Fifor (PSD) spune că pe agenda CSAT ar trebui să fie modul în care Bolojan 'ține țara captivă'
Deputatul PSD Mihai Fifor a declarat luni că ar fi oportun ca CSAT să discute 'problema extrem de urgentă și complicată' legată de modul în care premierul demis Ilie Bolojan, aflat în funcție de aproape două luni fără un nou guvern validat, 'ține țara captivă', generând o posibilă vulnerabilitate strategică pentru România.
'Astăzi, președintele Nicușor Dan a convocat o ședință a CSAT în pregătirea Summitului NATO de la Ankara. O decizie firească și necesară. Mai ales în contextul în care din echipa care îl va însoți pe președinte la Summit vor face parte doi miniștri demiși, ministrul Apărării și ministrul de Externe. Tocmai de aceea, poate nu ar fi rău ca astăzi, pe ordinea de zi a CSAT să se afle și problema extrem de urgentă și complicată a modului în care premierul demis de aproape două luni înțelege să țină țara captivă, generând o vulnerabilitate strategică pentru România. Ar putea fi o bună ocazie de a se lămuri, la cel mai înalt nivel, dacă afirmațiile atribuite lui Ilie Bolojan privind intenția retrogradării României în categoria junk cu bună știință au vreun fundament sau reprezintă doar simple speculații', a scris Fifor pe Facebook.
El avertizează că dacă reziliența economică ar fi afectată pentru atingerea unor obiective politice care nu au nimic de-a face cu bunăstarea românilor și cu interesul național, după ce economia a fost deja împinsă în recesiune și țara continuă să se confrunte cu dificultăți economice și sociale, 'atunci am vorbi despre o situație de o gravitate excepțională'.
'Reziliența economică a României ține de securitatea națională. Ține de CSAT. Este de maximă urgență ca CSAT să lămurească dacă există sau nu o acțiune coordonată care vulnerabilizează interesele fundamentale ale statului român. Până la această oră, tot ceea ce face premierul demis Bolojan de aproape un an indică fie o nepricepere crasă, fie o agendă paralelă intereselor statului român. Și, în orice variantă, o iresponsabilitate fără margini. Să ții țara blocată, captivă, doar pentru agenda ta și a grupurilor de interese mufate la banul public depășește cu mult sfera conflictului politic. Suntem deja într-o zonă extrem de periculoasă, iar CSAT ar trebui să se aplece cu toată seriozitatea asupra acestei situații. România nu își mai poate permite prelungirea acestui blocaj. Deblocarea situației politice a devenit o urgență de securitate națională. Prin deciziile și blocajele pe care le generează, Ilie Bolojan a ajuns să reprezinte el însuși o vulnerabilitate pentru statul român. Pentru că atunci când interesele unui singur om sau ale unui grup ajung să țină captivă o țară într-un moment strategic atât de important, nu mai vorbim doar despre un conflict politic, ci despre o situație care trebuie analizată cu toată seriozitatea de instituțiile statului. România trebuie să revină urgent în matca constituțională', a conchis Fifor.
Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 29 iunie 2026, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, conform unui anunț al Administrației prezidențiale din 26 iunie. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Radu Miruță spune că mecanismul intern de predicție privind dronele și-a demonstat succesul
Fostul ministru al Apărării Radu Miruță a declarat miercuri, la prezentarea bilanțului mandatului său, că mecanismul intern de predicție a pătrunderii dronelor în spațiul aerian românesc 'și-a demonstrat succesul'. El a anunțat, totodată, că programul european SAFE prevede 2,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea capabilități
Luca Niculescu: Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului
Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului, a declarat miercuri premierul Luca Niculescu. Acesta a participat la preluarea mandatului de către noul ministru al Educației, Sorin Costreie, și de către ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, Sorin-Gabriel Ionescu.
