Rareș Bogdan: Eugen Tomac - ar fi primul premier din ultimul an ce înțelege exact parteneriatul cu SUA
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat, joi, că liberalii trebuie să îl privească cu cât se poate de multă deschidere pe premierul desemnat Eugen Tomac și Guvernul acestuia, menționând că acesta ar fi primul șef al Executivului din ultimul an care înțelege 'exact' parteneriatul cu Statele Unite.
'Eu îl știu de mult timp pe domnul Tomac, este coleg la Bruxelles și vă pot spune că este primul premier din ultimul an care înțelege exact parteneriatul cu Statele Unite, ceea ce pe mine mă bucură. (...) Frumusețea democrației este că putem avea păreri diferite și pot fi platforme diferite. În momentul în care o persoană cu care m-am întâlnit personal acum un an la Mar-a-Lago și care în ultimele șase luni cred că a fost plecată de vreo cinci ori în Statele Unite și, de asemenea, știu clar că este un proeuropean convins, plus că este un om care îmbrățișează valorile conservatoare legate de familie, de credință, de patriotism este pus să facă un Guvern cred că trebuie să privim cu foarte mare atenție, dar cu cât se poate de multă deschidere și apreciez dorința dânsului de dialog', a afirmat Bogdan, înaintea ședinței Biroului Politic Național al PNL.
În opinia sa, președintele Nicușor Dan a avut o poziționare bună. 'Nu e o presiune, e discursul unui președinte care înțelege exact situația în care se află România și a fost una dintre poziționările foarte bune, din punctul meu de vedere, mi-a plăcut după mult timp președintele României. Sper să continue în aceeași în același ton', a menționat Rareș Bogdan.
Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, joi, în ședință pentru a decide dacă va susține sau nu Guvernul Eugen Tomac. La discuții participă parlamentarii, primarii de municipii reședință de județ și președinții de Consilii județene liberali.
Potrivit unor surse, președintele PNL Ilie Bolojan le-ar fi propus liberalilor în ședință să nu susțină Guvernul Tomac în Parlament și să lase PSD să-și asume guvernarea. AGERPRES/(A, AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: PNL a luat decizia să nu susțină învestirea Guvernului Tomac
PNL a luat decizia să nu susțină învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat, joi, președintele partidului, Ilie Bolojan. 'Analizând contextul politic, PNL a luat decizia să nu susțină învestirea acestui Guvern. Ca efect al acestei decizii, grupurile parlamentare nu vor participa la vot sau vor fi 'Prezen
Programul-cadru pentru protecția copilului/ Oana Țoiu: Să furi viitorul cuiva este o crimă de neiertat
Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a declarat joi, la ceremonia prilejuită de dialogul anual privind Programul-cadru pentru protecția copilului, derulat de România și Statele Unite ale Americii, că atât timp cât traficul de copii rămâne o activitate profitabilă, nu se oprește. 'Dincolo de gravitatea unor fapte care țin de fu
Turcan: Nu voi vota Guvernul Tomac; această posibilă nouă guvernare mimează independența politică
Deputatul PNL Raluca Turcan a anunțat, joi, că nu va vota în Parlament pentru Guvernul Tomac, menționând că 'această posibilă nouă guvernare mimează independența politică', iar România a mai experimentat o guvernare tehnocrată, care a fost 'un fiasco'. 'Nu voi vota Guvernul Tomac. Nu pentru că nu aș avea considerație față
Președintele trimite la CCR Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic: Nu este previzibilă, încalcă separarea puterilor
Președintele Nicușor Dan a trimis Curții Constituționale a României (CCR) o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru completarea articolului 6 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006, precizând că modificările aduc imprevizibilitate și încalcă principiul separării puterilor în stat. Potrivit ar
Tomac despre poziția CSM: Un stat de drept puternic nu se teme de libertatea de exprimare
