Congres Extraordinar al PNL/ Se alege conducerea partidului; Ilie Bolojan - singurul candidat la funcția de președinte
Congresul Extraordinar al PNL se va reuni, duminică, pentru a decide noua structură de conducere și pentru a alege președintele partidului și echipa sa, singurul care și-a înregistrat candidatura fiind actualul șef al formațiunii, Ilie Bolojan.
La Congresul, convocat vineri de Consiliul Național Extraordinar, sunt așteptați să participe 2.500 de delegați.
Lucrările se desfășoară sub semnul divizării interne, delimitându-se două tabere ale partidului, una în jurul actualului președintelui PNL, Ilie Bolojan, și alta a prim-vicepreședintelui Adrian Veștea, premierul desemnat.
***
Adrian Veștea a transmis că acest Congres este un 'demers nestatutar și nelegal', anunțând că nu va candida pentru șefia partidului, deși inițial joi și-a exprimat intenția de a candida, motivând că nu vrea să gireze ''acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid''. El a susținut că scopul nu este de a lămuri lucrurile în PNL, ci blocarea învestirii Guvernului, menționând că ia în considerare toate demersurile de contestare statutară și legală a acestei reuniuni.
El ceruse joi, într-o postare pe Facebook, amânarea cu o săptămână a Congresului.
De altfel, apropiații lui Adrian Veștea - parlamentarii Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu - au contestat la Tribunalul Ilfov deciziile de convocare a Consiliului Național Extraordinar și implicit a Congresului. Tribunalul a dat, însă, termen pe 3 iulie pentru judecarea cauzei.
De cealaltă parte, cei din jurul lui Ilie Bolojan susțin că organizarea Congresului a fost făcută în mod corect, cu respectarea procedurilor până la virgulă, deputatul PNL Robert Sighiartău susținând că Adrian Veștea nu a cerut oficial în scris amânarea reuniunii.
***
Contestatarii lui Ilie Bolojan critică și modificările propuse la Statutul partidului care vizează schimbarea actualei structuri de conducere.
Propunerile sunt de reducere a numărului de prim-vicepreședinți de la patru la unu, crearea Biroului Permanent Național ca structură centrală de conducere și desființarea Biroului Executiv, cu integrarea atribuțiilor acestui for în cele ale Biroului Politic Național. Alte modificări se referă la revenirea la formula de alegere a conducerii PNL pe bază de moțiuni și la alegerea a opt vicepreședinți. Crearea Comisiei Naționale pentru Litigii, care va avea ca atribuții judecarea litigiilor ce rezultă din sancțiunile aplicate membrilor de partid și clarificarea procedurilor de sancționare a membrilor partidului, se mai află printre modificări.
În prezent, prim-vicepreședinți sunt Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu, în timp ce Cătălin Predoiu a demisionat joi din această funcție.
Adrian Veștea a susținut că modificările Statutului urmăresc 'o concentrare de putere' pentru Ilie Bolojan și o excludere a sa din partid pentru că a acceptat nominalizarea făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru și astfel 'să fie parte la o soluție pentru a pune capăt unei crize care îi afectează profund pe români'.
Sâmbătă, Veștea a mai transmis că istoria și identitatea Partidului Național Liberal sunt 'aruncate la gunoi', acesta opinând că, prin Congresul convocat de către Ilie Bolojan, liberalii 'adevărați' sunt eliminați din conducerea formațiunii.
***
În aceste condiții, la expirarea termenului de depunere a moțiunilor pentru candidatura la șefia PNL, singurul candidat înregistrat este Ilie Bolojan. El candidează cu moțiunea 'Modernizare cu Rădăcini' și echipa de conducere propusă: prim-vicepreședinte - Dan Motreanu; secretar general - Robert Sighiartău; vicepreședinți - Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureșan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoș Pîslaru, Florin Roman și Gabriela Horga.
'Alături de președinții organizațiilor, ne propunem să deschidem PNL către oameni valoroși, să susținem meritocrația în partid și, acolo unde depinde de noi, în administrație, să se vadă că suntem buni gospodari și că îi respectăm pe cetățeni. Am încredere în membrii partidului nostru. Cred că își doresc un PNL puternic, credibil și respectat, astfel încât atunci când se întâlnesc cu prietenii sau colegii lor să nu le fie rușine că sunt membrii unui partid politic ca PNL', a afirmat vineri Bolojan.
