Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, afirmă că statul român are o 'lungă istorie' în a-i abandona pe cei mai vulnerabili și se întreabă unde sunt cele 411 persoane relocate de la Dumbrava, Bihor, și dacă beneficiază de condiții mai bune.

El subliniază că exprimă o reacție 'foarte personală' în cazul Viorel Pașca, bazată și pe experiența sa din perioada 2003-2004, când a lucrat un an ca voluntar într-o casă de copii la Timișoara.

'De atunci nu mai am încredere când statul român spune că știe el cel mai bine ce să facă cu viața ta. De atunci știu ce înseamnă 'formă fără fond', când viața unui om se transformă într-o cifră, când normele pe hârtie contează mai mult decât realitatea unei ființe umane. 411 oameni făcuți să dispară din Bihor de statul român. Unde sunt azi? Le merge mai bine?', scrie Dominic Fritz, liderul USR, pe Facebook.

Liderul USR face referire la anii care au precedat aderarea României la Uniunea Europeană, când țara noastră își asumase ca țintă reducerea numărului de copii instituționalizați. Orfelinatele trebuiau să se transforme în 'case familiale' sau să fie închise.

'Obiectivul a fost bine gândit, standardele au fost europene. Implementarea a distrus mii de vieți. Zeci de mii de copii trebuiau în 2-3 ani să dispară din statistica instituțiilor. Iar statul român a început procesul birocratic de 'reintegrare în familia biologică'. Majoritatea copiilor cu care am lucrat eu au fost abandonați la naștere. Am fost de față când unii dintre ei, în vârstă de 9-12 ani, au aflat că poliția i-a găsit pe părinții lor biologici, care, contra unor sume de bani, s-au declarat disponibili să-și ia înapoi copiii necunoscuți', precizează Fritz.

Mulți copii au fost entuziasmați inițial. Aceștia au fost duși din Timișoara în sate izolate din Gorj, din Bacău, din Suceava, în familii 'dezorganizate, care nu știau ce să facă cu pre-adolescenții dezorientați'. Acolo a început 'calvarul', adaugă liderul USR.

'Mi-am dat seama repede că ceva nu e în regulă. L., de obicei mereu veselă, vorbea la telefon doar în șoaptă cu mine. I., băiatul cu handicap, era mereu la somn când am sunat la părinți. Iar Protecția Copilului nu a venit la vizitele de monitorizare promise. Așa că am început să revin în România pentru a vizita copii 'reintegrați'. La cei mai mulți am rămas singura legătură cu viața lor de dinainte', mai scrie Dominic Frtiz.

Copiii își doreau să se întoarcă la casa de copii unde crescuseră, 'la prietenii lor, la viață cunoscută' din Timișoara.

'Nu toți au avut cuvinte; mai mult ochii lor mi-au povestit de frică, de abuz, de sărăcie cruntă. L. chiar a avut curajul să meargă la poliția satului, care a dus-o înapoi în familie, unde a fost pedepsită cu o bătaie care a băgat-o în spital. Multe povești le-am aflat după ani, după ce au devenit adulți răniți de trauma de a fi fost abandonați de două ori, și de părinți și de statul ocrotitor. Unul nu a mai putut să povestească nimic, am mers la înmormântarea lui după un 'accident în pădure'. L. a fost păcălită de metoda lover boy și am încercat ani de zile s-o conving să scape de exploatare în Germania', rememorează el.

Celor care doreau să revină la casa de copii din Timișoara nu li s-a permis, deoarece acest lucru era posibil doar în noul județ de reședință.

'Un singur băiat a reușit să se întoarcă la Timișoara. După ce părinții lui au emigrat în Spania și tatăl a încercat s-o omoare pe mama, a intervenit protecția copilului de acolo, l-au întrebat ce dorește și pentru că nu a avut cod poștal din niciun județ, a putut să aleagă că vrea înapoi la Timișoara. Au trecut mulți ani și mă întreb dacă puteam să fac mai mult. Atunci, în 2007-2008, student fiind, am scris la fiecare DGASPC din țară să întreb câte vizite de monitorizare au făcut la copiii reintegrați. Puțini mi-au răspuns', arată primarul Timișoarei. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)