logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

LIVE UPDATE Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului de premier

Imagine din galeria Agerpres

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru luni consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.


UPDATE ORA 18.00 Consultări la Cotroceni/Nicușor Dan: Vom continua consultările până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, prooccidentală

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va continua seria de consultări cu partidele până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, prooccidentală, făcând apel la responsabilitate din partea acestora în vederea ajungerii la un numitor comun, bazat pe formule 'coerente' și propuneri 'viabile'.

UPDATE ORA 17.01 Consultări la Cotroceni/Anamaria Gavrilă: POT va susține orice formulă pro-occidentală de guvernare

Partidul Oamenilor Tineri va susține orice formulă pro-occidentală de guvernare, a declarat, luni, președintele POT, Anamaria Gavrilă, după consultările cu șeful statului, Nicușor Dan, de la Palatul Cotroceni.


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


'Am avut o discuție constructivă cu domnul președinte. Ne-a bucurat deschiderea și ne-a bucurat intenția dânsului de a înțelege pozițiile fiecărui partid și de a încerca să reconcilieze pentru un Guvern stabil. Înțelegem că următorul Guvern trebuie să aibă priorități în PNRR, echiparea Armatei și, bineînțeles, OCDE. Noi am adus în vedere și faptul că România are nevoie și de o viziune. Dacă nu știm unde mergem în 5 - 10 ani, nu avem cum să înțelegem ce fel de Guvern este nevoie. (...) Noi, POT, credem că aceste orgolii, aceste neînțelegeri și aceste fărâmițări în Parlament se pot reconcilia atât timp cât avem o listă de proiecte, la care unii sau alții pot adera și susține. Noi vom susține orice formulă pro-occidentală și suntem gata să fim componenta proromânească din această formulă, cei care susțin interesele României și românilor', a afirmat Anamaria Gavrilă.

UPDATE ORA 16.36 Consultări la Cotroceni/Șoșoacă susține că Nicușor Dan a organizat în mod neconstituțional consultările

Președinta S.O.S. România, eurodeputata Diana Șoșoacă, a susținut luni că șeful statului a organizat în mod neconstituțional consultările cu partidele parlamentare.


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


'Am avut și avem alături de noi cei mai buni specialiști din România și evident că i-am adus la cunoștință tot ceea ce menționează Constituția, faptul că nu există consultări formale sau informale și că este o depășire a cadrului constituțional. Faptul că, deși în 2024 există un anumit procent al fiecărui partid parlamentar, (președintele) a înțeles să îl încalce și înaintea Partidului S.O.S. România, care este cel de-al cincilea partid din țară la nivel de 2024, a înțeles să invite înaintea noastră UDMR-ul, care este ultimul partid, și minoritățile naționale, care nu sunt partid', a afirmat Șoșoacă, care a condus delegația S.O.S. România la discuțiile de la Palatul Cotroceni.

UPDATE ORA 16.07 Consultări la Cotroceni/ Delegația POT discută cu președintele Nicușor Dan

Delegația Partidului Oamenilor Tineri discută luni, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în contextul consultărilor oficiale convocate de șeful statului, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.



Delegația este formată din președinta partidului, Anamaria Gavrilă, Gheorghe Vela, Andrei Barna, Beniamin Moisă și Cristian-Alexandru Popa.

UPDATE ORA 15.51 Consultări la Cotroceni/ Pambuccian: Să pornim o reconstrucție a coaliției, obligatoriu în jurul unui nucleu PNL - PSD

Liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că este nevoie de o analiză a activității coaliției de guvernare de până la moțiunea de cenzură, militând pentru o reconstrucție a alianței în jurul unui nucleu PNL - PSD.


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


'Există o serie de lucruri pe care noi le-am spus astăzi. Primul lucru a fost că nu e bine să ne grăbim și că nu e bine să legăm discuțiile de persoane. Este mult mai bine să le legăm de principii și de o privire retrospectivă în ultimele trei sferturi de an să vedem ce a fost funcțional și ce nu a fost, în acordul de coaliție, să vedem ce a funcționat și ce nu în măsurile care s-au luat. Și de acolo să pornim o reconstrucție a coaliției pe care noi o vedem obligatoriu în jurul unui nucleu PNL - PSD. Restul forțelor politice vin după aceea. Există o direcție fundamentală, un loc fundamental pe care coaliția trebuie să-l păstreze pentru România, și anume prezența euroatlantică. Este absolut fundamental, este o chestiune pe care nu o putem discuta în niciun fel, aici nu e loc de discuții', a spus Varujan Pambuccian.

