MApN: România, Bulgaria și Turcia extind misiunile de combatere a minelor marine din Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale a anunțat miercuri că a semnat, în marja Summitului NATO de la Ankara, Amendamentul la Memorandumul de Înțelegere între Guvernele României, Bulgariei și Turciei privind constituirea Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră (MCM Black Sea TG), în vederea extinderii misiunilor la protecția infrastructurii critice submarine.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, semnarea documentului în cadrul Summitului NATO a evidențiat angajamentul comun al României, Bulgariei și Turciei pentru întărirea securității la Marea Neagră și pentru dezvoltarea cooperării aliate în domeniul maritim.
'Protecția infrastructurii critice din Marea Neagră presupune o abordare complexă, integrată și pe termen lung, iar MCM Black Sea TG este o dovadă a interoperabilității partenerilor regionali și o inițiativă care contribuie activ la consolidarea securității în bazinul Mării Negre. Prin misiunile executate de Forțele Navale Române, împreună cu partenerii din regiune, este asigurată menținerea unei prezențe navale permanente în zona de responsabilitate, inclusiv în întreaga Zonă Economică Exclusivă a României, nu doar ca măsură de descurajare, ci și ca instrument de reacție imediată', se precizează în comunicat.
Conform Ministerului, Memorandumul de Înțelegere privind constituirea Grupului operativ pentru combaterea minelor Marine din Marea Neagră a fost semnat la 11 ianuarie 2024 de miniștrii Apărării din România, Bulgaria și Turcia, instituind prima inițiativă trilaterală de acest tip a celor trei state aliate riverane Mării Negre.
Misiunea principală a MCM Black Sea TG este asigurarea libertății de navigație în apele Mării Negre, prin misiuni de supraveghere, acțiuni de neutralizare a posibilelor pericole pentru traficul maritim, precum și activități conexe de căutare și salvare pe mare, menționează sursa citată, care adaugă că, de la operaționalizarea grupului, la 1 iulie 2024, au fost desfășurate zece activări ale MCM Black Sea. Comanda este exercitată prin rotație, pentru mandate de câte șase luni, România deținând-o în perioada 9 iulie 2025 - 8 ianuarie 2026. În prezent, comanda este asigurată de Turcia, urmând ca aceasta să fie preluată de Bulgaria începând de joi, 9 iulie.
Vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu' va participa, în perioada 9 - 24 iulie, la cea de a XI-a activare a MCM BS TG, cu misiunea principală de monitorizare a zonei de responsabilitate maritimă și de asigurare a libertății de navigație în raioanele maritime în care se vor desfășura activități de instruire în cadrul Exercițiului multinațional BREEZE 2026, mai transmite MApN. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan - discuție la telefon cu Antonio Costa: Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE
Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, la telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre teme importante aflate pe agenda reuniunii Consiliului din 15 - 16 octombrie. ''Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat, de la creșterea competitivității economice și prețurile la e
Tomac: Un vot pentru viitorul Guvern e mai mult decât un angajament politic - a devenit o obligație patriotică
Un vot pentru viitorul Guvern este mai mult decât un angajament politic, a devenit 'o obligație patriotică', a transmis marți europarlamentarul Eugen Tomac, cel care a fost prima nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, după ce Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Eugen Tomac i-a urat succes pr
Ediție inaugurală a Programului de Schimburi România - SUA; Țoiu: Marcăm un nou pas ferm în relația bilaterală
Ministerul Afacerilor Externe organizează, până pe 11 octombrie, ediția inaugurală a Programului de Schimburi dintre România și Statele Unite (Romania - United States Exchange Program), în cadrul căreia o delegație de consilieri ai membrilor Congresului SUA și reprezentanți ai mediului de reflecție american efectuează o vizită în țara noastră.
Nicușor Dan, discuție în Grupul 'Prietenii Competitivității': Statele membre - de acord cu măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie
Statele membre ale Grupului ''Prietenii Competitivității'' sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator, a declarat marți președintele Nicușor Dan, adăugând că România susține soluții realist
Nicușor Dan: Multe valori și realități istorice sunt puse în discuție; e important să ne raportăm la specialiști
Președintele Nicușor Dan a subliniat, marți, importanța cunoașterii istoriei, într-o perioadă în care valorile și realitățile istorice au ajuns să fie puse în discuție. În cadrul evenimentului 'Holocaustul. O mărturie pentru tineri', Nicușor Dan a atras atenția asupra riscului pe care îl reprezintă învinuirea unei mi
Grindeanu: Ne-am fi așteptat ca după patru premieri de dreapta să existe șansa celor care au câștigat alegerile
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier 'nu este neconstituțională', dar s-ar fi așteptat ca președintele Nicușor Dan să-l desemneze pe el. 'În toată această perioadă, de un an și trei-patru luni, au existat în mintea unora tot felul de scuze, de scenarii, în p
UPDATE Grindeanu: Le-am cerut colegilor un mandat larg pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu
Conducerea PSD a primit, marți, mandat de la Biroul Permanent Național al partidului pentru a începe discuțiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Am încheiat ședința Biroului Permanent Național, unde a avut loc o primă discuție în interiorul PSD despre noua propunere de prim-ministru a președintelui. Ceea ce cred că era evident, toț
Turcan: PNL și USR au depus o sesizare la CCR cu privire la numirea conducerii interimare a televiziunii publice
PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, a anunțat marți deputata liberală Raluca Turcan. 'PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea interimară la conducerea televiziunii publice. Am realizat acest demers pentru că numi
Peiu: Avem majoritate pentru alegeri anticipate; susținerea Guvernului Niculescu de către AUR - eveniment improbabil
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat, marți, că i-a transmis președintelui Nicușor Dan, la consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său 'are o majoritate, care poate fi probată, pentru alegeri anticipate'. 'Ne-a întrebat dacă avem o majoritate și am spus că avem o majoritate care poate fi probată și anume majoritatea pe
Peiu (AUR): Marius Lulea nu mai este membru al partidului; nu și-a plătit cotizația
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a confirmat marți că Marius Lulea, unul dintre fondatorii partidului, nu mai este membru al AUR pentru că nu și-a plătit cotizația de mai mult de un an. 'Din câte am înțeles eu de la colegii de la Secretariatul general al partidului, că am întrebat și eu ieri (luni - n.r.) care este situația, se par
Csoma Botond (UDMR): Luca Niculescu are mai mari șanse decât a avut Siegfried Mureșan
Un Guvern format în jurul lui Luca Niculescu ar avea mai mari șanse să fie învestit decât cel al lui Siegfried Mureșan, consideră liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, care a precizat că formațiunea sa va decide în forurile statutare cum va vota. 'Avem o condiție în privința majorității: reiterez, să nu avem nevoie de extrem
Kelemen Hunor spune că partidele trebuie să ajungă la un compromis pentru a trece guvernul Niculescu
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că partidele trebuie să ajungă la un compromis pentru ca guvernul Luca Niculescu să treacă de votul Parlamentului și spune că, altfel, 'țara intră într-un blocaj', el precizând că a avut deja o discuție telefonică cu premierul desemnat, dar de la care nu a aflat dacă va propune miniștri politici sau 'mai puțin
Marinescu: PSD are misiunea de a căuta, împreună cu toate forțele politice responsabile, o soluție pentru țară
PSD are misiunea, în prezent, de a căuta, împreună cu toate forțele politice 'responsabile', o soluție pentru țară, să fie instalat un Guvern stabil, care să poată să adopte măsuri absolut necesare precum rectificarea bugetară, a declarat, marți, deputatul social-democrat Radu Marinescu. 'Eu cred că PSD are în momentul de față mis
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Daniel Zamfir (PSD): Un singur lucru este cert - nu vom da cec în alb lui Luca Niculescu
Social-democrații nu vor da 'un cec în alb' premierului desemnat Luca Niculescu, a declarat, marți, liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. El a susținut că sunt 'foarte multe' măsuri propuse de PSD care ar putea fi trecute în programul Guvernului pe care urmează să îl alcătuiască Luca Niculescu. 'În p
