VIDEO Bolojan: Greva angajaților din Sănătate s-a bazat pe minciună și dezinformare legat de proiectul Legii salarizării
Greva angajaților din sistemul public de Sănătate s-a bazat pe minciună și dezinformare, legat de proiectul noii Legi a salarizării, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan, marți seară, la Palatul Victoria, la finalul ședinței extraordinare de guvern.
'Legat de greva din sistemul de Sănătate, în primul rând îmi cer scuze tuturor pacienților pentru disconfortul pe care astăzi l-au avut ca urmare a acestei greve. Îi asigur de tot respectul meu pe medici, pe asistenți, pe infirmiere, pe cei care lucrează din greu în sectorul de Sănătate. În același timp, consider că această grevă s-a bazat pe minciună și pe dezinformare, legată, în primul rând, de ceea ce s-ar întâmpla dacă Legea salarizării ar fi adoptată. Și precizez, încă o dată, dacă s-ar adopta această lege niciun salariu în sectorul public, niciun câștig în sectorul public nu va scădea, așa cum au fost date toate asigurările de către miniștrii de resort, cât și de către ministrul Muncii ', a spus Ilie Bolojan.
El a subliniat că, dimpotrivă, ca urmare a corectării unor inechității în proiectul promovat de Ministerul Muncii, o bună parte din salarii ar trebui să crească.
'În mod evident, aceste creșteri de salarii nu pot fi făcute pe bază de împrumuturi, ci ele pot fi făcute atât cât permite capacitatea de plată a economiei românești, în așa fel încât să nu ne întoarcem din punctul în care am plecat și în anii următori, să avem salarii predictibile, salarii echitabile în sectorul public și în sectorul privat din România și să avem un echilibru bugetar care este absolut necesar pentru a construi pe baze sănătoase', a declarat Bolojan.
Pe de altă parte, el a explicat că Legea salarizării unitare, dacă ar fi adoptată în sectorul de sănătate, va aduce și niște provocări, care nu pot fi ocolite.
'Astăzi avem un sistem de salarizare care nu se bazează în principal pe plata serviciilor medicale pe care spitalele le prestează către pacienți, așa cum ar fi normal, pacientul trebuind să fie în centrul sistemului. Cea mai mare parte a plății cheltuielilor pe care le fac spitalele se face prin alocări directe de la Casa Națională de Sănătate și două treimi din salariile care se achită în sectorul public de sănătate vin prin alocări directe și nu prin plata unor servicii care sunt prestate către pacienți. Ca atare, managerii spitalelor nu au o presiune să adapteze oferta spitalelor, mărimea secțiilor, tipul acestora, la nevoile pacienților; având asigurate cea mai mare parte din fonduri, nu au acest stimulent și asta înseamnă distorsiuni majore în sectorul de sănătate (...) O dată ce legea de salarizare ar fi adoptată, vor trebui recalculate tarifele pentru cazurile pe care spitalele le rezolvă, la un nivel mult mai mare decât cel de astăzi, care nu le acoperă costul acestor servicii, în așa fel încât funcționarea spitalelor în anii următori să se facă pe baza serviciilor care sunt prestate către pacienți și fiecare caz care este rezolvat să aducă o sumă din care se suportă salariile la spitale și toate celelalte cheltuieli', a afirmat Bolojan.
El a subliniat că anumite spitale vor trebui să-și regândească oferta.
'Spitalele care au adresabilitate (...) vor avea cazuri, vor avea pacienți și totul va fi în bună regulă, dar spitalele care astăzi se bazau doar pe aceste transferuri către ele vor trebui să-și regândească oferta, să-și readapteze secțiile, numărul de angajați, specializările pe care le oferă, în așa fel încât să nu avem secții supraaglomerate, cum avem astăzi, în centrele universitare, în reședințele de județ, și să avem secții care au un grad de ocupare foarte mic în multe alte spitale. Și, practic, așa cum se vede din acest grad de ocupare, ele nu răspund nevoilor populației', a explicat Bolojan.
Acesta a dat ca exemplu creșterea numărului de paturi de paliație.
