Camera Deputaților/Raport favorabil la Comisia juridică pentru proiectul privind ANI, cu amendamente adoptate
Comisia juridică a Camerei Deputaților a acordat, luni, raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, adoptând mai multe amendamente privind aplicarea deciziilor definitive de incompatibilitate și conflict de interese în cazul demnitarilor și aleșilor.
Proiectul a fost redepus la Camera Deputaților după ce o inițiativă legislativă similară a fost dezbătută și votată săptămâna trecută, însă a fost respinsă de Senat.
Potrivit unui prim amendament al PSD, 'fapta persoanei cu privire la care s-a constatat în mod definitiv că emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese sau starea de incompatibilitate, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității, funcției sau activității respective în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni'.
În continuare, un alt amendament prevede că 'persoana prevăzută la aln. 1 (la amendamentul anterior - n.r.) are interdicția de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică ori eligibilă, dintre cele prevăzute de prezenta lege, pe o perioadă de pană la 3 ani, care operează de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, moment de la care este decăzută din funcție'.
'Persoana față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculate de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitate publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Persoanele față de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi le încetează mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, după caz', potrivit altor două amendamente ale PSD, votate de Comisia juridică.
Deputații USR au votat împotriva acestor amendamente, în timp ce parlamentarii PNL s-au abținut.
Ulterior votului, a fost adoptat un amendament AUR care prevede că 'soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți cu Președintele României, cu deputații, cu senatorii, cu prim-ministrul, cu membrii Guvernului prevăzuți la art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, cu șeful Cancelariei Prim-ministrului, cu secretarul general și cu secretarii generali adjuncți ai Guvernului, cu secretarii de stat, cu subsecretarii de stat, precum și cu asimilații acestora din cadrul Guvernului, ministerelor și altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, cu consilierii de stat din cadrul Cancelariei Prim-ministrului, are obligația de a completa și depune declarațiile de avere și declarațiile de interese, în aceleași termene și condiții prevăzute (...)'. Declarațiile de interese financiare ale acestora vor fi publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate.
Totodată, comisia a decis ca numerarul să fie trecut în declarația de avere, fiind introdus un prag de 5.000 de euro pentru valoarea cumulată a conturilor, depozitelor și investițiilor financiare. Comisia a respins un amendament al grupului minorităților naționale care voia eliminarea în ansamblu a rubricii 'Tip numerar și active digitale' din declarația de avere, respectiv a cash-ului, monedelor digitale sau virtuale/cryptomonede, tokenuri de securitate, stablecoin-uri, tokenuri utilitare și de guvernanță, NFT-uri, alte monede.
Camera Deputaților este primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Senatul. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan, despre viitorul buget UE: Ne propunem menținerea finanțării pentru agricultură și coeziune
Grupul 'Prietenilor Coeziunii', din care fac parte 17 state membre UE, a adresat o scrisoare comună prim-ministrului irlandez Micheal Martin, în calitate de Președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene, în care se solicită menținerea agriculturii și a coeziunii ca priorități centrale în următorul exercițiu bugetar european, a anunțat
Nicușor Dan: Decizia agenției Standard&Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România e un partener de încredere
Președintele Nicușor Dan consideră că decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, însă atrage atenția că 'nu este un moment de relaxare'. 'Decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confi
Bolojan: Rezultatele consistente și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că, în pofida crizei politice 'iresponsabil declanșate de PSD', rezultatele 'consistente' și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor's. 'Rezultatele consistente, respectarea angajament
UPDATE Administrația Prezidențială - precizări în contextul fotografiei lui Nicușor Dan cu Donald Trump
Reprezentanții Administrației Prezidențiale au reacționat vineri după ce în spațiul public a fost pusă sub semnul întrebării fotografia președintelui Nicușor Dan cu Donald Trump, de la recepția oferită liderilor care au participat la Adunarea Generală a ONU de la New York. Fotografia, în care apăreau Nicușor Dan și partenera
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Ilie Bolojan la DNA Iași: Nu are probleme de integritate, nu e corupt
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt și nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, legat de audierea acestuia la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Iași. 'Ilie Bolojan, așa cum îl cunosc eu, este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate.