UPDATE ORA 15.06 Consultări la Cotroceni/ Delegația S.O.S. România discută cu președintele Nicușor Dan

Delegația partidului S.O.S. România discută luni, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, pe tema desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


Delegația este condusă de președintele partidului, Diana Iovanovici-Șoșoacă, alături de care se mai află parlamentarii Verginia Vedinaș, Simona Macovei, Dumitru Manea, Mihai Țiu și Tudor Ionescu.

UPDATE ORA 14.49 Consultări la Cotroceni/Kelemen Hunor: La prima încercare nu cred că se poate reface coaliția

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, după consultările formațiunii pe care o conduce cu președintele Nicușor Dan, că nu se așteaptă ca fosta coaliție să se refacă 'la prima încercare'. El a subliniat că este nevoie de o majoritate parlamentară 'transparentă și solidă', capabilă să susțină un guvern.


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


'Varianta cea mai corectă ar fi să existe în spatele guvernului o majoritate parlamentară transparentă și solidă, fiindcă ceea ce ne așteaptă în acest an, în 2027, necesită responsabilitate politică și majoritate politică în spatele unui guvern, indiferent de cine este condus acel guvern și, până la urmă, indiferent cine face parte din acel guvern. Și ar trebui încercată o refacere a coaliției, o majoritate sau o altă majoritate, dacă există o altă majoritate. Nu am avut și nu am avansat o propunere de prim-ministru. Noi am spus că dacă se conturează o majoritate corectă, noi vom susține o astfel de soluție. Un guvern minoritar nu poate supraviețui foarte mult și din punctul nostru de vedere nu există varianta susținerii unui guvern în spatele căruia se află AUR', a afirmat liderul UDMR.

UPDATE ORA 14.08 Consultări la Cotroceni/ Delegația Grupului parlamentar al minorităților naționale discută cu președintele Nicușor Dan

Delegația Grupului parlamentar al minorităților naționale discută luni cu președintele Nicușor Dan după ce acesta a convocat consultări oficiale pentru formarea unui nou guvern.


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


Delegația este condusă de liderul grupului parlamentar, Varujan Pambuccian.

UPDATE ORA 13.44 Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Dacă PSD găsește o majoritate, noi vom intra în opoziție

 

Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, a declarat luni, după consultările cu președintele Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni, că în cazul în care PSD va găsi o majoritate parlamentară pentru a forma noul guvern USR va intra în opoziție.

'Am avut o discuție lungă și onestă cu domnul președinte. Am transmis poziția USR în această criză. (...) Am reiterat punctul nostru de vedere că, după ce PSD a făcut această majoritate cu partidul extremist AUR, nu mai există o bază de încredere care ne-ar permite să intrăm într-un nou guvern cu PSD. Nu mai există o bază de încredere că împreună cu PSD am putea să împingem reformele la care se așteaptă românii. PSD a blocat și sabotat, a șantajat și tocmai de aceea reformele pentru un stat mai suplu, pentru servicii publice mai funcționale, pentru tăierea privilegiilor, aceste reforme nu vedem cum să le putem face cu PSD într-un guvern comun. Asta înseamnă că, dacă PSD găsește o majoritate, noi vom intra în opoziție', a precizat Dominic Fritz.

El a subliniat că actuala criză este una eminamente politică și, ca atare, răspunsul trebuie să fie unul politic.

 

UPDATE ORA 13.11 Consultări la Cotroceni/ Delegația UDMR discută cu președintele Nicușor Dan

Delegația Uniunii Democrate Maghiare din România discută luni, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor convocate de șeful statului cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de premier, în urma demiterii Guvernului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.

 


Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Din delegația UDMR, condusă de președintele formațiunii, Kelemen Hunor, mai fac parte Cseke Attila, Tanczos Barna, Miklos Zoltan și Turos Lorand.

 

UPDATE ORA 12.55 Consultări la Cotroceni/Bolojan: Dacă am continua o coaliție cu PSD, am continua erorile din perioada trecută

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni, după consultările liberalilor cu preşedintele Nicuşor Dan, că o eventuală continuare a coaliţiei cu PSD ar însemna "continuarea erorilor din trecut". 

 

Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


UPDATE ORA 12.27 Consultări la Cotroceni/Bolojan: În condițiile în care PSD se va regăsi la guvernare, PNL va fi în opoziție

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, că în condițiile în care PSD se va regăsi la guvernare, PNL va fi în opoziție.

