Șipoș: USR strânge semnături pentru a contesta la CCR legea ANI; două articole sunt toxice
USR va strânge semnături pentru a contesta la Curtea Constituțională proiectul privind integritatea, pe motiv că are două articole 'toxice', introduse de PSD și AUR, care 'contravin statului de drept', a declarat, miercuri, liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, după adoptarea proiectului de către Senat, ca for decizional.
Șipoș a susținut că 'PSD vrea să-l scoată din joc pe edilul Timișoarei', Dominic Fritz, care a fost ales de două ori primar.
Potrivit acestuia, senatorii USR au votat 'mixt', o parte pentru proiect și altă parte împotrivă, pentru a protesta față de amendamentele respective și, în același timp, pentru a asigura îndeplinirea jalonului din PNRR.
'Astăzi am avut un vot pe legea ANI, care este jalon PNRR. O parte din colegii mei de la USR au asigurat îndeplinirea acestui jalon important pentru România. Legea pe ansamblu este o lege bună, dar în același timp are două mari probleme, două articole toxice care fac parte în acest moment din corpul legii', a afirmat Șipoș, la Senat.
În opinia sa, cele două articole din lege 'contravin statului de drept, contravin normelor europene și încalcă Constituția'.
'În al doilea rând, trebuie să ne uităm la articolul 15 din Constituție, care spune foarte clar că principiul retroactivității nu este constituțional. Este foarte important ca legea și Constituția să fie respectate și unul dintre aceste articole prevede sancțiuni pentru ceva ce s-a întâmplat în trecut, ceea ce orice student la drept va spune că este neconstituțional. Credem că această modalitate de ciungire a legii este una care ne pune în dificultate', a apreciat Șipoș.
Senatorul USR a precizat că legea nu poate fi folosită pentru 'a scoate din joc adversarii politici', menționând că 'așa ceva s-a întâmplat atunci când comuniștii în mod ilegal au pus mâna pe putere și au început epurările politice'.
'Din stalinism s-au inspirat PSD și AUR când au depus aceste amendamente. În același timp, trebuie să subliniez foarte clar: Dominic Fritz a fost ales în mod democratic de două ori de către timișoreni. Este foarte clar că PSD în acest moment vrea să-l scoată din joc pe primarul Timișoarei. Timișoara este orașul Revoluției, Timișoara este orașul în care s-a murit pentru ca noi să avem drept la vot. În acest moment, PSD vrea să pună mâna pe Timișoara și îi transmit domnului Grindeanu că nu va câștiga PSD la Timișoara nici în 2028 și nici în 3028, pentru că PSD nu poate să câștige într-un mod nedemocratic și asta încearcă să facă în acest moment. Eu cred că statul de drept trebuie respectat și nu poți ațipi din când în când în avionul Nordis să te trezești și să modifici legi ca să îți ataci adversarii politici. Asta încearcă să facă PSD în acest moment', a opinat Șipoș.
El a anunțat că USR va face demersuri pentru a ataca legea la CCR.
'Noi în acest moment nu avem semnături, vom face toate demersurile ca să putem să strângem aceste semnături și să contestăm legea. Colegii de la PNL s-au oferit să ne dea aceste voturi necesare pentru a sesiza la Curtea Constituțională', a adăugat Sorin Șipoș.
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, fiind înregistrate 105 voturi 'pentru', opt împotrivă și șapte abțineri.
