Bolojan: În calitate de premier am renegociat jalonul privind decarbonizarea, am obținut maximul posibil în condițiile asumate de România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că, în calitate de șef al Executivului, a obținut 'maximul posibil' în urma renegocierii cu Comisia Europeană a jalonului din PNRR privind decarbonizarea. El a avertizat că nerespectarea angajamentelor asumate de România până la termenele stabilite poate atrage corecții financiare de peste un miliard de euro și chiar blocarea unor finanțări din ultimele tranșe ale PNRR.
Declarațiile au fost făcute după ce Bolojan a fost întrebat dacă va da curs solicitării președintelui PSD, Sorin Grindeanu, care i-a cerut să meargă de urgență la Bruxelles pentru a negocia amânarea termenului de 31 august privind oprirea centralelor pe bază de cărbune.
'Problema centralelor pe cărbune ține de zona de energie. Și aici sunt două aspecte, cele de natură politică și cele care țin de angajamentele României, de realități, de absorbția fondurilor europene, de analize de rentabilitate și de sustenabilitate. România a semnat un angajament prin PNRR prin care, în schimbul unor finanțări importante pe care România le-a primit, atât sub formă de granturi, dar și sub formă de împrumuturi, s-a angajat să reducă producția pe cărbune, înlocuind-o cu alte forme de producție, producție pe gaz, producție pe fotovoltaic sau pe eolian. Din păcate, din 2021 și până în 2025, când am avut termenele prin care trebuia să facem aceste schimbări, nu s-a făcut mare lucru și nici la Craiova, nici în Valea Jiului, nici în județul Gorj și în întârziere în două orașe - de exemplu, Constanța sau Arad - nu s-au realizat lucrurile. La Arad și la Constanța, cele două centrale care înlocuiesc grupurile pe cărbune sunt într-o stare avansată de lucrări și, practic, în această toamnă vor funcționa', a declarat Ilie Bolojan, luni, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
El a subliniat că a renegociat jalonul privind decarbonizarea și că România a obținut cele mai bune condiții posibile, în limitele angajamentelor asumate anterior.
'În această perioadă, de când sunt premier, am renegociat jalonul de decarbonizare. Am obținut, din punctul meu de vedere, maximul posibil ce se putea obține în condițiile pe care România și le-a asumat prin guvernele noastre în anii anteriori și suntem în situația în care, până la sfârșitul lunii august, avem niște clauze de îndeplinire pe care, dacă România le îndeplinește și le vom îndeplini parțial, corecțiile vor fi mai mici, iar pentru ceea ce nu îndeplinim vom primi probabil niște corecții. Ceea ce vreau să spun este că sunt acțiuni pe care le poți desfășura în condiții normale, cum am făcut în această perioadă prin studiile pe care le-am depus legate de a arăta care este sustenabilitatea sistemului nostru energetic și, doi, decizii pe care le putem lua într-un stil populist privind încălcarea înțelegerilor pe care le-am făcut și dacă luăm astfel de decizii, inclusiv în domeniul energetic, ceea ce se poate rostogoli în spațiul public într-o perioadă de genul acesta înseamnă nu doar că vom pierde niște bani, ci corecțiile pe PNRR vor fi foarte mari, pentru că se declanșează un angajament de ireversibilitate, care înseamnă corecții imediate de peste un miliard de euro și posibilitatea de a bloca finanțările viitoare din ultimele tranșe pe care le avem de accesat din PNRR', a declarat Bolojan.
Șeful Executivului a dat drept exemplu situația CET Govora, despre care a spus că oprirea activității la finalul lunii august a fost deja convenită cu Comisia Europeană în cadrul renegocierii PNRR din această primăvară.
'În primăvara acestui an a fost o renegociere a acestor clauze, atunci s-a încheiat o negociere pe PNRR, și în mandatul domnului Ivan s-a luat decizia de comun acord cu conducerea Consiliului Județean Vâlcea ca CET-ul de la Govora, care este înlocuit cu o centrală pe gaz, să-și încheie activitatea la finalul lunii august. Este o decizie pe care România și-a asumat-o, prin Ministerul Energiei de la data respectivă, pe care dacă o modificăm acum se declanșează automat un mecanism de ireversibilitate, care înseamnă niște corecții foarte mari', a afirmat Bolojan.
Întrebat dacă ar susține proiectul de lege propus de PSD, potrivit căruia România să nu mai închidă nicio capacitate de producție a energiei înainte ca una nouă să fie pusă în funcțiune, premierul a răspuns că o astfel de măsură ar avea costuri foarte ridicate.
'Lucruri care sună teoretic bine, dar care au niște costuri enorme. Era foarte bine ca, timp de cinci ani de zile, toți cei care au avut responsabilități în sistemul energetic să fi făcut ceea ce trebuie în așa fel încât România să absoarbă banii europeni pe care i-am avut la dispoziție în această zonă, să realizeze lucrările cum le-au realizat alții și să fim în situația în care nu avem niciun fel de problemă de acest tip', a declarat Bolojan.
Premierul interimar a fost întrebat dacă în cadrul discuțiilor la nivelul Guvernului pe tema crizei energetice s-a luat în calcul vreun scenariu în care să se repornească grupuri de la centrale electrice pe bază de cărbune și în ce condiții s-ar putea aplica un astfel de scenariu.
'Ca să poți porni astfel de grupuri, care sună totul teoretic, trebuie să ai grupul într-o anumită stare de funcțiune, trebuie să ai cărbunele pentru el, și tot ce a fost posibil de pornit, inclusiv CET-ul Grozăvești, de exemplu, care funcționează, sigur, pe gaz, a fost repornit în această perioadă. Altfel, riscăm să folosim o retorică care nu are nicio acoperire în practică', a explicat Bolojan.
Premierul interimar a fost întrebat dacă se ia în calcul repornirea unor grupuri de la Turceni și Rovinari.
'Grupurile de la Rovinari funcționează în bună regulă, în sensul la capacitatea maximă pe care o au, în funcție de rezervele pe care le au la dispoziție și, deci, tot ce s-a putut porni în condiții în care există rezerve funcționează în condiții normale, inclusiv Paroșeniul și așa mai departe, atât timp cât au capacitatea de a funcționa ca urmare a resurselor de cărbune pe care le au la dispoziție', a afirmat Bolojan. AGERPRES/ (A,AS - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE/ Atenționare de călătorie: Polonia - prelungirea controalelor la frontiera cu Germania și Lituania
Ministerul Afacerilor Externe informează joi cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Polonă asupra faptului că autoritățile acestei țări au decis prelungirea controalelor temporare la frontiera cu Republica Federală Germania și Republica Lituania până la 30 martie 2027, în continuarea măsurii i
Președintele Nicușor Dan a decorat Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic
Președintele Nicușor Dan a semnat joi decretul de decorare a Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a conferit Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Ofițer, Categoria F - 'Promovarea culturii' Federației Comunităților Ev
AUR: Nicușor Dan folosește justiția pentru a bloca alegerile anticipate
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îl acuză pe președintele Nicușor Dan că folosește justiția pentru a bloca alegerile anticipate, dând satisfacție creditorilor internaționali. 'Pentru a da satisfacție creditorilor internaționali, Nicușor Dan folosește justiția pentru a bloca alegerile anticipate. AUR privește cu maxim
Transelectrica, abilitată să ia măsuri în situații de criză, inclusiv prin reducerea exportului sau limitarea consumului intern
Compania Transelectrica a fost abilitată să pună în aplicare o serie de măsuri de siguranță, în cazul unei situații de criză pe piața de energie. Printre aceste măsuri se numără: creșterea rezervelor tehnologice, reducerea energiei exportate sau chiar limitarea în tranșe a consumului intern. Guvernul a aprobat
Corlățean: Moțiune de rezoluție pe tema Tezaurului României de la Moscova, depusă la APCE - Strasbourg
Senatorul Titus Corlățean și deputatul Iulian Bulai, membri ai delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg, au depus o moțiune de rezoluție pe tema Tezaurului României de la Moscova și a modalităților prin care țara noastră ar putea să reintre, în viitor, în posesia acestui patrimoniu.