'Suntem după o moțiune de cenzură inițiată de PSD, care cu sprijinul AUR, practic, a căzut Guvernul din care a făcut parte și PSD. Suntem în situația în care PNL are o pondere de 15% în Parlamentul României și în acest context poziția PNL a fost următoarea, așa cum știți din deciziile pe care le-am luat anterior. PNL nu va mai susține un guvern și nu va mai participa la un guvern în care se va regăsi și PSD', a declarat Ilie Bolojan.

Liderul liberal a subliniat că PNL nu va susține un guvern condus de un premier tehnocrat din care va face parte PSD.

 

UPDATE ORA 12.04 Consultări la Cotroceni/ Delegația USR discută cu președintele Nicușor Dan

Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Delegația Uniunii Salvați România, condusă de președintele formațiunii, Dominic Fritz, discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, care a convocat consultări oficiale, după ce Guvernul Bolojan a fost demis în urma moțiunii de cenzură.

 


Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Din delegația USR mai fac parte ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, ministrul interimar al Apărării, Radu Mituță, senatoarea Violeta Alexandru și deputatul Radu Mihaiu.

 

UPDATE ORA 11.31 Consultări la Cotroceni/George Simion: Dacă nu vom găsi majoritatea necesară, ne întoarcem la popor

 

Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Președintele AUR, George Simion, a declarat luni, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, că în cazul în care nu se va găsi o majoritate parlamentară pentru un nou guvern, soluția trebuie să fie întoarcerea la electorat.

'Este timpul ca acuzele politicianiste, discuțiile sterile, să lase loc soluțiilor adevărate, pentru că nu poți cu aceiași oameni să obții alte rezultate. Facem un apel la români să ne sprijine în atingerea acestor obiective și dacă în actuala arhitectură și în actuala componență a Parlamentului nu vom găsi majoritatea necesară, să ne întoarcem înapoi la popor. E mult mai de dorit o soluție democratică și întrebarea cetățenilor, decât o soluție de laborator care nu face decât să adâncească criza. Sperăm ca românii să fie și acum de partea noastră', a afirmat președintele AUR.

 

UPDATE ORA 11.26  Consultări la Cotroceni/ Simion: AUR își asumă intrarea la guvernare și scoaterea României din criză

 

Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Președintele AUR, George Simion, a declarat că partidul său își asumă responsabilitatea de a intra la guvernare și de a scoate România din criză. Afirmațiile au fost făcute luni, după consultările cu președintele Nicușor Dan.

'Suntem al doilea partid politic din Parlament și, de departe, primul partid în simpatiile românilor. Astăzi am cerut mandat pentru formarea noii guvernări. Ne asumăm, așadar, intrarea la guvernare și scoaterea României din criză. Acestea sunt, de fapt, obiectivele pentru care am depus moțiunea de cenzură', a afirmat Simion.

 

UPDATE ORA 11.09 Consultări la Cotroceni/Delegația PNL s-a prezentat la consultările cu președintele Nicușor Dan

 

Delegația Partidului Național Liberal s-a prezentat, luni, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor convocate de șeful statului cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de premier, în urma demiterii Guvernului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.

Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, secretarul general Dan Motreanu, și prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu, Dan Motreanu și Ciprian Ciucu.

 

UPDATE ORA 10.18 Consultări la Cotroceni/ PSD preferă un premier politic și, dacă e necesar, poate asuma prim-ministrul (surse)

Partidul Social Democrat preferă un premier politic, iar, 'dacă este nevoie', social-democrații își pot asuma prim-ministrul, au declarat luni surse politice, după consultările de la Palatul Cotroceni.

Potrivit surselor citate, PSD are în vedere formarea unui guvern care să acopere aceeași coaliție, dar fără Ilie Bolojan.

Social-democrații consideră că un premier tehnocrat este 'varianta mai slabă' și preferă un premier politic

 

UPDATE ORA 10.06 Consultări la Cotroceni/ Delegația AUR discută cu președintele Nicușor Dan

 

Delegația partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de președintele formațiunii, George Simion, discută luni cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor convocate de șeful statului cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de premier, în urma demiterii Guvernului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.

 


Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Din delegația AUR mai fac parte Dan Dungaciu și Petrișor Peiu.

 

UPDATE ORA 9.48 Consultări la Cotroceni/ Sorin Grindeanu: Nu mai putem avea un guvern cu Ilie Bolojan prim-ministru

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că partidul său respinge varianta unui guvern condus de Ilie Bolojan.

