Motreanu: PNL își va respecta promisiunea de a nu mai guverna alături de PSD
Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu a declarat, marți, că partidul său i-a prezentat președintelui Nicușor Dan soluția propusă pentru deblocarea 'crizei politice generate de PSD', menționând că în acest fel se poate încheia criza politică și liberalii își vor respecta promisiunea de a nu mai guverna alături de social-democrați.
'PNL i-a prezentat președintelui Nicușor Dan soluția propusă pentru deblocarea crizei politice generate de PSD. Partidul Național Liberal propune învestirea unui guvern minoritar pe baza unui Acord pentru România, valabil până la sfârșitul anului. Este vorba despre angajamentul oricărui guvern de a continua măsurile pentru reducerea deficitului bugetar. Un alt aspect important îl reprezintă angajarea răspunderii în Parlament pentru toate proiectele care vizează reforme din PNRR, imediat după instalarea noului executiv', a scris Motreanu pe Facebook.
Potrivit acestuia, partidele care semnează respectivul acord trebuie să se angajeze să nu depună moțiuni de cenzură împotriva guvernului până la sfârșitul anului și viitorul executiv trebuie să poată lucra și să pregătească bugetul pentru anul 2027.
'În condițiile în care partidele ar semna un astfel de Acord național, există două variante care pot fi luate în calcul: un guvern minoritar PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În cazul în care PSD se angajează să realizeze aceste reforme, putem vota un guvern minoritar PSD, dar PNL va rămâne în opoziție. Dacă PSD nu vrea să își asume răspunderea guvernării, PNL va forma un guvern minoritar alături de USR și UDMR, având ca obiectiv îndeplinirea angajamentelor menționate. În acest fel, putem încheia criza politică generată de PSD. PNL își va respecta promisiunea de a nu mai guverna alături de PSD', a precizat Motreanu.
El a adăugat că 'Guvernul Ilie Bolojan a fost învestit în urmă cu un an și a fost nevoit să ia măsuri dificile, dar necesare, care au pus țara pe traiectoria corectă, prin reducerea deficitului bugetar, demararea unor reforme, eliminarea unor privilegii'.
Președintele Nicușor Dan a avut marți noi consultări cu partidele și formațiunile parlamentare, pentru desemnarea unui premier, după ce Guvernul propus de Adrian Veștea nu a întrunit voturile necesare în Parlament pentru a fi învestit. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Andrei Nistor a demisionat din funcția de prefect al Capitalei
Andrei Nistor a demisionat din funcția de prefect al Capitalei, apreciind că numirea unui ministru de Interne care a fost condamnat reprezintă 'o sfidare pentru toți oamenii decenți' din Ministerul Afacerilor Interne. 'Mi se pare o sfidare pentru toți oamenii decenți din Ministerul Afacerilor Interne să le pui șef un condamnat. Dar
Camera Deputaților/Bullyingul în educație - pe agenda parlamentarilor; Raisa Enachi: Nu putem vorbi despre educație fără demnitate
Deputata Raisa Enachi a susținut necesitatea consolidării protecției copiilor victime ale bullyingului, astfel încât aceștia să fie ascultați și protejați, fără a fi constrânși să se împace cu agresorii sau să fie îndepărtați din colectivul școlar, în cadrul mesei rotunde 'Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilita
Senat: Grupul PACE - Întâi România nu va fi reînființat
Grupul parlamentar PACE - Întâi România rămâne desființat, întrucât cererea de reînființare a acestuia nu a fost semnată decât de cinci din cel puțin șapte senatori, număr minim necesar constituirii. Potrivit unor surse parlamentare, senatorii Rodica Cușnir și Cristian Rusu nu au mai semnat solicitarea de reconst
Radu Miruță spune că mecanismul intern de predicție privind dronele și-a demonstat succesul
Fostul ministru al Apărării Radu Miruță a declarat miercuri, la prezentarea bilanțului mandatului său, că mecanismul intern de predicție a pătrunderii dronelor în spațiul aerian românesc 'și-a demonstrat succesul'. El a anunțat, totodată, că programul european SAFE prevede 2,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea capabilități
Luca Niculescu: Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului
Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului, a declarat miercuri premierul Luca Niculescu. Acesta a participat la preluarea mandatului de către noul ministru al Educației, Sorin Costreie, și de către ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, Sorin-Gabriel Ionescu.