Proiect de lege privind facilitarea obținerii probelor electronice în cadrul procedurilor penale, adoptat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, un proiect de lege inițiat de Guvern care vizează facilitarea obținerii de probe electronice în cadrul procedurilor penale. Proiectul transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2023/1544 și instituie obligația operatorilor economici care furnizează servi
Ștefan-Radu Oprea a preluat mandatul de la Apărare; priorități - consolidarea securității la Marea Neagră și operaționalizarea hubului de securitate
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a prezentat, miercuri, la preluarea mandatului, principalele sale priorități, printre care consolidarea securității în regiunea Mării Negre, operaționalizarea hubului de securitate și dezvoltarea capacităților de prevenire și răspuns la amenințările reprezentate de drone. Ștefan-Radu Oprea a preluat mandat
Dan Neculăescu: Marea Neagră va fi o prioritate absolută
Marea Neagră va fi 'o prioritate absolută', a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după preluarea mandatului. 'Prezența prim-ministrului Luca Niculescu astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe, chiar la preluarea mandatului, este un semnal puternic de susținere pentru echipa MAE și o confirmare
Irineu Darău (USR): Adăugarea ministrului delegat la Ministerul Economiei, folosită pentru a exploda cheltuielile publice
Fostul ministru al Economiei Irineu Darău reproșează PSD faptul că vrea să se folosească de adăugarea unui post de ministru delegat pentru a crește cheltuielile ministerului. 'Ironia face că exact luni, după mari bătălii în instanță ale PSD, asumat pe partid, au reușit să suspende și acea reorganizare pe care am făcut-o. O să vedem.
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Sean Clancy, transmite Administrația Prezidențială. La finalul zilei, șeful statului a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care are ca temă principală securitatea din zona Mării Negre. În cursul reuniunii, se vor an
Nicușor Dan: Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică
Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică, iar scutul european pentru democrație, adoptat de Comisia Europeană în noiembrie 2025, propune o abordare integrată, pe trei piloni: protejarea integrității spațiului informațional; consolidarea instituțiilor, a alegerilor libere și a presei independente; creșterea rezilien
Dan Reșitnec afirmă că în mandatul său cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului au fost reduse la jumătate
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că, în cele șase luni ale mandatului său, cheltuielile de protocol ale Guvernului au fost reduse la jumătate. ''Am redus privilegiile în aceste șase luni. Am redus la jumătate cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului. Am redus cheltuieli care nu se explicau &i
Predoiu: România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC)
România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), a anunțat miercuri fostul ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. ''Mă bucur foarte mult că astăzi, în ultima zi a mandatului meu, MAI a obținut un succes la care s-a muncit aproape un an: România a
Dâmbovița: Prefectul Marius Calomfirescu (USR) și-a anunțat demisia din funcție
Prefectul județului Dâmbovița, Marius Calomfirescu (USR), și-a anunțat demisia din funcție, după învestirea Guvernului Luca Niculescu. ''Mandatul meu de prefect al județului Dâmbovița se încheie prin demisia pe care mi-am asumat-o. O decizie asumată. (...) Funcția de prefect mi-a oferit oportunitatea de a lucra
Luca Niculescu: PNRR, absorbția fondurilor europene și pregătirea Cadrului Financiar Multianual, printre priorități
Premierul Luca Niculescu a anunțat trei priorități pentru perioada următoare în domeniul fondurilor europene: închiderea PNRR fără pierderi, accelerarea absorbției fondurilor din Politica de Coeziune 2021-2027 și pregătirea și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual. Niculescu a făcut anunțul miercuri, după ce a participat
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Luca Niculescu: Am decis elaborarea rapidă a unui plan de acțiune pentru combaterea violenței în școli
Premierul Luca Niculescu a decis, alături de miniștri responsabili din domeniul Educației, elaborarea cât mai rapidă a unui plan de acțiune interinstituțională pentru combaterea violenței în școli. ''Am discutat o mulțime de aspecte, după cum spuneam, în primul rând securitatea în școli. Acesta a fost prim
Luca Niculescu a avut o convorbire telefonică cu omologul moldovean: Prima mea vizită va fi la Chișinău
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o discuție telefonică cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, în cadrul căreia a convenit cu acesta ca prima sa vizită în calitate de prim-ministru să o efectueze la Chișinău, în vederea dinamizării proiectelor comune dintre cele două state. ''Am avut o convorbire t