El a mai susținut că PNL trebuie să își stabilească o conducere și direcția pe care o va urma în perioada următoare. 'Vom rămâne consecvenți principiilor noastre și vom construi o echipă capabilă să asigure unitate de acțiune pentru a-i reprezenta pe cetățenii care își doresc o Românie modernă', a spus Ilie Bolojan.
***
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că nu va candida la funcția de prim-vicepreședinte al PNL, deși a primit o astfel de propunere din partea colegilor de partid, din cauza dosarului penal deschis în cursul acestei săptămâni.
'Din cauza dosarului deschis săptămâna aceasta pe numele meu, nu vreau să îi pun în situația de a avea un prim-vicepreședinte urmărit penal. PNL trebuie să aibă o conduită ireproșabilă pentru a recâștiga încrederea românilor și să nu i se arunce permanent în față situația mea. Știm cum fac ei. Am convingerea că este o decizie corectă față de colegii mei! Este o decizie corectă pe termen lung, este decizia mea', a transmis Ciucu.
***
Biroul Permanent al PNL, structură care va fi aleasă la Congresul de duminică, în urma modificării Statutului, va lua deciziile privind excluderile premierului desemnat, Adrian Veștea, și a celor care nu respectă hotărârile partidului.
Luni, Biroul Politic Național - întrunit după ce Adrian Veștea a fost desemnat premier - s-a pronunțat împotriva participării partidului la un Guvern cu PSD (39 de voturi 'pentru', 10 'împotrivă', patru abțineri), împotriva susținerii unui Guvern condus de Adrian Veștea (41 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', două abțineri) și pentru a-i solicita acestuia să-și depună mandatul de premier desemnat (39 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', trei abțineri), iar parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veștea sau cei care ar putea fi propuși în acest Cabinet să își piardă calitatea de membri ai partidului.
Marți, PNL a anunțat că Adrian Veștea se situează în afara partidului, după ce acesta a anunțat că nu renunță la mandatul de premier desemnat, în ciuda ultimatumului primit.
'Desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea unui Guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului. PNL consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veștea conduce, în fapt, la formarea unui Guvern condus și susținut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Național. Potrivit art. 45 alin. (3) și art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toți membrii', a transmis atunci formațiunea.
Joi, cei 16 parlamentari, contestatari ai lui Bolojan, au solicitat Tribunalului Ilfov suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Național al PNL din 15 iunie privind sancționarea parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea, iar instanța le-a dat, în aceeași zi, câștig de cauză și a decis suspendarea acestor decizii ale BPN. Ca urmare, PNL a anunțat că va ataca în termenul legal această hotărâre a Tribunalului Ilfov și că partidul își va desfășura în continuare activitatea politică fără impedimente, pe baza propriilor decizii.
