesare', a afirmat Ilie Bolojan într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Acesta a detaliat cele două scheme de sprijin, subliniind că începând cu anul 2027 ar urma să se vadă și primele rezultate.
'E vorba de schema pe care Ministerul Mediului o va definitiva săptămâna viitoare, prin AFM. Sunt la dispoziție 80 de milioane de euro pentru a susține stocarea. De asemenea, schema pe care am semnat-o la sfârșitul lunii trecute - și în această dimineață am aprobat ghidul de finanțare, iar proiectele se vor putea depune prin Fondul de modernizare, aici având o sumă dublă la dispoziție față de Ministerul Mediului, în așa fel încât să se finanțeze exclusiv capacitățile de stocare. E adevărat că doar din 2027 încolo vom vedea rezultate, pentru că depunerea de proiecte, evaluarea și implementarea lor nu se vor putea face de pe o zi pe alta', a explicat Bolojan.
El a menționat și investițiile care urmează să fie realizate pe partea de stocare la nivelul hidrocentralelor.
'De asemenea, discuția pe care am avut-o în primăvară, legat de necesitatea de a crește investițiile companiilor de stat, se dovedește corectă. Și solicitarea pe care Ministerul Energiei, în calitate de acționar principal la Hidroelectrica, a făcut-o, ca în planul de investiții, în următorii ani de zile, să figureze hibridizarea hidrocentralelor din România. Adică montarea de capacități de stocare, pentru că au deja avizul de racordare aprobat, au capacități mai mari decât produc, pot să o facă imediat. Și faptul că această decizie a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor garantează că managementul Hidroelectrica o va pune în practică în 2027 și 2028 și vom avea 1.500 de megavați de stocare, pe care dacă i-am avea astăzi, i-am putea folosi în orele de seară', a evidențiat Bolojan.
Nu în ultimul rând, el a punctat că 'urgentarea avizării și punerii în funcțiune a tuturor instalațiilor de stocare care sunt într-o fază avansată de realizare trebuie să rămână o prioritate, așa cum a fost și în această perioadă, în așa fel încât tot ce se poate termina cât mai repede posibil să intre în funcțiune, să nu stea luni de zile în avizare între Transelectrica sau ceilalți furnizori și ANRE'. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Predoiu - bilanț la final de mandat: MAI este astăzi mai puternic decât acum trei ani
Ministerul Afacerilor Interne este astăzi mai puternic decât acum trei ani, iar siguranța publică a devenit una dintre cărțile de vizită ale României, a declarat ministrul interimar, Cătălin Predoiu, care și-a făcut bilanțul la final de mandat. Ministerul Afacerilor Interne a publicat luni, pe pagina de Facebook, bilanțul mandatulu
VIDEO Bolojan: Creșterea TVA a fost criticată, dar noul program de guvernare nu prevede o scădere a taxei
Premierul interimar Ilie Bolojan atrage atenția că programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu nu prevede o scăderea a TVA, chiar dacă decizia de creștere a taxei, în 2025, a adus critici. Precizările au venit după ce Bolojan a fost întrebat dacă va susține o creștere a pensiilor cu 7,3%, o majorare a salariilor în sect
Dominic Fritz: AUR a dat o mână de ajutor fraților lor de la PSD, chiulind de la ședințele de comisie
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că AUR le-ar fi dat 'o mână de ajutor' social-democraților prin lipsa de la ședințele comisiilor parlamentare în care au fost audiați miniștrii propuși. 'Toți miniștrii Guvernului PSD audiați azi au primit avize favorabile pe bandă rulantă. Mașinăria de vot a funcționat. AUR a dat o mână
VIDEO Bolojan - întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția; a subliniat importanța calității actului de justiție și a consecvenței
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit luni, la Palatul Victoria, o delegație a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), condusă de Marta Cartabia, în contextul participării la cea de a doua ediție a Forumului dedicat statului de drept, care are loc în România. Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis
VIDEO Bolojan: Sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați sunt imorale
Premierul interimar Ilie Bolojan a apreciat, luni, că sumele stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați sunt imorale, în contextul economic actual al României. 'Din punctul meu de vedere, procesele și sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați le consider imorale, atât pentru că au fost mii de procese
