logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Emil Boc: Steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca

Image

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri, într-o postare pe rețelele de socializare, că steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca, nici măcar în cadrul unei competiții sportive, cum este Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, care va avea loc în oraș în perioada 26-28 iunie și la care vor participa și sportivi ruși.

'Steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca. Respectăm poziția României și Uniunii Europene în acest domeniu. Precizări privind organizarea la Cluj-Napoca a Cupei Mondiale la gimnastică ritmică', a transmis Emil Boc, în postarea sa.

Aflat la Londra, la Forumul Mondial al Primarilor pentru Acțiuni Climatice, Emil Boc a afirmat că, la momentul aprobării organizării competiției la Cluj, regulamentele internaționale nu permiteau sportivilor ruși să concureze sub drapelul și imnul național al Rusiei și că situația s-ar fi schimbat recent, după ce forul internațional de gimnastică ar fi modificat regulile privind reprezentarea sportivilor ruși în competițiile oficiale.

El a explicat că acest demers nu este un protest împotriva sportivilor, ci vizează exclusiv utilizarea simbolurilor oficiale ale Federației Ruse în contextul războiului din Ucraina.

'Susțin sportul și competițiile sportive, însă nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor din Europa să fie folosite într-o țară a Uniunii Europene', a subliniat Emil Boc.

El a mai spus că a cerut Federației Internaționale de Gimnastică să mențină regulile aflate în vigoare la momentul în care municipiul a acceptat găzduirea competiției. De asemenea, Emil Boc a solicitat Federației Române de Gimnastică și autorităților statului român să clarifice situația înainte de startul întrecerilor sportive, pentru a evita eventuale controverse sau dispute în timpul desfășurării Cupei Mondiale.

Federația Internațională de Gimnastică (World Gymnastics) a autorizat sportivii ruși să participe la competiții internaționale sub drapelul rusesc și imnul național, ridicând sancțiunile impuse împotriva lor din cauza războiului din Ucraina, a anunțat în 18 mai Federația Rusă de Gimnastică, conform EFE.

''Comitetul Executiv World Gymnastics a aprobat admiterea gimnaștilor ruși la competiții internaționale sub drapelul rusesc și cu imnul național'', a precizat federația rusă pe site-ul său oficial, menționând că decizia a fost luată duminică la Sharm el-Sheikh, în Egipt. ''Această decizie se aplică celor cinci discipline afiliate Federației Ruse de Gimnastică: gimnastică artistică, gimnastică ritmică, trambulină, gimnastică acrobatică și gimnastică aerobică'', se mai arată în comunicat.

În urma izbucnirii războiului din Ucraina, Comitetul Internațional Olimpic a recomandat ca federațiile internaționale să nu organizeze nicio competiție pe teritoriul Rusiei sau al aliatului său Belarus și că sportivii lor să concureze doar cu statut de neutru, fără drapel și imn național. AGERPRES / (A - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 3059

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 02-11-2026 13:09

Sorin Grindeanu: Este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile, conform legii. 'Este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile. Acest lucru trebuie să se întâmple. Toate lucrurile legate de buget, de taxe, sunt dezbateri legate de anumite taxe care vor fi mai mari la anul și așa m

Politic 02-11-2026 13:03

Sibiu: Noul prefect, Florian Giubega, promite transparență

Noul prefect al județului Sibiu, Florian Giubega, a transmis luni, în prima zi de mandat, un mesaj jurnaliștilor, în care îi asigură de transparență, disponibilitate pentru dialog și acces la informațiile de interes public. 'În calitate de prefect al județului Sibiu, doresc să vă transmit întreaga mea deschide

Politic 02-11-2026 12:40

Grindeanu: Săptămâna viitoare va fi prezentată prima variantă de lucru a reformei administrației publice locale

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că prima variantă de lucru a reformei administrației publice locale va fi prezentată săptămâna viitoare, după ședința Biroului Permanent Național al partidului. El a precizat că documentul va fi prezentat de echipa PSD care lucrează la elaborarea proiectului, după încheierea unor no

Politic 02-11-2026 12:36

Grindeanu: Am decis ca în două săptămâni să avem gata centralizarea propunerilor de comasări de instituții, agenții ale statului

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că în ședința conducerii partidului s-a decis ca în două săptămâni să fie finalizată centralizarea tuturor propunerilor de comasări de instituții, agenții și companii ale statului. 'Astăzi, la ședința Biroului Permanent Național, am decis ca în două săptămân

Politic 02-11-2026 12:32

Siegfried Mureșan: Pesediștii cred că îmbogățirea din politică li se cuvine; politica trebuie să fie despre responsabilitate