Adrian Veștea a fost desemnat premier duminica trecută de către președintele Nicușor Dan, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul. Veștea nu a depus încă la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților: Înființarea Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' - aprobată
Camera Deputaților a decis, miercuri, înființarea comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis' pentru investigarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de parlamentari, demnitari și judecători ai Curții Constituționale. S-au înregistrat 216 voturi pentru și unul împotrivă. Comisia va
Senat/ Clement Sava: Discuții cu unii liberali pentru constituirea grupului 'Brătienii pentru PACE'
Senatorul Clement Sava a anunțat miercuri că vor avea loc negocieri între parlamentari ai partidului PACE - Întâi România și unii liberali pentru constituirea unui 'grup parlamentar mixt' la Senat, denumit 'Brătienii pentru PACE'. 'Senatori din aripa liberal-conservatoare a PNL poartă discuții cu par
Senat - moțiune Finanțe/Istvan-Lorant Antal: Sub bagheta ministrului Nazare, ratingul de țară nu a fost retrogradat la junk
Senatorul UDMR Istvan-Lorant Antal a declarat, miercuri, în plen, că 'sub bagheta' ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, ratingul de țară a rămas și România nu a fost retrogradată la junk, așa că UDMR este împotriva moțiunii simple. 'Să clarificăm câteva date statistice esențiale pe ultimii trei ani privind situația fina
Senat - moțiune Finanțe/Mircescu (USR): Diversiune politică - PSD are o problemă de imagine și AUR schimbă narativul
Moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, este un exemplu 'aproape didactic de diversiune politică', a declarat, miercuri, în plen senatorul USR Narcis Mircescu. 'Moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Nazare este un exemplu aproape didactic de diversiune politică. Este AUR în opoziție
Senat - moțiune Finanțe/ Peiu (AUR): Gaură la buget - termen folcloric
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a acuzat, miercuri, în plen, lipsă de transparență și onestitate în modul în care sunt prezentate finanțele publice. 'Mă bucur că domnul ministru de Finanțe confirmă faptul că standardul ESA este metoda de comparație între state. Este limbajul comun în care citim deficit
Senat - moțiune Finanțe/ Horga (PNL): Moțiunea confirmă colaborarea dintre PSD și AUR
Moțiunea simplă confirmă colaborarea strânsă dintre PSD și AUR, pentru că aceasta este depusă împotriva ministrului Finanțelor, care a refuzat să confirme teza social-democraților despre greaua moștenire, a declarat, miercuri, în plen senatoarea PNL Gabriela Horga. 'Astăzi asistăm la o nouă confirmare a colaborării strânse dintre PS
Senat - moțiune Finanțe/Dogariu (PSD): Nu votăm moțiunea pentru că vrem să asigurăm stabilitatea și bunăstarea țării
Social-democrații nu vor vota moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat miercuri, în plen, senatorul PSD Eugen Dogariu, care a adăugat că partidul vrea să asigure stabilitatea și bunăstarea țării, nu să o trimită 'înapoi în haos'. 'PSD nu votează moțiunea simplă. Nu o votăm
Senat - moțiune Finanțe/ Moțiunea simplă împotriva ministrului Nazare - respinsă
Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost respinsă, miercuri, de plenul Senatului. S-au înregistrat 21 de voturi pentru, 46 împotrivă și 13 abțineri. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi:
Radu Miruță a depus un proiect pentru actualizarea pensiei militarilor cu solda de grad
Deputatul USR Radu Miruță, fost ministru al Apărării, a depus un proiect de lege pentru actualizarea pensiilor militare în raport cu solda de grad. În vederea actualizării pensiilor militare ar urma să fie utilizați banii recuperați de MApN cu titlul de daune-interese din executarea contractelor de achiziții publice.
Senat - moțiune Finanțe/ A început dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Nazare
Senatul a început miercuri, în plen, dezbaterile asupra moțiunii simple formulate de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Moțiunea 'Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles', semnată de 30 de parlamentari AUR și patru ne
Budăi (PSD) despre violența în școli: Copiii noștri merită să crească fără frică
Paza și detectoarele pot opri un cuțit la intrarea în școală, dar ura din spatele cuțitului se poate opri doar dacă, de mici, copiii sunt învățați ce înseamnă empatia și să fie oameni printre oameni, a declarat, miercuri, deputatul PSD Marius Budăi. La Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților a avut loc mar
Predoiu critică decizia BPN al PNL care îi vizează pe parlamentarii 'puciști': E golită de orice spirit liberal
Liberalul Cătălin Predoiu critică decizia Biroului Politic Național al PNL care îi vizează pe parlamentarii partidului care au contestat în instanță deciziile conducerii formațiunii, susținând că aceasta este ''golită de orice spirit liberal'' și 'pătrunsă în toate nuanțele sale de un spirit iliberal''.
Cosmin-Răzvan Butuza - numit secretar de stat la Ministerul Mediului
Cosmin-Răzvan Butuza revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, decizia semnată de premierul Luca Niculescu fiind publicată în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cosmin-Răzvan Butuza se numește în funcția de secretar de stat î
Senat: Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Finanțelor - dezbătută și votată miercuri
Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Moțiunea - intitulată 'Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles' - a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului de liderul senatorilor AU
Dominic Fritz: Libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației. 'Libertatea presei nu este o favoare miloasă oferită unor jurnaliști, ci baza democrației', a scris liderul USR, pe Facebook.