 

Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


 

UPDATE ORA 9.07 Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan a început consultările cu delegația PSD pentru desemnarea candidatului de premier

Delegația Partidului Social Democrat, condusă de președintele formațiunii, Sorin Grindeanu, discută luni, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor convocate de șeful statului cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de premier, în urma demiterii Guvernului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.

 


Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Din delegația PSD mai fac parte Claudiu Manda, Marian Neacșu, Gheorghe Șoldan, Marius Oprescu și Corneliu Ștefan.

 

ORA 5.00 Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului de premier

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru luni consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, șeful statului are programate consultări cu:

* Partidul Social Democrat - la ora 9:00

* Alianța pentru Unirea Românilor - la ora 10:00

* Partidul Național Liberal - la ora 11:00

* Uniunea Salvați România - la ora 12:00

* Uniunea Democrată Maghiară din România - la ora 13:00

* Grupul parlamentar al minorităților naționale - la ora 14:00

* Partidul S.O.S. România - la ora 15:00

* Partidul Oamenilor Tineri - la ora 16:00.

La un an de la câștigarea mandatului de președinte (turul al doilea al alegerilor prezidențiale - 18 mai 2025), Nicușor Dan este nevoit să se consulte cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru, având în vedere că Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE - Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată pe 5 mai de Parlament. S-au înregistrat 281 de voturi 'pentru', patru 'împotrivă', iar trei au fost anulate.

Conform articolului 85 din Constituție, președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

Articolul 103 din Legea fundamentală prevede că:

'(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor'.

În ultimul an, guvernarea a fost asigurată de coaliția formată din PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Vineri, președintele Nicușor Dan preciza că întrebarea pe care o va adresa tuturor formațiunilor, la consultările de la Cotroceni, va fi 'care este majoritatea pe care o propun', fie că este vorba de Guvern 'complet', minoritar sau tehnocrat, menționând că trebuie să fie o majoritate prooccidentală.

'Lucrul cel mai important și solicitarea mea pentru toate partidele care vin la consultări (...): care va fi majoritatea, fie că vorbim de Guvern complet, fie că vorbim de Guvern minoritar, fie că vorbim de Guvern tehnocrat. (...) Asta este întrebarea esențială și de acolo o să începem discuția', a explicat Nicușor Dan.

Președintele a subliniat că nu ia în calcul AUR pentru susținerea unui Guvern minoritar.

'Așa cum am spus, chestiunea fundamentală este majoritatea parlamentară și pentru majoritatea parlamentară fiecare dintre partide are niște condiții în trepte cumva. E o întrebare tehnică, cu multe răspunsuri tehnice, cu multe scenarii tehnice, în care nu vreau să intru acum. Rămân la afirmația generală, care să fie majoritatea', a spus șeful statului. AGERPRES

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Citeşte şi:

* Consultări președinte-partide în vederea desemnării premierului (18 mai)

Afisari: 4951

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 04-10-2026 13:15

USR: Creditorii IFN - obligați să verifice identitatea clienților și să transmită situația finală a creditului în maximum 5 zile

Senatorii USR Cynthia Păun și Remus Negoi au depus în Parlament o inițiativă legislativă prin care creditorii IFN vor fi obligați să verifice identitatea clienților și să transmită situația finală a creditului în maximum cinci zile. Potrivit unui comunicat al USR transmis, duminică, AGEPRES, proiectul introduce 'reguli mai clar

Politic 04-10-2026 11:30

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan va desemna luni un nou candidat de prim-ministru

Președintele Nicușor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, șeful statului are luni consultări cu: * Partidul Social Democrat - la ora 14:00 * Alianța pentru Unirea Româ

Politic 04-10-2026 11:01

Siegfried Mureșan: Niciun stat UE nu a fost retrogradat la 'junk' de peste zece ani

Europarlamentarul Siegfried Mureșan afirmă că niciun stat membru al Uniunii Europene nu a fost retrogradat la categoria 'junk' de mai bine de zece ani, subliniind că evitarea unei astfel de situații este esențială pentru economia României. 'Ultimele state membre ale Uniunii Europene care au fost retrogradate sunt: Grecia - ap

Politic 04-10-2026 10:24

USR: Direcțiile de Sănătate Publică, obligate să investigheze impactul disconfortului olfactiv reclamat de cetățeni asupra sănătății

Patru parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care urmărește instituirea unui mecanism 'clar și eficient' pentru investigarea disconfortului olfactiv reclamat de cetățeni. Potrivit unui comunicat al USR transmis, duminică, AGEPRES, parlamentarii Cynthia Păun, Allen Coliban, Aurel Oprinoiu și Adrian Giurgiu sunt inițiatorii proiectului.

