VIDEO Nicușor Dan: Flancul estic al NATO și regiunea Mării Negre se află în prima linie a amenințărilor ruse
Flancul estic al NATO și regiunea Mării Negre se află în prima linie a amenințărilor ruse, a afirmat, miercuri, președintele Nicușor Dan la recepția de Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii.
'Nu trebuie să uităm că, în vecinătatea noastră, agresiunea Rusiei contra Ucrainei continuă, iar România și cetățenii ei sunt afectați direct de consecințele escaladării nesăbuite în care s-a angajat Kremlinul. Flancul estic al NATO și regiunea Mării Negre se află în prima linie a amenințărilor ruse. Doresc să exprim și cu această ocazie profunda recunoștință a României și a fiecărui cetățean al său pentru eforturile Statelor Unite și ale Aliaților noștri de a consolida măsurile de apărare și descurajare în țara noastră', a declarat șeful statului.
Călătoria de 250 de ani a Statelor Unite nu a început și nu a fost niciodată parcursă în solitudine, a spus el.
Mai mult, a adăugat președintele, SUA dețin un rol central într-un sistem de alianțe și parteneriate care ne asigură libertatea, securitatea și prosperitatea.
'Acest sistem 'occidental', în sens politic, nu geografic, are o valoare specială pentru România, ca stat care, încă de la Unirea Principatelor, și-a asumat voluntar și conștient rolul de exponent al unei civilizații clădite pe ideile și principiile care i-au animat și pe Părinții Fondatori ai Statelor Unite', a arătat Nicușor Dan.
Șeful statului a apreciat că rezultatele perseverenței românilor privind apartenența la comunitatea occidentală de valori 'sunt mai importante ca oricând' și a amintit că anul viitor vor fi celebrați 30 de ani de Parteneriat Strategic.
'În timp ce suntem recunoscători tuturor aliaților noștri, vă asigur că România își asumă pe deplin responsabilitatea pentru propria apărare și contribuie la securitatea partenerilor săi. Peste câteva zile, la Summitul NATO de la Ankara, voi prezenta președintelui Trump și aliaților noștri eforturile pe care România le face pentru creșterea capabilităților forțelor sale armate. Astfel, participăm cu determinare la efortul comun european de consolidare a securității euroatlantice', a precizat Nicușor Dan.
Președintele a transmis că aderarea țării noastre la OCDE este o prioritate strategică, nu doar prin prima intereselor economice naționale, ci și prin cea a apartenenței la un set de valori comune, iar sprijinul SUA este esențial în acest demers.
'Revin la ideea cu care am început - forța durabilă a idealurilor proclamate prin Declarația de Independență. Această forță trebuie să continue să ne inspire și astăzi, când suntem confruntați cu provocări complexe și crize suprapuse la nivel global. Arma noastră comună cea mai eficientă este unitatea, iar forța unității vine tocmai din valorile noastre comune. De aceea, România va rămâne de neclintit alături de Statele Unite în apărarea libertății și democrației', a subliniat Nicușor Dan. AGERPRES/(A- redactor: Oana Ghiță, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Neculăescu: Marea Neagră va fi o prioritate absolută
Marea Neagră va fi 'o prioritate absolută', a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după preluarea mandatului. 'Prezența prim-ministrului Luca Niculescu astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe, chiar la preluarea mandatului, este un semnal puternic de susținere pentru echipa MAE și o confirmare
Irineu Darău (USR): Adăugarea ministrului delegat la Ministerul Economiei, folosită pentru a exploda cheltuielile publice
Fostul ministru al Economiei Irineu Darău reproșează PSD faptul că vrea să se folosească de adăugarea unui post de ministru delegat pentru a crește cheltuielile ministerului. 'Ironia face că exact luni, după mari bătălii în instanță ale PSD, asumat pe partid, au reușit să suspende și acea reorganizare pe care am făcut-o. O să vedem.
