Tulcea: Evacuarea persoanelor de pe plajele de la Marea Neagră a fost sistată
Evacuarea preventivă a persoanelor aflate în zona litoralului Mării Negre din județul Tulcea a fost sistată, vineri după-amiază, după ce autoritățile au stabilit că nu mai există niciun pericol pentru populație, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.
Potrivit sursei citate, aproximativ 200 de persoane aflate în Sulina, Sfântu Gheorghe și Gura Portiței au părăsit anterior zona litorală, după ce au primit mesaje RO-ALERT sau au fost îndemnate de autorități să se evacueze preventiv.
'S-a constatat că la acest moment nu mai există nici un pericol în zona costieră a Mării Negre, motiv pentru care activitățile de evacuare preventivă efectuate de pompieri, polițiști, Poliție de Frontieră și autorități locale au fost sistate', se specifică în anunțul ISU Delta.
Decizia a fost luată în urma analizelor de risc efectuate de autoritățile responsabile, care au concluzionat că situația nu mai reprezintă o amenințare pentru populația din zona costieră.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat, la rândul său, încetarea măsurilor de evacuare dispuse în urma incidentului provocat de explozia unei drone în zona litoralului, precizând că populația poate reveni la activitățile obișnuite. Potrivit acestuia, măsura evacuării preventive a fost luată imediat după apariția informațiilor privind existența unui posibil risc, fiind evacuate aproape 3.000 de persoane în județul Constanța și câteva sute în județul Tulcea. AGERPRES/(AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Dana Lepădatu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/ Proiectul legislativ privind integritatea - adoptat de plen
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, fiind înregistrate 105 voturi 'pentru', opt împotrivă și șapte abțineri. Proiectul a fost adoptat cu amendamentele PSD și AUR, contestate de
Abrudean: Dacă România va fi penalizată din cauza modificării unor legi, PSD să își asume responsabilitatea
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că, în cazul în care, în urma proiectelor amendate și adoptate de Parlament în sesiunea extraordinară, România va fi penalizată sau nu va primi fondurile europene alocate din cauza acestor modificări, PSD trebuie să își asume întreaga responsabilitate.
Pîslaru: Suspendarea în instanță a HG privind fondurile norvegiene, cerută de PSD, e de natură să blocheze implementarea acestora
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a afirmat miercuri că suspendarea solicitată de PSD în instanță a unei hotărâri de guvern privind fondurile norvegiene este de natură să blocheze implementarea acestora. 'Printre hotărârile care au fost suspendate de către PSD la Curtea de
Bolojan - întâlnire cu reprezentanții Concordia; competitivitatea economiei românești, măsurile fiscal-bugetare și prioritățile de reformă, teme discutate
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia, pentru a discuta teme privind competitivitatea economiei românești, măsurile fiscal-bugetare și prioritățile de reformă. Potrivit unui comunicat al Guvernului, confederația patronală a p
Pîslaru: PSD, în ciuda aparenței că ar susține proiectele din PNRR, practică un sabotaj sistematic
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat miercuri că PSD practică un 'sabotaj sistematic' al proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), susținând că modificările aduse în Parlament proiectului de lege privind decarbonizarea sectorului energetic pun România în
Senat/Comisia juridică - raport favorabil pentru proiectul legii integrității; au fost menținute prevederile contestate de USR
Comisia juridică a Senatului a dat un raport favorabil, miercuri, cu doar două voturi împotrivă, proiectului de lege privind integritatea, fiind adoptate unele amendamente ale PSD și AUR și menținute prevederile contestate de USR. Voturile împotrivă au aparținut USR, în timp ce PSD, AUR și PNL au votat favorabil. Tot miercuri
Camera Deputaților/Ionel Bogdan: România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR din cauza legii decarbonizării
România riscă să piardă miliarde de euro din fondurile PNRR din cauza legii decarbonizării, susține deputatul PNL Ionel Bogdan, purtător de cuvânt al formațiunii. 'Astăzi am asistat la un nou concurs de populism în Camera Deputaților, un concurs de populism între PSD și AUR pe amendamente la legile care pot aduce be
Camera Deputaților/Proiectul privind decarbonizarea sectorului energetic - adoptat în plen
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic în care a fost introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi c
Camera Deputaților/Modificarea ordonanței privind punerea în aplicare a programului SAFE - adoptată de plen
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă de completare a Ordonanței de urgență 62/2025 privind punerea în aplicare a programului SAFE. Propunerea legislativă completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) privind SAFE prin introducerea unui nou articol car
Mirabela Grădinaru și-a publicat declarația de avere
Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri că a decis împreună cu partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, publicarea pe site-ul Administrației Prezidențiale a declarațiilor de avere și de interese ale acesteia. Șeful statului
USR: PSD pune în pericol un miliard de euro din PNRR prin amendamentele la Strategia privind biodiversitatea
USR susține că PSD 'pune în pericol' un miliard de euro din PNRR prin amendamentele depuse la Strategia națională pentru conservarea biodiversității. 'PSD a depus astăzi sute de amendamente la Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026-2030 în forma adoptată cu doar o zi înainte de Senat și riscă să arunce î
Camera Deputaților dezbate Strategia națională pentru conservarea biodiversității
Proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității pentru perioada 2026-2030 va fi dezbătut și supus votului miercuri în plenul Camerei Deputaților. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, marți, ordinea de zi a ședinței de plen programate să înceapă la or
Senat: Proiectul legii privind integritatea - dezbătut și votat miercuri
Proiectul privind integritatea intră miercuri, în sesiunea extraordinară, în dezbaterea Senatului, care este for decizional. Comisia juridică se reunește la ora 12:00 pentru a întocmi raportul, iar plenul Senatului la ora 15:00. Senatorii au avut termen până marți pentru a depune amendamente.
Impactul reducerii debitului Dunării asupra producției de energie nucleară - discutat de miniștrii de Externe ai României și Serbiei
Miniștrii român și sârb ai Afacerilor Externe, Oana Țoiu și Marko Djuric, au discutat, marți, despre situația actuală cauzată de nivelurile excepțional de scăzute ale apei și impactul reducerii debitului Dunării asupra producției de energie nucleară. 'În ultimul an am discutat frecvent despre acest subiect, dat fiind prio
Președintele a promulgat o serie de legi din PNRR și ratificarea Acordului SAFE
Președintele Nicușor Dan a anunțat marți seara că a promulgat o serie de legi pentru îndeplinirea jaloanelor critice din Planul Național de Redresare și Reziliență și ratificarea Acordului SAFE. 'Am promulgat în această seară o serie de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor critice din PNRR, precum și ratificarea A











