Cseke Attila: Ne trebuie un guvern cu puteri depline; investițiile prin PNRR s-ar putea să fie în pericol
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat luni, la Sibiu, că România are nevoie de un guvern 'cu puteri depline', avertizând că investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) riscă să fie afectate, dacă nu pot fi adoptate rapid actele normative necesare.
'Eu am spus de la bun început, din momentul în care s-a inițiat moțiunea de cenzură, că este nevoie de un guvern cu puteri depline, pentru că sunt foarte multe domenii, inclusiv pe PNRR, unde modalitatea de implementare și procedurile care trebuiesc rapid implementate necesită un guvern cu puteri depline', a afirmat ministrul într-o conferință de presă.
El a avertizat că unele investiții finanțate prin PNRR ar putea fi puse în pericol dacă proiectele legislative necesare nu vor fi adoptate la timp.
'Investițiile în PNRR s-ar putea să fie în pericol, acolo unde aceste proiecte de acte normative nu pot fi trecute. Avem și noi o strângere de inimă legat de proiectul de care v-am spus, pentru că de acest proiect țin 560 de milioane de euro pe investiții PNRR la Dezvoltare și la școală. La Educație, de exemplu, sunt foarte multe investiții de reabilitare școli care țin de acest proiect legislativ. Eu sper foarte mult să treacă mâine (marți - n.r.) de Parlament, să reușim să îl trecem, dar sunt alte domenii în care la fel sunt necesare măsuri. Un guvern cu puteri depline în fiecare zi ia decizii care astăzi nu pot fi luate de un guvern interimar', a subliniat ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Potrivit acestuia, în prezent nu se poate estima exact câți bani s-ar pierde prin PNRR, dacă s-ar prelungi criza guvernamentală.
'Nu pot să cuantific ce m-ați întrebat direct. Nu pot să vă spun direct acum despre câți euro sau despre câți lei ar fi vorba, dar categoric ne trebuie un guvern cu puteri depline', a concluzionat Cseke Attila.
Acesta a apreciat că înlăturarea fostului Executiv prin voturile AUR a fost 'o greșeală'.
'A fost o greșeală, dacă vreți, dărâmarea guvernului prin voturi de la AUR', a spus ministrul.
Cseke Attila a arătat că soluția pentru această criză este un acord politic între cele patru formațiuni implicate în negocieri.
'Dacă mă întrebați ce este necesar, este necesar un acord politic între cele patru formații și acest acord trebuie să fie un acord bazat și pe reciprocitate, pentru că această reciprocitate asigură imediat instalarea unui guvern', a spus ministrul.
Acesta a fost prezent luni, la Sibiu, la inaugurarea unei noi creșe, construită prin programul guvernamental 'Sfânta Ana'. AGERPRES/(A - redactor: Isabela Paulescu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Neculăescu: Marea Neagră va fi o prioritate absolută
Marea Neagră va fi 'o prioritate absolută', a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după preluarea mandatului. 'Prezența prim-ministrului Luca Niculescu astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe, chiar la preluarea mandatului, este un semnal puternic de susținere pentru echipa MAE și o confirmare
Irineu Darău (USR): Adăugarea ministrului delegat la Ministerul Economiei, folosită pentru a exploda cheltuielile publice
Fostul ministru al Economiei Irineu Darău reproșează PSD faptul că vrea să se folosească de adăugarea unui post de ministru delegat pentru a crește cheltuielile ministerului. 'Ironia face că exact luni, după mari bătălii în instanță ale PSD, asumat pe partid, au reușit să suspende și acea reorganizare pe care am făcut-o. O să vedem.