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat luni că 'pesediștii cred că îmbogățirea din politică li se cuvine', menționând că 'România merită o clasă politică în care liderii înțeleg că datoria lor este să servească cetățenii, nu să se comporte ca niște moșieri cărora li se cuvine totul'. &#

Politic 02-11-2026 12:26

Grindeanu, despre botez: Regret percepția creată în rândul oamenilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că regretă percepția creată în rândul oamenilor 'care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an' față de evenimentul din weekend de la Timișoara la care au participat lideri social-democrați. 'Am văzut reacțiile apărute după evenimentul din weekend. &I

Politic 02-11-2026 11:47

Hunedoara: Prefectul Maria Ștefănie - dezvoltarea economică și atragerea investițiilor, priorități ale mandatului

Dezvoltarea economică și atragerea de investiții în județ, precum și o bună colaborare cu autoritățile locale și instituțiile statului, se numără printre prioritățile enunțate luni de noul prefect al județului Hunedoara, la finalul ceremoniei de învestire în noua funcție executivă. 'Vin în această nouă responsabilit

Politic 02-11-2026 11:00

Noul prefect al județului Botoșani, Dan Șlincu: Revin în această funcție cu experiența acumulată în administrația publică

Noul prefect al județului Botoșani, Dan Șlincu, care a depus luni jurământul de credință, a declarat că revenirea sa în funcție după șapte ani de la finalizarea primului mandat de reprezentant al Guvernului în teritoriu este o provocare profesională. El a dat asigurări că din noua funcție va face echipa cu toate autoritățile

Politic 02-11-2026 10:47

Vaslui: Eduard Popica a preluat al treilea mandat de prefect al județului

Social-democratul Eduard Andrei Popica, numit în funcția de prefect al județului Vaslui săptămâna trecută, a depus, luni, jurământul în prezența autorităților locale și județene. El a revenit la conducerea Instituției Prefectului Vaslui după ce, în luna aprilie, demisionase din funcție, și îl înlocuieș

Politic 02-11-2026 10:44

Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel: Să luăm povara de pe umerii cetățenilor

Comunicarea cu cetățenii, colaborarea dintre instituții și identificarea soluțiilor care să reducă povara de pe umerii populației se numără printre prioritățile noului prefect al județului Bihor, Emilian Pavel. La ceremonia de învestire de luni, după depunerea jurământului, acesta a pledat pentru o administrație eficientă, apropiat

Politic 02-11-2026 10:10

Niculescu: Finanțarea oferită de programul SAFE - o mare oportunitate de a ne proteja teritoriul și de a ne proteja cetățenii

Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat luni că finanțarea prin programul european SAFE reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea capacităților de apărare și protejarea teritoriului și a cetățenilor, subliniind totodată necesitatea aprofundării cooperării militare dintre România și Republica Moldova.  

Politic 02-11-2026 10:02

Anatolie Nosatîi: Solidaritatea și prietenia dintre state se demonstrează prin fapte și prin disponibilitatea de a se sprijini reciproc

Ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, a declarat luni, la București, că parteneriatul dintre România și Republica Moldova se bazează pe încredere, solidaritate și sprijin reciproc, iar aceste valori trebuie demonstrate prin acțiuni concrete, în special în contextul provocărilor de securitate din regiune.

Politic 02-11-2026 09:50

Radu Oprea: Securitatea Republicii Moldova înseamnă și securitatea României

Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a declarat luni că securitatea Republicii Moldova este strâns legată de cea a României, subliniind importanța consolidării cooperării dintre cele două state în domeniul apărării, în special în ceea ce privește schimbul de informații.

Politic 02-11-2026 09:37

Bistrița-Năsăud: Teofil Cioarbă a revenit, după șase luni, în funcția de prefect al județului

Teofil Cioarbă, nominalizat de PSD pentru funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud, a depus, luni, jurământul de învestire și revine, astfel, după șase luni, la conducerea Instituției Prefectului. Acesta va fi secondat de subprefectul Atilla Decsei, care este și lider județean al UDMR. La ceremonia de în

Politic 02-11-2026 09:29

Nicușor Dan o felicită pe câștigătoarea prezidențialelor din Bulgaria: Avem multe de făcut pentru securitatea regiunii

Președintele Nicușor Dan a felicitat-o, luni, pe câștigătoarea alegerilor prezidențiale din Bulgaria, Iliana Iotova, și i-a transmis acesteia că o așteaptă în vizită oficială în țara noastră și că statele vecine 'au multe de făcut' în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră. 'Felicitări, Iliana Iotova,