Timiș: Maria Grapini afirmă că obiectivul PUCL în județ e ca în 2028 să aibă filiale în 80 % dintre localități
Președinta Biroului Național al Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL), europarlamentarul Maria Grapini, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că organizația județeană Timiș a formațiunii are o acoperire cu filiale a 40% din localități, obiectivul fiind ca până în alegerile din 2028 procentul să ajungă la 80%.
Uniformele școlare, stabilite cu implicarea elevilor: amendament anunțat de Daniel Zamfir (PSD)
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, s-a întâlnit vineri cu reprezentanții asociațiilor de elevi și părinți, cu care a convenit introducerea unui amendament în actul normativ, astfel încât ținuta specifică fiecărei școli să fie stabilită cu implicarea totală a elevilor. 'Legea uniformei - un pas necesar pen
Nicușor Dan s-a întâlnit cu Donald Trump la New York: Statele Unite se pot baza pe România
Statele Unite se pot baza pe România, a transmis vineri președintele Nicușor Dan, într-un mesaj postat pe rețeaua X. Mesajul este însoțit de o fotografie în care Nicușor Dan și partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, apar alături de președintele SUA, Donald Trump, la recepția pe care acesta a găzduit-o în septe
Fritz: Rămânem consecvenți - USR nu intră la guvernare cu PSD, nu va vota un guvern-paravan pentru PSD; soluția - anticipatele
USR rămâne consecvent, nu va intra la guvernare cu miniștri de la PSD și nu va vota niciun Guvern care e 'paravan' pentru social-democrați, a transmis vineri președintele USR, Dominic Fritz, precizând că soluția pentru ieșirea din criză sunt alegerile anticipate. 'Am avut azi o discuție cu colegii mei din Biroul Naționa
Siegfried Mureșan: Ilie Bolojan este martor în dosarul DNA Iași, nu a greșit cu absolut nimic
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat vineri că premierul interimar Ilie Bolojan este martor în dosarul instrumentat de DNA Iași și nu a greșit cu absolut nimic, subliniind că oamenii trebuie să facă distincție între adevăr și o încercare de a face un mare caz dintr-o chestiune care realmente nu există. El a fost &ic
Siegfried Mureșan: Politica de coeziune rămâne la fel de relevantă, chiar și în contextul noilor provocări ale UE
Politica de coeziune rămâne la fel de relevantă chiar și în contextul noilor provocări ale Uniunii Europene privind securitatea, apărarea și competitivitatea și poate ajuta statele membre să fie mai puternice în aceste domenii, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE, vineri, la dezbaterea privind viitorul Poli
AEP: 19.038.322 cetățeni cu drept de vot - înscriși în Registrul electoral la sfârșitul lunii septembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat, vineri, că 19.038.322 cetățeni cu drept de vot au fost înscriși în Registrul electoral la data de 30 septembrie, fiind cu 3.773 mai mulți față de sfârșitul lunii august, când figurau 19.034.549 alegători. Potrivit unui comunicat al AEP, din totalul de alegători rom&acir
Ionel Bogdan (PNL): Audierea premierului la DNA ridică întrebări legitime - de ce într-un moment politic important
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a afirmat vineri că audierea premierului la DNA, în calitate de martor într-un dosar, ridică întrebări 'importante' și 'legitime' și anume de ce a fost programată într-un moment politic important, înaintea unor noi discuții despre formarea unui Guvern. Potrivit acest
Luni - consultări la Cotroceni pentru un nou candidat la funcția de premier
Președintele Nicușor Dan invită luni, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc luni, după următorul program: * ora 14:00 - P
Turcan despre audierea lui Bolojan la DNA: Independența Justiției înseamnă și independență față de jocurile politice
Deputata PNL Raluca Turcan consideră că acțiunea procurorilor DNA în cazul premierului interimar Ilie Bolojan are ca scop 'denigrarea publică' a unui lider politic care 'a ales să rămână vertical în fața amenințărilor de tot felul'. ''Justiția trebuie să se facă în sala de judecată, nu 'pe su