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Sean Clancy, transmite Administrația Prezidențială. La finalul zilei, șeful statului a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care are ca temă principală securitatea din zona Mării Negre. În cursul reuniunii, se vor an
Nicușor Dan: Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică
Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică, iar scutul european pentru democrație, adoptat de Comisia Europeană în noiembrie 2025, propune o abordare integrată, pe trei piloni: protejarea integrității spațiului informațional; consolidarea instituțiilor, a alegerilor libere și a presei independente; creșterea rezilien
Dan Reșitnec afirmă că în mandatul său cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului au fost reduse la jumătate
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că, în cele șase luni ale mandatului său, cheltuielile de protocol ale Guvernului au fost reduse la jumătate. ''Am redus privilegiile în aceste șase luni. Am redus la jumătate cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului. Am redus cheltuieli care nu se explicau &i
Predoiu: România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC)
România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), a anunțat miercuri fostul ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. ''Mă bucur foarte mult că astăzi, în ultima zi a mandatului meu, MAI a obținut un succes la care s-a muncit aproape un an: România a
Dâmbovița: Prefectul Marius Calomfirescu (USR) și-a anunțat demisia din funcție
Prefectul județului Dâmbovița, Marius Calomfirescu (USR), și-a anunțat demisia din funcție, după învestirea Guvernului Luca Niculescu. ''Mandatul meu de prefect al județului Dâmbovița se încheie prin demisia pe care mi-am asumat-o. O decizie asumată. (...) Funcția de prefect mi-a oferit oportunitatea de a lucra
Luca Niculescu: PNRR, absorbția fondurilor europene și pregătirea Cadrului Financiar Multianual, printre priorități
Premierul Luca Niculescu a anunțat trei priorități pentru perioada următoare în domeniul fondurilor europene: închiderea PNRR fără pierderi, accelerarea absorbției fondurilor din Politica de Coeziune 2021-2027 și pregătirea și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual. Niculescu a făcut anunțul miercuri, după ce a participat
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Luca Niculescu: Am decis elaborarea rapidă a unui plan de acțiune pentru combaterea violenței în școli
Premierul Luca Niculescu a decis, alături de miniștri responsabili din domeniul Educației, elaborarea cât mai rapidă a unui plan de acțiune interinstituțională pentru combaterea violenței în școli. ''Am discutat o mulțime de aspecte, după cum spuneam, în primul rând securitatea în școli. Acesta a fost prim
Luca Niculescu a avut o convorbire telefonică cu omologul moldovean: Prima mea vizită va fi la Chișinău
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o discuție telefonică cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, în cadrul căreia a convenit cu acesta ca prima sa vizită în calitate de prim-ministru să o efectueze la Chișinău, în vederea dinamizării proiectelor comune dintre cele două state. ''Am avut o convorbire t
Diana Buzoianu: Peste 80% din banii de la Ministerul Mediului, utilizați pentru investiții; un record absolut
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu afirmă că peste 80% din bugetul instituției din acest an a fost utilizat pentru investiții și proiecte asimilate investițiilor, procent pe care îl consideră un record absolut. ''Un an și patru luni de proiecte și de investiții record. Dacă vorbim, de exemplu, de baraje, diguri și poldere
Olt: Subprefectul Adrian Mihai (USR) a demisionat din funcție
Subprefectul județului Olt, Mihai Adrian (USR), a demisionat miercuri din funcție, după ce la începutul săptămânii declarase că va mai rămâne în funcție numai până la învestirea noului Guvern. ''Astăzi, 21 octombrie 2026, am luat decizia de a-mi înainta demisia din funcția de subprefect al jude
Fritz: Premierul va fi constant șantajat de PSD; vedem deja cinci secretari de stat și doi miniștri în plus
Președintele USR, Dominic Fritz, critică suplimentarea numărului de secretari de stat și miniștri din structura Guvernului, susținând că noile funcții demonstrează influența pe care PSD o are asupra Cabinetului condus de premierul Luca Niculescu. Fritz afirmă că Guvernul va fi ''controlat'' de PSD, iar premierul Luca Nicu
Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezența premierului Luca Niculescu (GALERIE FOTO)
Ioana - Ruxandra - Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezența premierului Luca Niculescu. Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Culturii. Foto: (c) ALEX M