VIDEO Bolojan: Am fi fost într-o situație mai bună dacă PSD nu ar fi blocat o mare parte din reforme
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că în cazul în care PSD nu ar fi blocat o mare parte din reformele asumate în cadrul coaliției de guvernare, România ar fi fost astăzi într-o situație cu mult mai bună. 'După preluarea mandatului am prezentat viziunea asupra reformelor, în conformitate cu programul de guvernare. P
Marian Neacșu: Deocamdată prefer funcția de ministru de Interne și am să-mi fac datoria foarte bine
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat luni că deocamdată preferă funcția de ministru, în care o să își facă datoria 'foarte bine', dar se va gândi foarte serios dacă se va ivi oportunitatea de a prelua șefia Curții de Conturi. Marian Neacșu a fost întrebat dacă a ieșit din calculele pe
VIDEO Bolojan: Demnitarii susținuți de PNL și-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine
Demnitarii care au fost susținuți de PNL fie și-au depus demisia și urmează să-și încheie mandatul în zilele următoare, fie vor clarifica aceste lucruri marți, inclusiv prefecții numiți de PNL, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan. El a fost întrebat care sunt liberalii care și-au depus demisiile din funcții și ce se va întâ
Parlament/Comisii - prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat; 13 membri ai Cabinetului au primit aviz favorabil
Treisprezece miniștri propuși în Guvernul Niculescu, dintre care doi delegați, audiați luni în comisiile de specialitate din Parlament, au primit aviz favorabil. Parlamentarii au dat vot favorabil în comisii pentru: * Marcel-Alexandru Stoica - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Diana Punga: Dialogul deschis, consultarea și implicarea cetățenilor în viața publică - esențiale pentru consolidarea democrației
Dialogul deschis, consultarea și implicarea cetățenilor în viața publică sunt esențiale pentru consolidarea democrației și pentru creșterea încrederii în instituțiile statului, iar respectarea standardelor europene, transparența și echilibrul instituțional sunt repere fundamentale pentru o democrație funcțională, a declarat consilierul de stat pentru relați
Vlad Gheorghe - eliberat din funcția de consilier onorific al premierului
Vlad Gheorghe nu mai este consilier onorific al prim-ministrului, decizia în acest sens fiind publicată luni în Monitorul Oficial al României. 'La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează calitatea de consilier onorific al prim-ministrului, acordată domnului Vlad Dan Gheorghe', se arată în decizia semna
Parlament - audieri miniștri/Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan - aviz favorabil în Comisiile de cultură
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil Ioanei-Ruxandra-Victoria Ciocan, propusă pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 19 voturi 'pentru', trei 'împotrivă' și o abținere. Parlamentarii AUR nu au participat la
VIDEO Bolojan: Am preluat o țară cu spatele la zid; predau viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că a preluat, atunci când a venit la Palatul Victoria, o țară cu spatele la zid, dar va preda viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, ''cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni''. 'După aproape 16 luni în care am avut ono
VIDEO Bolojan: Există o supracontractare puternică la Programul Transporturi; trebuie prioritizate investițiile viabile
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a atras atenția, luni, că există o supracontractare 'puternică' în ce privește Programul Operațional Sectorial Transporturi, dar și în cazul proiectelor pentru extinderea rețelei de apă și canalizare. El a subliniat importanța prioritizării investițiilor viabile. 'Una dintre erorile c
Costreie despre acuzațiile de plagiat aduse lui Radu Marinescu: Nu mă simt confortabil, dar nu l-am ales eu
Ministrul propus pentru Educație și Cercetare, Sorin Costreie, a declarat, luni, referitor la acuzațiile de plagiat aduse colegului său de Cabinet Radu Marinescu, că nu se simte 'confortabil', dar faptul că apar astfel de situații este o 'problemă de meritocrație' și o 'problemă în sistemul de învățământ'. Întreb


