VIDEO Dronă căzută la Galați/ Președintele Nicușor Dan i-a vizitat la spital pe cei doi răniți în urma incidentului
Președintele Nicușor Dan se află, vineri după-amiaza, la Galați unde i-a vizitat la spital pe copilul și pe femeia care au avut de suferit în urma căderii dronei militare pe un bloc din oraș.
Video: (c) ECATERINA IGNAT / AGERPRES
''E un gest de empatie. Sunt foarte bine amândoi. Sunt oameni cu niște răni, dar nu sunt deloc grave. O să stea o săptămână - două și vor fi complet... Sunt foarte bine (din punct de vedere mental - n.r.), pentru că mama este adult, copilul este sub 18 ani, copilul e aici, mama e în Spitalul Județean, vorbesc unul cu celălalt la telefon și sunt optimiști'', a afirmat Nicușor Dan, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ''Sf. Ioan''.
El a precizat că, după ce se vor externa, până când se repară apartamente din bloc, cele două persoane vor locui într-o casă pe care deja primăria a identificat-o.
Întrebat cine va suporta aceste cheltuieli, președintele a răspuns: ''A fost o hotărâre deja a CNSU - Comitetul Național pentru Situații de Urgență. S-au dispus acolo niște ajutoare financiare pentru locuințele afectate și de acolo nu știu eu (sumele - n.r.), dar vor fi cât poate să suporte statul''.
Potrivit șefului statului, a fost un eveniment extraordinar și ''autoritățile au reacționat bine''.
''Trebuie, cum am spus la declarația de presă de mai devreme, să continuăm să îmbunătățim echipamentele militare și foarte curând vom fi bine'', a adăugat președintele.
El s-a referit la condițiile care trebuie luate în calcul în ceea ce privește doborârea dronelor.
''E o discuție tehnică complicată asta, pentru că, în funcție de echipament, dacă încerci să dobori drona din avion, trebuie să fii sigur că traiectoria rachetei care doboară drona nu ajunge într-o casă și să creeze o pagubă mai mare. Deci, unghiuri, să nu tragi de pe teritoriul românesc pe teritoriul ucrainean, deci sunt foarte multe condiții'', a subliniat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a spus că se cunoaște traiectoria dronei.
''A fost un grup de 43 de drone care au venit din partea estică, au traversat Ucraina la, să zicem, 20 - 30 de km, deci est - vest, la 20 - 30 de km de la nord de Dunăre, dinspre est spre vest. Pe măsură ce au trecut pe teritoriul ucrainean, o parte din ele au fost doborâte și una dintre ele lovită, probabil, deasupra orașului Reni, traiectoria i s-a modificat și a venit spre Galați. A fost lovită kinetic'', a explicat președintele.
El a arătat, referitor la faptul că pare că oamenii nu mai iau în seamă mesajele RO-ALERT, că ''nimic nu e perfect, dar e un semnal, o investiție corectă a statului'.
''Pentru fiecare din zonele în care stau, există niște instrucțiuni pe care trebuie să le ia de la Comitetul Județean de Situații de Urgență'', a completat șeful statului, menționând că va vizita și blocul afectat.
Vineri, Ministerul Sănătății a anunțat că cele două persoane rănite la Galați sunt stabile. Este vorba despre o femeie în vârstă de 53 de ani, internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, secția de Chirurgie Plastică, și care prezintă arsuri de gradele I și II la picioare, cu retenție de corp străin (sticlă), și de un băiat de 14 ani, internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ''Sf. Ioan'' Galați, secția de Chirurgie, având arsuri la antebrațe, fără probleme respiratorii.
În cursul dimineții, șeful statului a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării. La finalul ședinței, a anunțat declararea ca persona non grata a consulului general al Federației Ruse la Constanța și închiderea Consulatului.