Proiectul a fost adoptat cu amendamentele PSD și AUR, contestate de USR, care i-ar fi vizat și pe liderul USR, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, și, respectiv, pe partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Simion despre Călin Georgescu: Probabil suntem singurul partid fidel, nu știu ce am mai fi putut face
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți seara, despre Călin Georgescu că AUR este 'printre puținii, dacă nu singurul partid fidel voinței poporului', adăugând că nu știe ce ar fi putut face mai mult în această situație. Liderul AUR a anunțat că a făcut mai multe deplasări externe, pentru a 'internaționaliza
Gheorghe Piperea, anunțat candidatul AUR pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2028
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, marți seara, că europarlamentarul Gheorghe Piperea este candidatul partidului pentru funcția de primar general al municipiului București, la alegerile locale din 2028. 'Chiar dacă teoretic mai avem doi ani până în momentul alegerilor locale, noi considerăm de cuviință să an
Luca Niculescu a discutat cu Igor Grosu despre consolidarea rezilienței în regiune
Premierul Luca Niculescu a discutat, marți, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, despre modalitățile de consolidare a rezilienței în regiune, subliniind 'sprijinul total' al României pentru accelerarea procesului de integrare europeană a Chișinăului. 'Discuții excelente cu președintele Parlament
Premierul - întrevedere cu președinta Maia Sandu: România își menține angajamentul de a susține Republica Moldova
România își menține angajamentul ferm de a susține Republica Moldova pe toate liniile de efort, atât în consolidarea stabilității și securității, cât și în dezvoltarea economică, a transmis premierul Luca Niculescu, marți seară, după întâlnirea pe care care a avut-o cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, î
Ambasada Federației Ruse: Partea română a acuzat fără temei Rusia de organizarea incendiului izbucnit la 14 septembrie
Ambasada Federației Ruse la București a respins marți acuzațiile autorităților române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma industrială Carfil din Brașov, susținând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens. Potrivit unui mesaj publicat marți pe Fac
Silviu Coșa, la NATO: Securitatea Mării Negre depinde de capabilități livrate la timp, nu de structuri noi
Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului, Silviu Coșa, a participat luni, la sediul NATO, la prima reuniune a președinților comisiilor de apărare din parlamentele aliate, care a avut ca temă implementarea angajamentului de 5% din PIB pentru apărare și cheltuieli conexe securității. Potrivit unui c
Luca Niculescu, primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Premierul Luca Niculescu a fost primit, marți seară, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la finalul vizitei pe care oficialul român a efectuat-o la Chișinău. Niculescu, care a fost însoțit de vicepremierul Marian Neacșu și de ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a avut o discuție cu ușile închise cu președintele
Atenționare de călătorie MAE: Chile - Cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Direcția Regională a Serviciului Național de Prevenție și Răspuns la Dezastre Naturale (SENAPRED) a emis un cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile, începând cu data de 26 oct
Premierul Luca Niculescu, primit de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu
Premierul Luca Niculescu a fost primit, marți după-amiază, la Chișinău, de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Întâlnirea are loc cu prilejul primei vizite externe pe care șeful Executivului o efectuează de la preluarea mandatului. Șeful Parlamentului de la Chișinău a mulțumit României pentru sprijinul
Cazul Carfil/Fritz: Rusia lovește fix acolo unde România își construiește apărarea
Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat marți că Serviciul Român de Informații (SRI) a confirmat că explozia din septembrie de la Carfil Brașov, filială a Romarm, a fost provocată în cadrul unei acțiuni de sabotaj coordonate din Federația Rusă. El a criticat AUR pentru că a condamnat această acțiune abia acum, spunând că formațiunea a evitat să d
Abrudean: Nu există nicio grea moștenire; PSD să nu folosească pretexte pentru a justifica o nouă creștere de taxe
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o 'moștenire bună', menționând că 'PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creșt
Republica Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară, anunță premierul de la Chișinău
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Republica Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară, care prevede posibilitatea achiziției de către autoritățile de la Chișinău a unor interceptoare de drone, a anunțat, marți, premierul moldovean, Vasile Tofan. El a precizat că echipament
Niculescu: Am întărit imediat paza la obiective strategice, urmare a actului de sabotaj cu implicarea Federației Ruse
Autoritățile de la București au întărit imediat paza la obiective și platforme strategice, urmare a acțiunii de sabotaj cu implicarea Federației Ruse asupra unei unități din industria de apărare din România, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu. El a fost întrebat ce măsuri au luat autoritățile de la București după incide
Luca Niculescu: România și Republica Moldova poartă discuții foarte aplicate pentru întărirea colaborării în domeniul apărării
România și Republica Moldova poartă discuții foarte aplicate pentru întărirea colaborării în domeniul apărării, iar protecția în fața atacurilor rusești trebuie să fie pentru toți cetățenii români, fie că sunt în Republica Moldova, fie că sunt în România, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu.
Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat despre accelerarea lucrărilor la podul de la Ungheni și LEA Suceava-Bălți
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și cel al României, Luca Niculescu, au discutat, marți, la Chișinău, despre necesitatea accelerării investițiilor în domeniul transporturilor și energiei care conectează cele două maluri ale Prutului. Vasile Tofan a sus