Proiect de lege privind facilitarea obținerii probelor electronice în cadrul procedurilor penale, adoptat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, un proiect de lege inițiat de Guvern care vizează facilitarea obținerii de probe electronice în cadrul procedurilor penale. Proiectul transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2023/1544 și instituie obligația operatorilor economici care furnizează servi
Ștefan-Radu Oprea a preluat mandatul de la Apărare; priorități - consolidarea securității la Marea Neagră și operaționalizarea hubului de securitate
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a prezentat, miercuri, la preluarea mandatului, principalele sale priorități, printre care consolidarea securității în regiunea Mării Negre, operaționalizarea hubului de securitate și dezvoltarea capacităților de prevenire și răspuns la amenințările reprezentate de drone. Ștefan-Radu Oprea a preluat mandat
Dan Neculăescu: Marea Neagră va fi o prioritate absolută
Marea Neagră va fi 'o prioritate absolută', a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după preluarea mandatului. 'Prezența prim-ministrului Luca Niculescu astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe, chiar la preluarea mandatului, este un semnal puternic de susținere pentru echipa MAE și o confirmare
Irineu Darău (USR): Adăugarea ministrului delegat la Ministerul Economiei, folosită pentru a exploda cheltuielile publice
Fostul ministru al Economiei Irineu Darău reproșează PSD faptul că vrea să se folosească de adăugarea unui post de ministru delegat pentru a crește cheltuielile ministerului. 'Ironia face că exact luni, după mari bătălii în instanță ale PSD, asumat pe partid, au reușit să suspende și acea reorganizare pe care am făcut-o. O să vedem.
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Sean Clancy, transmite Administrația Prezidențială. La finalul zilei, șeful statului a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care are ca temă principală securitatea din zona Mării Negre. În cursul reuniunii, se vor an
Nicușor Dan: Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică
Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică, iar scutul european pentru democrație, adoptat de Comisia Europeană în noiembrie 2025, propune o abordare integrată, pe trei piloni: protejarea integrității spațiului informațional; consolidarea instituțiilor, a alegerilor libere și a presei independente; creșterea rezilien
Dan Reșitnec afirmă că în mandatul său cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului au fost reduse la jumătate
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că, în cele șase luni ale mandatului său, cheltuielile de protocol ale Guvernului au fost reduse la jumătate. ''Am redus privilegiile în aceste șase luni. Am redus la jumătate cheltuielile de protocol din cadrul Guvernului. Am redus cheltuieli care nu se explicau &i
Predoiu: România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC)
România a câștigat funcția de director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), a anunțat miercuri fostul ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. ''Mă bucur foarte mult că astăzi, în ultima zi a mandatului meu, MAI a obținut un succes la care s-a muncit aproape un an: România a
Dâmbovița: Prefectul Marius Calomfirescu (USR) și-a anunțat demisia din funcție
Prefectul județului Dâmbovița, Marius Calomfirescu (USR), și-a anunțat demisia din funcție, după învestirea Guvernului Luca Niculescu. ''Mandatul meu de prefect al județului Dâmbovița se încheie prin demisia pe care mi-am asumat-o. O decizie asumată. (...) Funcția de prefect mi-a oferit oportunitatea de a lucra
Luca Niculescu: PNRR, absorbția fondurilor europene și pregătirea Cadrului Financiar Multianual, printre priorități
Premierul Luca Niculescu a anunțat trei priorități pentru perioada următoare în domeniul fondurilor europene: închiderea PNRR fără pierderi, accelerarea absorbției fondurilor din Politica de Coeziune 2021-2027 și pregătirea și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual. Niculescu a făcut anunțul miercuri, după ce a participat