''Am avut, noaptea trecută, un incident grav din care doi cetățeni români au fost răniți și întreaga responsabilitate pentru acest incident revine Rusiei, o țară care duce un război de agresiune de mai bine de patru ani împotriva Ucrainei. Față de această situație, consulul general al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persona non grata și Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide'', a precizat președintele Nicușor Dan. AGERPRES/(A - redactori: Alina Novăceanu, Ecaterina Ignat; editor: Florin Marin; editor online: Gabriela Badea)
* Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Apărării a discutat cu Roxana Mînzatu despre operaționalizarea Hub-ului de Securitate Maritimă la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, s-a întâlnit vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, discuțiile vizând consolidarea capacității europene de apărare și rolul pe care România trebuie să îl aibă în definirea și dezvoltarea proiectelor europene de securitate, cu accent pe regiune
Planul de acțiune al Inițiativei Central-Europene pentru 2027 - 2030, adoptat la reuniunea ministerială de la București
Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene a avut loc vineri, la Palatul Victoria, ocazie cu care au fost adoptate Declarația comună de la București și Planul de acțiune al ICE pentru 2027 - 2030. Evenimentul a încheiat Președinția în exercițiu a României, informează MAE pe pa
Adrian Dan - numit consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului
Adrian Dan a fost numit vineri în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. ''La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu și publicată în Monito
Timiş: Lidera opoziţiei din Belarus - premiată la Timişoara; apel pentru sprijinirea Ucrainei
Lidera opoziţiei democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a primit, vineri, Premiul "Timişoara pentru Valori Europene", în cadrul celei de-a treia ediţii a forumului omonim, pentru curajul de a rezista paşnic unui regim represiv şi pentru apărarea libertăţii şi demnităţii umane. În discursul susţinut la ceremonia de premiere, Sviatla
USR amintește că a inițiat în urmă cu trei ani un proiect care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat
USR îi amintește ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, că a inițiat încă din 2023 un proiect de lege care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat, dar acesta nu a fost susținut de PSD. 'Lăsați circul, domnule Rogobete, și mai bine sunați-vă colegii de partid! Alexandru Rogobete s-a trezit brusc indignat pe internet. A
VIDEO Nicușor Dan: Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă
Pericolul pentru democrație este ca vocea legitimă a cetățeanului să nu se mai audă, să fie acoperită de sute, mii sau zeci de mii de conturi false plătite sau de un algoritm sau altul, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, la reuniunea de lucru cu tema ''Societatea informațională și democrația constituțională'', organizată în cadrul programului
AEP: Acuzația că reforma legislației electorale ar servi interesele unui partid e nefondată și reprezintă o încercare de politizare
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis vineri că reforma legislației electorale nu servește intereselor unui partid, ci funcționarea 'corectă' a democrației. Potrivit AEP, inițiativele sale vizează construirea unui sistem electoral 'coerent', 'predictibil' și 'rezilient', care să răspundă provocărilor actuale, dar și viito
VIDEO Niculescu: Societatea informațională și democrația constituțională - o temă care reprezintă una dintre provocările lumii contemporane
Premierul Luca Niculescu a declarat vineri că abordarea unei dezbateri la nivel de jurisdicții constituționale cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională' reprezintă un demers foarte valoros deoarece pune accent pe implicațiile valorilor fundamentale ale unei societăți, de care depinde și viața de zi cu zi a cetățenilor.
Premierul - întrevedere cu vicepreședintele executiv al CE, Roxana Mînzatu; prioritățile în educație și politicile sociale, pe agendă
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, în cadrul căreia au fost abordate prioritățile Guvernului în domeniile educației, tineretului, dezvoltării competențelor, ocup
Naumescu: Nicușor Dan se întâlnește luni cu președinta CE; securitatea europeană și extinderea UE - printre subiectele de pe agendă
Apărarea și securitatea europeană, în particular securitatea în zona Mării Negre, competitivitatea europeană, cu componenta energetică actuală, extinderea UE, în mod special susținerea României pentru Republica Moldova, și negocierea noului cadru financiar multianual al UE se numără printre temele care vor fi discutate de președintele Nicușor Dan la &
PNL: PSD și ministrul Mihai Ghigiu să retragă declarațiile privind renegocierea contractelor semnate din SAFE
Partidul Național Liberal avertizează PSD și pe ministrul Mihai Ghigiu să retragă acuzațiile 'false' privind Programul SAFE și declarațiile referitoare la renegocierea contractelor deja semnate, inclusiv cu riscul plății unor penalități, menționând că România nu trebuie să compromită investiții strategice, să suporte penalități sau să își piardă cre
Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a Combinatului Siderurgic Galați
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA, în vederea identificării soluțiilor pentru salvarea locurilor de muncă și menținerea capacităților de producție. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cad
PSD: Plăți restante de 1,4 miliarde lei, achitate de Ministerul Dezvoltării pentru firmele românești
Peste 1,4 miliarde de lei au fost plătiți de Ministerul Dezvoltării către beneficiarii proiectelor și firmele românești care au executat lucrări pentru comunitățile locale, investiții finanțate prin PNRR și Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny'. ''De la preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării, Alexandru Stoica a accele
MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). În această calitate, ambasadorul Cornel Feruță va facilita interacțiunea președintelui celei
PNL nu susține modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de AEP
Partidul Național Liberal a anunțat, vineri, că nu susține modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de Autoritatea Permanentă Electorală. 'PNL consideră că legea partidelor politice, ca și orice altă lege cu componentă electorală, trebuie modificată prin inițiativă parlamentară, într-o comisie specială în