VIDEO INTERVIU/Natalia Bejan (Agenția de Investiții - Republica Moldova): Peste 82% din serviciile publice pentru business - online
Republica Moldova va scoate la vânzare, în viitorul apropiat, două societăți cu capital de stat, și anume Fabrica de sticlă și Hotelul Zarea, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, directorul Agenției de Investiții din Republica Moldova, Natalia Bejan. Potrivit acesteia, procesul de privati
Guvernul a aprobat continuarea programelor de schimb educațional FLEX și FLEX Abroad pentru anul școlar 2027-2028
Executivul a aprobat joi, prin memorandum, continuarea programelor de schimb educațional FLEX și FLEX Abroad pentru anul școlar 2027-2028, prin care vor putea fi acordate până la 70 de burse elevilor români care vor studia un an în Statele Unite și până la 20 de burse elevilor americani care vor studia în România.
Guvern: Personalul Autorității Aeronautice Civile Române va fi suplimentat cu 10 posturi
Personalul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) va fi suplimentat cu 10 posturi, începând cu 1 decembrie 2026, pentru asigurarea personalului calificat necesar îndeplinirii atribuțiilor suplimentare în domeniul securității cibernetice, potrivit unui memorandum aprobat, joi, în ședința Guvernului.
Nicușor Dan: Îndemnul meu pentru Diaspora - testați România, a progresat în 20 de ani
Președintele Nicușor Dan îi îndeamnă pe românii din diaspora 'să testeze' România, deoarece, cu toate 'neajunsurile' și 'disfuncționalitățile', țara a progresat în 20 de ani. El a participat la Gala RePatriot 'Top 100 români de pretutindeni', ajunsă la ediția a IX-a și organiz
Grindeanu: Sunt alături de pensionarii României, care au dus poate cea mai grea povară a austerității
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, într-un mesaj de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, că indexarea pensiilor, prevăzută de lege, trebuie să reînceapă să fie aplicată și că este alături de pensionarii României, 'cei care au dus poate cea mai grea povară a austerității'. 'Trebuie să
AUR solicită suspendarea aplicării TollRo pentru un an
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere Guvernului suspendarea aplicării TollRo (Sistem de Tarifare Rutieră Electronică) pentru un an, cu menținerea sistemului anterior până când noua platformă funcționează fără probleme și 'să nu sacrifice' transportatorii români pentru a acoperi 'eșecurile' Guvernului. 'TollRo a
VIDEO Nicușor Dan: Miza acestei perioade este dacă reușim să fim o societate a cunoașterii
România are nevoie să devină 'o societate a cunoașterii', în care deciziile și dezbaterea publică să se bazeze pe adevăruri științifice și pe expertiză, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, la festivitatea de deschidere a anului de învățământ 2026 - 2027 la Universitatea București.
Gorghiu: Toate forțele politice responsabile trebuie să stingă criza; să coborâm tonul și să înceapă negocieri serioase
Deputata liberală Alina Gorghiu a transmis joi un mesaj, după căderea Guvernului Mureșan, afirmând că acum toate forțele politice responsabile trebuie ''să stingă criza, nu să arunce gaz pe foc'', să se coboare tonul și să se înceapă negocieri serioase. ''A picat al doilea Guvern cu premier liberal și
Siegfried Mureșan: Intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota un Guvern serios pentru România
Liberalul Siegfried Mureșan a declarat joi, referindu-se la faptul că Executivul propus de el nu a trecut de Parlament, că intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota ''un Guvern serios pentru România''. ''Premierul OUG 13 mi-a îndeplinit pe deplin așteptările ieri (n.r. - miercuri), în Parlament.
VIDEO Nicușor Dan despre anticipate: Sunt un om responsabil; nu ne jucăm cu soarta țării ca să vedem ce iese dintr-o alegere
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri seara că, deși alegerile anticipate 'teoretic sună foarte bine', în practică alegerile anticipate înseamnă cinci luni în care nu se va putea face rectificare bugetară. 'Alegeri anticipate, teoretic, sună foarte bine. Adică partidele nu se înțeleg, ne întoarc