Premierul desemnat Eugen Tomac a transmis, joi, că respectă autonomia constituțională a Consiliului Superior al Magistraturii și dreptul acestei instituții de a-și exprima poziția, dar crede că într-o democrație matură este nevoie de garantarea libertății de exprimare. Secția pentru judecători a CSM a informat, miercuri, că toate cele 239 de instanțe (Ju
Blaga: Un partid nu votează un Guvern din care nu face parte, hai să fim serioși
PNL trebuie să rămână consecvent cu deciziile luate, spre binele României și al partidului, a declarat, joi, senatorul liberal Vasile Blaga, adăugând că o formațiune politică nu votează un Guvern din care nu face parte. Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, joi, la Palatul Parlamentului, pentru a decide dacă va susține sau nu Guvernul Eu
Tomac: Lucrurile bune începute de Guvernul Bolojan trebuie continuate; trebuie să setăm mai bine prioritățile
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat joi că toate 'lucrurile bune' începute de Guvernul Bolojan trebuie continuate, dar, în același timp, trebuie setate 'mult mai bine' prioritățile pe care România le are ca politici publice, dând ca exemplu accelerarea procesului de digitalizare, fără de care reforma administrației publice nu poa
Tomac: Voi transmite partidelor politice, în cursul zilei, programul de guvernare; voi solicita noi consultări
Premierul desemnat Eugen Tomac a informat că va transmite partidelor politice, în cursul zilei de joi, programul de guvernare pe care îl va propune spre validare în Parlament și va solicita noi consultări cu acestea. 'Termenul pe care îl am este să prezint duminică programul de guvernare și lista Cabinetului. Cabinetul deja l-am pre
USR: Luăm act cu mare îngrijorare de hotărârea CSM; solicităm o dezbatere publică
Uniunea Salvați România (USR) ia act 'cu mare îngrijorare' de hotărârea de miercuri a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Secția pentru judecători, care reclamă existența unui 'atac fără precedent la adresa independenței justiției'. Totodată, USR solicită o dezbatere publică 'serioasă' despre
Oana Țoiu: Viitorul zonei de Sud-Est a continentului este european
Viitorul zonei de Sud-Est a continetului este european, iar responsabilitatea noastră comună este să ne asigurăm că acest viitor este stabil, sigur, prosper și sustenabil și să devină, mult mai repede, clar tuturor cetățenilor care așteaptă asta, a afirmat, miercuri, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în contextul preluării de către Româ
Radu Burnete: Sper că partidele vor acționa responsabil și vor da țării un guvern stabil
Consilierul prezidențial Radu Burnete și-a exprimat convingerea, miercuri seara, că Eugen Tomac, prim-ministrul desemnat să formeze un nou guvern și să obțină o majoritate parlamentară, va reuși să facă acest lucru, punctând că 'restul scenariilor care se vehiculează nu sunt altceva decât speculații de presă'. 'Nu e o s
Tanczos: În formatul actual și în situația în care ne aflăm, nu putem susține un Guvern din care nu facem parte
UDMR nu va putea susține în formatul actual și în situația în care se află România în prezent un Guvern din care nu face parte, a afirmat, miercuri, viceprim-ministrul și ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. 'În formatul actual și în situația în care ne aflăm astăzi, miercu
Radu Miruță: Solidaritate pentru România la cel mai înalt nivel de decizie al NATO
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a afirmat, miercuri, că în cadrul reuniunii ministeriale NATO aliații au transmis 'un mesaj clar' de solidaritate față de România și față de securitatea regiunii Mării Negre. 'În cadrul reuniunii ministeriale NATO de astăzi, România a adus pentru prima dată pe agend
Sibiu: Deputatul Bogdan Trif cere măsuri urgente după moartea unui bărbat atacat de urs
Liderul județean PSD Sibiu, deputatul Bogdan Trif, a solicitat miercuri, în plenul Camerei Deputaților, măsuri urgente pentru gestionarea populației de urși și creșterea siguranței cetățenilor, după decesul unui bărbat de 34 de ani care ar fi fost atacat sâmbătă de un urs, în localitatea Prod. 'Încă un om ucis de ur