'Am putea avea un număr dublu de paturi de paliație, dar, în loc să avem un număr mult mai mare care să rezolve problemele cetățenilor, avem secții care nu au adresabilitate și, deci, nu răspund nevoilor cetățenilor', a evidențiat Bolojan. AGERPRES/ (A,AS - redactor: Daniel Florea, editor: Karina Olteanu, editori online: Anda Badea, Andreea Preda)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele şi premierul - La reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone
Președintele Nicușor Dan participă vineri la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone, care va avea lor la București, transmite Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, este vorba de evenimentul 'Societatea informațională și democrația constituțională', în cadrul programului trienal
Niculescu: România trebuie să producă mai mult; avem un plan de relansare în valoare de multe miliarde
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregătește un plan de relansare economică, în valoare de mai multe miliarde, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Premierul a făcut aceste precizări întrebat despre măsurile de stimulare a econ
Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, și după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanțelor.
Luca Niculescu: În funcție de rezultatele controlului privind SAFE, vom vedea ce măsuri vom lua
Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar și faptul că transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici reprezintă o obligație. 'Decizia Curții Constituționale, în cea mai mare parte, nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu co
Niculescu: Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR
Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR rămase de încasat, a declarat joi seară prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a fost întrebat la Antena 3 CNN despre anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, potrivit cărui
Vâlcea: Peiu și Neamțu, în dialog cu membrii AUR despre cartea 'România noastră cea de toate zilele'
Zeci de membri și simpatizanți ai AUR, precum și numeroși oameni de cultură vâlceni au participat, joi seara, la lansarea, la Râmnicu Vâlcea, a volumului 'România noastră cea de toate zilele', semnat de scriitorul, teologul și deputatul Mihail Neamțu împreună cu inginerul, economistul și senatorul Petrișor Peiu.
Luca Niculescu: Destul de des primesc mesaje noaptea privind dronele care vin în România
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că primește 'destul de des' mesaje, în timpul nopții, privind dronele care ajung în România. El a făcut aceste precizări la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă primește noaptea telefoane privind dronele rusești care lovesc teritoriul României.
Luca Niculescu: Păstrăm reglementarea tarifelor la gaze până la 31 martie, pentru consumul populației
Premierul Luca Niculescu a declarat că reglementarea privind tarifele la gaze pentru consumul populației va fi păstrată până la 31 martie, precizând că Guvernul are în vedere și scheme de sprijin pentru companii. El a răspuns astfel, întrebat dacă s-a gândit la măsuri de protecție socială pentru 2027.
Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie unul echilibrat
Primul ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că își dorește un buget de stat echilibrat pentru anul 2027, care să se înscrie în coordonatele fiscal-bugetare pe care România și le-a asumat în fața Comisiei Europene și, în același timp, să corespundă nevoilor românilor. El a răspuns astfel, fiind &ic
Niculescu: După 15 noiembrie va fi finalizat raportul privind situația financiară a țării; avem nevoie de aceste date
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică ''imediat după 15 noiembrie''. El a fost întrebat la Antena 3 CNN care este adevărul despre situația financiară a Rom&a
VIDEO Andrii Sîbiga: Ucraina este angajată să aibă cele mai înalte standarde pentru a proteja minoritățile
Ucraina este angajată să aibă 'cele mai înalte' standarde pentru a proteja minoritățile naționale, inclusiv minoritatea română, a declarat, joi, la București, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, într-o conferință de presă comună cu șeful diplomației române, Dan Neculăescu, și secretarul general al Inițiativei Central
Niculescu - întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei
Prim-ministrul Luca Niculescu a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegație a Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, condusă de ministrul Ferit Hoxha, premierul subliniind, cu acest prilej, susținerea deplină a României pentru parcursul european al Albaniei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiil
Întrevedere Marian Neacșu - subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă - securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală
Situația de securitate din Marea Neagră, continuarea progreselor privind NATO 3.0 și cooperarea bilaterală România - SUA au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii avute joi de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și subsecretarul pentru politici în cadrul Departamentului pentru Război al SUA, Elbridge Colby, aflat în vizită
Ministrul Mediului: S-au pierdut miliarde de euro din PNRR
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție fonduri de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, din care a reușit să acceseze puțin peste 1,3 miliarde de euro, a declarat, joi, la Petroșani, ministrul de resort, Natalia Intotero. Ea a arătat că circa 400 de milioane de euro au reprezentat fonduri pentru reabilitarea unor baraje
Ministrul Mediului: Prioritatea mea este deblocarea investițiilor, cu respectarea legislației de mediu
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, la Petroșani, că prioritatea sa și a echipei pe care o conduce este aceea de a debloca investițiile din România, în condițiile respectării legislației europene în domeniul protecției mediului. Ministrul a menționat și importanța dialogului și a relați