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Sean Clancy, transmite Administrația Prezidențială. La finalul zilei, șeful statului a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care are ca temă principală securitatea din zona Mării Negre. În cursul reuniunii, se vor an
Nicușor Dan: Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică
Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică, iar scutul european pentru democrație, adoptat de Comisia Europeană în noiembrie 2025, propune o abordare integrată, pe trei piloni: protejarea integrității spațiului informațional; consolidarea instituțiilor, a alegerilor libere și a presei independente; creșterea rezilien
Dan Reșitnec afirmă că în mandatul său cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului au fost reduse la jumătate
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că, în cele șase luni ale mandatului său, cheltuielile de protocol ale Guvernului au fost reduse la jumătate. ''Am redus privilegiile în aceste șase luni. Am redus la jumătate cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului. Am redus cheltuieli care nu se explicau &i
Predoiu: România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC)
România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), a anunțat miercuri fostul ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. ''Mă bucur foarte mult că astăzi, în ultima zi a mandatului meu, MAI a obținut un succes la care s-a muncit aproape un an: România a
Dâmbovița: Prefectul Marius Calomfirescu (USR) și-a anunțat demisia din funcție
Prefectul județului Dâmbovița, Marius Calomfirescu (USR), și-a anunțat demisia din funcție, după învestirea Guvernului Luca Niculescu. ''Mandatul meu de prefect al județului Dâmbovița se încheie prin demisia pe care mi-am asumat-o. O decizie asumată. (...) Funcția de prefect mi-a oferit oportunitatea de a lucra
Luca Niculescu: PNRR, absorbția fondurilor europene și pregătirea Cadrului Financiar Multianual, printre priorități
Premierul Luca Niculescu a anunțat trei priorități pentru perioada următoare în domeniul fondurilor europene: închiderea PNRR fără pierderi, accelerarea absorbției fondurilor din Politica de Coeziune 2021-2027 și pregătirea și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual. Niculescu a făcut anunțul miercuri, după ce a participat
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Luca Niculescu: Am decis elaborarea rapidă a unui plan de acțiune pentru combaterea violenței în școli
Premierul Luca Niculescu a decis, alături de miniștri responsabili din domeniul Educației, elaborarea cât mai rapidă a unui plan de acțiune interinstituțională pentru combaterea violenței în școli. ''Am discutat o mulțime de aspecte, după cum spuneam, în primul rând securitatea în școli. Acesta a fost prim
Luca Niculescu a avut o convorbire telefonică cu omologul moldovean: Prima mea vizită va fi la Chișinău
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o discuție telefonică cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, în cadrul căreia a convenit cu acesta ca prima sa vizită în calitate de prim-ministru să o efectueze la Chișinău, în vederea dinamizării proiectelor comune dintre cele două state. ''Am avut o convorbire t
Diana Buzoianu: Peste 80% din banii de la Ministerul Mediului, utilizați pentru investiții; un record absolut
Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu afirmă că peste 80% din bugetul instituției din acest an a fost utilizat pentru investiții și proiecte asimilate investițiilor, procent pe care îl consideră un record absolut. ''Un an și patru luni de proiecte și de investiții record. Dacă vorbim, de exemplu, de baraje, diguri și poldere
Olt: Subprefectul Adrian Mihai (USR) a demisionat din funcție
Subprefectul județului Olt, Mihai Adrian (USR), a demisionat miercuri din funcție, după ce la începutul săptămânii declarase că va mai rămâne în funcție numai până la învestirea noului Guvern. ''Astăzi, 21 octombrie 2026, am luat decizia de a-mi înainta demisia din funcția de subprefect al jude
Fritz: Premierul va fi constant șantajat de PSD; vedem deja cinci secretari de stat și doi miniștri în plus
Președintele USR, Dominic Fritz, critică suplimentarea numărului de secretari de stat și miniștri din structura Guvernului, susținând că noile funcții demonstrează influența pe care PSD o are asupra Cabinetului condus de premierul Luca Niculescu. Fritz afirmă că Guvernul va fi ''controlat'' de PSD, iar premierul Luca Nicu
Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezența premierului Luca Niculescu (GALERIE FOTO)
Ioana - Ruxandra - Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezența premierului Luca Niculescu. Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Culturii. Foto: (c) ALEX M