Politic 03-10-2026 22:37

Miruță: Înțeleg câtă incertitudine e în perioada aceasta și ca om care coordonează două ministere mari

Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, 'în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine' și unde este important să fie redusă risip

Politic 03-10-2026 21:32

Dan Dungaciu (AUR): Ne ducem la Cotroceni ca să continuăm dialogul cu instituțiile statului

Prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Dan Dungaciu, a anunțat, sâmbătă, că AUR va participa la consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan pentru 'a continua' dialogul cu instituțiile statului. El a precizat că delegația AUR va fi formată din cinci persoane, dar componenț

Politic 03-10-2026 19:40

Turcan, despre ratingul de țară: Ilie Bolojan a reușit în ciuda tuturor blocajelor politice interne

Deputata Raluca Turcan (PNL) susține că menținerea ratingului de țară de către Agenția Standard & Poor's pe ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă, trebuie analizată din perspectiva faptului că Guvernul Bolojan a fost nevoit să corecteze un deficit economic 'uriaș', de 9,3% din PIB, din anul 2024. Ea

Politic 03-10-2026 17:50

Câciu: Unii se grăbesc să transforme decizia S&P într-o victorie a Guvernului; nu este

Deputatul PSD Adrian Câciu susține că 'unii' se grăbesc să transforme decizia agenției Standard&Poor's de a menține ratingul de țară într-o victorie a Guvernului, însă consideră că S&P 'nu ne-a cerut să sărăcim' pentru a salva deficitul. 'S&P nu ne-a cerut să sărăcim România, ca să sa

Politic 03-10-2026 13:11

Nicușor Dan, despre viitorul buget UE: Ne propunem menținerea finanțării pentru agricultură și coeziune

Grupul 'Prietenilor Coeziunii', din care fac parte 17 state membre UE, a adresat o scrisoare comună prim-ministrului irlandez Micheal Martin, în calitate de Președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene, în care se solicită menținerea agriculturii și a coeziunii ca priorități centrale în următorul exercițiu bugetar european, a anunțat

Politic 03-10-2026 10:46

Nicușor Dan: Decizia agenției Standard&Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România e un partener de încredere

Președintele Nicușor Dan consideră că decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, însă atrage atenția că 'nu este un moment de relaxare'. 'Decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confi

Politic 03-10-2026 09:41

Bolojan: Rezultatele consistente și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că, în pofida crizei politice 'iresponsabil declanșate de PSD', rezultatele 'consistente' și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor's. 'Rezultatele consistente, respectarea angajament

Politic 02-10-2026 22:46

UPDATE Administrația Prezidențială - precizări în contextul fotografiei lui Nicușor Dan cu Donald Trump

Reprezentanții Administrației Prezidențiale au reacționat vineri după ce în spațiul public a fost pusă sub semnul întrebării fotografia președintelui Nicușor Dan cu Donald Trump, de la recepția oferită liderilor care au participat la Adunarea Generală a ONU de la New York. Fotografia, în care apăreau Nicușor Dan și partenera

Politic 02-10-2026 19:29

Ciprian Ciucu, despre audierea lui Ilie Bolojan la DNA Iași: Nu are probleme de integritate, nu e corupt

Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt și nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, legat de audierea acestuia la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Iași. 'Ilie Bolojan, așa cum îl cunosc eu, este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate.

Politic 02-10-2026 17:00

Timiș: Maria Grapini afirmă că obiectivul PUCL în județ e ca în 2028 să aibă filiale în 80 % dintre localități

Președinta Biroului Național al Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL), europarlamentarul Maria Grapini, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că organizația județeană Timiș a formațiunii are o acoperire cu filiale a 40% din localități, obiectivul fiind ca până în alegerile din 2028 procentul să ajungă la 80%.

Politic 02-10-2026 16:51

Uniformele școlare, stabilite cu implicarea elevilor: amendament anunțat de Daniel Zamfir (PSD)

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, s-a întâlnit vineri cu reprezentanții asociațiilor de elevi și părinți, cu care a convenit introducerea unui amendament în actul normativ, astfel încât ținuta specifică fiecărei școli să fie stabilită cu implicarea totală a elevilor. 'Legea uniformei - un pas necesar pen