Ambasada României la Chișinău: România respectă pe deplin dreptul cetățenilor Republicii Moldova de a-și decide democratic viitorul
România respectă pe deplin suveranitatea și dreptul cetățenilor Republicii Moldova de a-și decide democratic viitorul, transmite Ambasada României de la Chișinău. Mesajul a fost transmis în contextul unor declarații recente ale ambasadorului Republicii Federale Germania la Chișinău, referitoare la limba și religia din Moldova.
''Republica Moldova și România împărtășesc o istorie bine documentată, o comunitate de limbă și un patrimoniu cultural și spiritual bine cunoscute. Aceste realități sunt consacrate atât de cercetarea istorică și lingvistică, cât și de cadrul constituțional și legislativ al Republicii Moldova'', arată misiunea diplomatică română.
În același timp, ambasada subliniază că 'orice afirmații care relativizează sau pun sub semnul întrebării aceste realități sunt regretabile și lipsite de fundament factual. În același timp, riscă să genereze interpretări care nu servesc nici dialogului dintre parteneri, nici interesului comun de a consolida încrederea și coeziunea în regiune'.
De asemenea, ambasada accentuează că, în actualul context regional, marcat de campanii susținute de dezinformare, de încercări de rescriere a istoriei și de acțiuni repetitive de instrumentalizare a temelor identitare, ''orice mesaj care poate crea ambiguități cu privire la limba, identitatea sau patrimoniul cultural comun riscă să fie exploatat de actorii ostili, precum Federația Rusă, care urmăresc slăbirea rezilienței democratice și a parcursului european al Republicii Moldova''.
Ambasada adaugă că respectul pentru adevărul istoric, pentru rigoare științifică și pentru cadrul constituțional al Republicii Moldova reprezintă premise esențiale ale unui dialog public responsabil.
''Relația dintre România și Republica Moldova este susținută de o comunitate de limbă, cultură și istorie, iar România va continua să sprijine Republica Moldova în spiritul parteneriatului privilegiat, pe baza respectului reciproc, a valorilor europene și a unui dialog întemeiat pe responsabilitate și încredere'', arată misiunea diplomatică română. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe echilibrate demografic, construite pe criterii geografice, economice și strategice. ''În contextul reluării dezbaterilor privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, Partidul PACE - Întâi Român
Simion (AUR): Mi se pare normal să fim și noi păziți, sâmbătă, la protest și să se ia măsurile necesare
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel către instituțiile statului să asigure protecția participanților la protestul de sâmbătă, din fața Parlamentului, care doresc 'să își manifeste susținerea' față de Călin Georgescu. Simion a precizat că protestul nu a fost aprobat, deși Primăria Capitalei a fost notificată de două ori
Nicușor Dan, la Dublin: Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii
Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii și a întregului continent, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, la Dublin, unde participă la Summitul Comunității Politice Europene. El a adăugat că, totodată, România trebuie să susțină în continuare Ucrain
Fifor: Bugetul pe 2027 trebuie să fie un instrument de dezvoltare economică, de susținere a investițiilor și de protejare a nivelului de trai
Ministerele trebuie să finalizeze vineri transmiterea propunerilor de cheltuieli pentru bugetul anului viitor, iar Ministerul Finanțelor va stabili apoi limitele bugetare, pe baza cărora Guvernul va decide ce finanțează, ce amână și la ce renunță, a anunțat social-democratul Mihai Fifor. ''Este, probabil, una dintre cele mai importante decizii ec
Budăi (PSD): Bolojan a vrut să stingă inflația cu benzină; acum se miră că focul arde mai tare
Deputatul PSD Marius Budăi a lansat vineri o serie de critici la adresa lui Ilie Bolojan, arătând că inflația a urcat din nou la 6,9% în octombrie, față de 6,6% în septembrie, fapt care dovedește că rețeta ''salvatoare'' promovată ''cu atâta dârzenie'' de fostul premier nu a rezolvat problemele României, ci
AUR: Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', de vineri până duminică, la Palatul Parlamentului
Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care include conferințe, dezbateri și mese rotunde dedicate unor subiecte de actualitate, de la viitorul continentului și suveranitatea națională până la relațiile internaționale și transformările economice și tehnologice, se va desfășura, de vineri p&aci
Președintele Nicușor Dan - la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI), a informat Administrația Prezidenț
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl primește vineri, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu îl vor întâmpina pe prim-ministrul Niculescu în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. Du
VIDEO Nicușor Dan: În momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului sau despre pace. Într-o conferință de presă susținută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europe
VIDEO Nicușor Dan: Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă?
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că nu a intervenit pentru oprirea protestului din acest weekend al AUR, iar referitor la liderul acestei formațiuni, George Simion, a spus că, la un moment dat, lumea pur și simplu 'n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că d
VIDEO Nicușor Dan: Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa. 'A fost o reuniune a Consiliului politic european. Ce este această instituție? O
VIDEO Nicușor Dan: Accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că o afirmație pe care a făcut-o nu a fost bine înțeleasă, iar ce a vrut să spună este că însuși accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial. 'Ultima chestiune este le
VIDEO UPDATE Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi și în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajații statului român să fie tratați în mod jignitor de către cetățeni. Șeful statului a f
VIDEO Nicușor Dan, despre decesul lui Marius Harosa: Este o mare pierdere
Președintele Nicușor Dan și-a exprimat regretul, joi seara, pentru moartea lui Marius Harosa, pe care l-a numit 'liderul juridic' al mișcării civice Roșia Montană. 'Am semnat decretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa, Ordinul 'Steaua României' în grad de Cavaler. În opinia mea, mișcarea civică R
Guvern: Simona Junescu, numită consul general la Lyon
Guvernul a aprobat, joi, numirea Simonei Junescu în calitate de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză. Decizia a fost luată ca urmare a vacantării postului prin rechemarea lui Oleg Ungureanu, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Guvernului.









