Grindeanu: Pare în acest moment că nici o categorie socială asupra căreia se aplică legea salarizării nu e mulțumită
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că, în forma discutată până acum, proiectul legii salarizării unitare - jalon în PNRR - nu mulțumește aproape nicio categorie socială vizată de aplicarea sa.
Grindeanu a fost întrebat dacă PSD va vota într-o eventuală sesiune parlamentară extraordinară proiectul legii salarizării unitare la care se lucrează acum la Ministerul Muncii.
'Am anunțat parlamentarii PSD la grupurile reunite că ori de câte ori e nevoie vor fi convocați, astfel încât tot ceea ce ține de eventuale legi care sunt necesare pentru atragerea fondurilor din PNRR să putem să le aprobăm, așa cum am făcut de la o zi la alta în Camera Deputaților, de luni pe marți. Pe legea salarizării, da, am fost informat și eu că domnul Pîslaru a ajuns la o anvelopă de peste 12 miliarde. O să vedem. Deocamdată nu am văzut forma pe care a negociat-o, să spunem, în ultimele zile. N-am primit-o. (...) Haideți să vedem! Prima oară să trimită și să vedem această formă cu anvelopa de peste 12 miliarde. Dar e absolut necesar să ascultăm pe toți cei care sunt, nu știu dacă beneficiari, cei asupra cărora se aplică această lege, toate categoriile, profesori, medici, din sistemul de ordine publică, toți trebuie a fi ascultați pentru că pare în acest moment că nici o categorie socială asupra căreia se aplică această lege nu e mulțumită', a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Subprefectul Adrian Mihai (USR) a demisionat din funcție
Subprefectul județului Olt, Mihai Adrian (USR), a demisionat miercuri din funcție, după ce la începutul săptămânii declarase că va mai rămâne în funcție numai până la învestirea noului Guvern. ''Astăzi, 21 octombrie 2026, am luat decizia de a-mi înainta demisia din funcția de subprefect al jude
Fritz: Premierul va fi constant șantajat de PSD; vedem deja cinci secretari de stat și doi miniștri în plus
Președintele USR, Dominic Fritz, critică suplimentarea numărului de secretari de stat și miniștri din structura Guvernului, susținând că noile funcții demonstrează influența pe care PSD o are asupra Cabinetului condus de premierul Luca Niculescu. Fritz afirmă că Guvernul va fi ''controlat'' de PSD, iar premierul Luca Nicu
Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezența premierului Luca Niculescu
Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezența premierului Luca Niculescu. Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Culturii. Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. AGERPRES/(AS - redac
Ministrul Alexandru Stoica: Astăzi voi demara grupul de lucru pentru Start Reforma Administrativă
Ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, Alexandru Stoica, a declarat că miercuri va semna un ordin de ministru privind constituirea grupului de lucru Start Reforma Administrativă, grup din care el va face parte alături de colegi din minister. ''Astăzi, printre priorități, o să semnez și un ordin prin care voi demar
Ministrul Dezvoltării a cerut o situație centralizată, la nivel național, a facturilor neplătite pe PNRR
Ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, Alexandru Stoica, a cerut centralizarea, la nivel național, a tuturor facturilor restante aferente proiectelor finanțate prin PNRR, astfel încât plățile să fie luate în calcul la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2027. Solicitarea a fost făcută mi
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru existența grupului în Senat. ''Vă an
Arad: Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat conducerea instituției după ce prefectul și-a anunțat demisia
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu. Toth Csaba a declarat, pentru AGERPRES, că prefectul demisionar se află în concediu de miercuri, iar până la eliberarea
Claudiu Manda (PSD): România are din nou un Guvern pentru români
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat miercuri că România are din nou un Guvern ''pentru români'', iar după șase luni de criză politică, atenția și eforturile trebuie îndreptate, cu prioritate, către problemele economice și deciziile de care oamenii au nevoie. ''România are din nou
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT; pe agendă - implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan a convocat pentru joi ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT va avea loc la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, se vor analiza implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsur
Cătălin Drulă: Ieșirea SRI în care atacă un politician de opoziție ar trebui să aprindă toate semnalele de alarmă
Fostul președinte al USR Cătălin Drulă, vicepreședinte al Camerei Deputaților, acuză Serviciul Român de Informații (SRI) de ''reflexe anti-democratice'' și reproșează instituției faptul că a atacat un politician de opoziție. ''Ieșirea SRI cu comunicat la ceas de noapte în care atacă un politician de opoziție
Dan Neculăescu a preluat mandatul de ministru de Externe, în prezența premierului Luca Niculescu (GALERIE FOTO)
Dan Neculăescu a preluat miercuri mandatul de ministru al Afacerilor de Externe, în prezența premierului Luca Niculescu. Evenimentul a avut loc la sediul MAE. Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO Ant
Nicușor Dan: Securitatea Mării Negre este esențială nu doar pentru România, ci și pentru întreaga Europă
Securitatea Mării Negre este esențială nu doar pentru România și statele riverane, ci și pentru întreaga Europă și pentru comerțul internațional, a afirmat, miercuri, președintele Nicușor Dan. El a amintit într-o
VIDEO Marian Neacșu a preluat mandatul de ministru de Interne
Marian Neacșu (PSD) a preluat miercuri funcția de ministru de Interne, în cadrul unei ceremonii de predare-primire desfășurate la sediul ministerului. Marian Neacșu a fost întâmpinat de fostul ministru Cătălin Predoiu și de o gardă de onoare. După ce a fost intonat imnul național, cei doi demnitari au intrat în sediul M
Premierul Luca Niculescu participă la preluarea mandatelor de către cinci noi miniștri
Premierul Luca Niculescu va participa miercuri la preluarea mandatelor de către noii miniștri de la Investiții și Proiecte Europene, Externe, Educație, Apărare și Cultură. Potrivit programului anunțat de Biroul de presă al Guvernului, prim-ministru Luca Niculescu va merge la: * Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene -














