Nazare: România merită să-și mențină ratingul; riscul retrogradării încă există
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, consideră că riscul retrogradării României de către agențiile de rating încă există, deși susține că sunt 'argumente serioase' pentru care țara noastră merită să-și mențină ratingul.
'Ministerul de Finanțe a prezentat toate datele pe care le avem la dispoziție, inclusiv ultima execuție, detaliat către toate agențiile de rating. Am prezentat argumente serioase pentru care România merită să-și mențină ratingul. Am făcut tot ce ține de noi la nivel tehnic, astfel încât România să nu fie retrogradată, dar nu exclud acest risc, încă există. O să vedem raportul Fitch de săptămână aceasta și raportul Moody's de săptămâna viitoare. Este foarte important raportul Fitch care se va publica în această săptămână', a declarat Nazare, luni, la Senat.
Referitor la proiectul legii salarizării, Nazare a afimat că punctul de vedere al Ministerului de Finanțe este același cu cel din primăvară.
'Am transmis un punct de vedere către ministrul Manole în primăvară, în care am explicat faptul că în Strategia fiscal-bugetară spațiul pentru 2027 este de 8 miliarde. În condițiile în care este nevoie de sume suplimentare, acestea trebuie compensate. Că sunt 12, 11 sau 13, acestea trebuie compensate în funcție, bineînțeles, de evoluția acestui an, de ceea ce vom opera la rectificare, la prima, la a doua rectificare, dar trebuie să luăm în calcul că această compensare este necesară. Este o decizie a tuturor partidelor, nu este decizia unui singur ministru. Trebuie să luăm în calcul și faptul că acest jalon cu salarizare are un cuantum important, vorbim de 770 de milioane de euro, aproape 3,4 miliarde de lei. În condițiile în care nu-l atingem, va trebui să găsim măsuri pentru a acomoda această penalitate în bugetul anului 2016. În funcție de decizia partidelor se vor lua măsurile necesare', a explicat Nazare.
Despre plata drepturilor magistraților, Nazare a spus că problema 'datează de câțiva ani de zile și sumele sunt foarte mari'.
'În momentul adoptării bugetului de stat, Parlamentul a operat un set de modificări care au vizat sumele pentru magistrați. În condițiile în care decizia instanței se va menține, penalitățile sunt foarte mari, de aproape 9 milioane de euro pe zi. Ca să vă fac o comparație, penalitățile la Pfizer sunt de 81.000 de euro pe zi. Cred că aici trebuie să ajungem la o soluție în care să eșalonăm într-un mod responsabil aceste sume pentru următorii ani. Și spun responsabil pentru că eșalonarea să țină cont și de puterea noastră de a introduce aceste sume în Strategia fiscal-bugetară, pentru că nu putem să venim cu sume mici și deodată cu sume foarte mari care să nu țină cont de realitățile bugetare din fiecare an. Și sper în această reeșalonare, o discuție care să se soluționeze cu o reeșalonare să se întâmple cât mai repede', a transmis Nazare. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mircea Abrudean: Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea
Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea și cât de importantă este siguranța fiecărui cetățean, a declarat duminică preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sărbătorim Ziua Armatei României - prilej de recunoștință față de cei
Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi
Fostul premier Ilie Bolojan a participat duminică, la Oradea, la ceremonia militară organizată în Piața Unirii, cu prilejul Zilei Armatei României, transmițând un mes
Ambasada SUA: Militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Armatei Române, că militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO și subliniază faptul că ''împreună suntem mai puternici''. ''Astăzi, salutăm Armata Români
VIDEO Ministrul Apărării: Printre prioritățile mandatului meu se numără dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a dronelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a declarat duminică, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'', cu prilejul Zilei Armatei Române, că printre prioritățile mandatului său se numără ''dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a amenințărilor reprezentate de drone, precum și o
Raluca Turcan: Măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt dezamăgitoare
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt ''dezamăgitoare'', nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. ''Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup
VIDEO Nicușor Dan: Mesajul meu pentru români este unul de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă
Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'' din Borcea, județul Călărași, ocazie cu care a transmis românilor un mesaj ''de încredere în capacitatea noastră de a construi o țară stabilă, solidă, bine ancor
VIDEO Luca Niculescu: Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles
Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată ''un dat'', ''un lucru de la sine înțeles'', că amenințările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ''ne pun la în
Deputatul PSD Mihai Fifor: Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale
Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale și, totodată, un partener respectat în cadrul NATO, a subliniat deputatul PSD Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sunt zile în care istoria unei națiuni se întâlnește cu recunoștința, c
Sorin Grindeanu: Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre ''incapacitatea de plată'', ci va schimba direcția României. ''A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta












