Peiu (AUR): Exclus ca vreunul dintre parlamentarii AUR să nu voteze moțiunea de cenzură
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat că toți cei 90 de parlamentari ai AUR vor fi prezenți, marți, la dezbaterea moțiunii de cenzură și vor vota în favoarea acesteia.
'Este exclus ca vreunul dintre parlamentarii AUR să nu voteze moțiunea de cenzură. Până la urmă, atunci când ne înscriem într-un partid, ne supunem unei oarecare discipline de partid, dar eu nici nu am auzit vreun coleg al meu de partid care să fie nemulțumit de decizia partidului de a redacta, depune și vota o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Vor fi prezenți toți cei 90 de parlamentari, nu vom avea pe nimeni absent și toți vor vota pentru moțiunea de cenzură', a afirmat Peiu, luni, la Senat.
El a precizat că AUR nu va impune parlamentarilor săi votul la vedere.
'Nu impunem niciun fel de vot. Nu va fi nimeni care să nu voteze. (...) Sunt unii parlamentari care se duc ei și arată bilele, dar, de obicei, într-un partid democratic avem o unitate de păreri. De asta suntem într-un partid. De ce ar sta cineva în partidul AUR care nu votează împotriva Guvernului?', a adăugat Peiu.
Întrebat despre propunerea AUR pentru funcția de premier, Peiu a răspuns: 'Să vedem dacă domnul președinte (Nicușor Dan - n.r.) ne va invita la acele consultări. Deocamdată s-a exprimat că nu vrea să ne acorde vreun rol în Executiv'.
Referitor la o eventuală majoritate AUR-PSD, el a enumerat motivele pentru care 'împiedică această majoritate'.
'La alegerile din 2024, partidele din actuala coaliție de guvernare s-au pronunțat foarte clar împotriva unei colaborări cu AUR. Nu s-a schimbat nimic important. În al doilea rând, avem diferențe mari de opinie față de PSD. De exemplu, noi avem serioase rezerve față de programul SAFE. În al treilea rând, domnul președinte Nicușor Dan a spus că partidul AUR este un partid cu dreptul restrânse care nu are dreptul la guvernare. (...) O să vedem ce se va întâmpla, dar eu cred că, deocamdată, mingea este în terenul președintelui Nicușor Dan. Din punctul nostru de vedere, vom avea o poziționare principială, adică vom spune că putem să susținem orice guvern care îndeplinește câteva puncte, plecând de la cele politice și terminând cu niște obiective economice', a afirmat Peiu.
Liderul senatorilor AUR consideră că 'nu există noțiunea de guvern minoritar, pentru că nu are suficiente voturi să fie învestit'. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PNL: Hotărârea Tribunalului București nu influențează în mod direct partidul; deciziile Congresului sunt în vigoare
Partidul Național Liberal a transmis miercuri că decizia pronunțată de Tribunalul București nu influențează în mod direct partidul, ci doar suspendă anumite hotărâri, iar conducerea aleasă
Sighiartău, după decizia Tribunalului: Vom folosi toate căile legale și democratice pentru a apăra PNL
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a reacționat miercuri, după decizia Tribunalului București care a suspendat hotărârea de convocare a Congresului PNL din 21 iunie, arătând că
Siegfried Mureșan: Vom susține doar un Guvern care continuă pe linia disciplinei bugetare
A supraîndatora România înseamnă a o slăbi, a declarat vicepreședintele PNL Siegfried Mureșan, propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, el afirmând că disciplina bugetară este linia roșie peste care liberalii nu pot trece în negocierile privind viitorul Guvern. Potrivit acestuia, Guvernul Bolojan a redus cu apro
AEP: Numărul total al cetățenilor cu drept de vot la 30 iunie, în creștere față de 31 mai
Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 30 iunie este de 19.027.733, cu 723 mai mulți față de data de 31 mai, când figurau înscriși 19.027.010 alegători români, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit AEP, diferen
Fritz: Campania împotriva așa-zișilor spioni e păguboasă pentru România
Președintele USR, Dominic Fritz, transmite că o campanie 'împotriva așa-zișilor spioni' este păguboasă pentru România. Dacă Germania ar fi vrut să infiltreze pe cineva în politica românească, nu ar fi ales o persoană cu numele de Fritz sau un Siegfried, scrie liderul USR, miercuri, pe Facebook. 'Am fost î
Motreanu (PNL) îi răspunde lui Grindeanu privind încheierea unui acord politic: Îl semnezi, dar îl și respecți?
Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu îi transmite miercuri liderului PSD, Sorin Grindeanu, că important nu este doar să semnezi un acord, ci și să îl respecți. ''Sorin Grindeanu vrea un acord cu PNL: 'Acum, pe loc, îl semnez!'. Îl semnezi, dar îl și respecți? Am mai avut un program de guvernare și un acord politi
Bolojan și operatorii de pe piața carburanților au discutat despre posibilitatea unor noi intervenții legislative
Premierul interimar Ilie Bolojan a discutat miercuri, la Palatul Victoria, cu operatorii privați pe tema evoluției prețului carburanților, dar și despre posibilitatea unor noi intervenții legislative. Ilie Bolojan și ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, au analizat evoluțiile de pe piața produselor energetice și impactul asupra prețului
Grindeanu: Sunt de acord cu rotativa atât timp cât începe cu PSD; n-am nimic cu Siegfried Mureșan
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este de acord cu rotativa la guvernare atât timp cât PSD este primul care dă premierul, adăugând că nu are nimic împotriva lui Siegfried Mureșan. Grindeanu a fost întrebat dacă este de acord ca la guvernare să existe o rotativă, cu PSD, pe de o parte, și cu PNL-USR-
AUR demarează procesul de suspendare a lui Nicușor Dan și procedurile pentru organizarea alegerilor anticipate
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, demararea procesului de suspendare a lui Nicușor Dan și începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate, informează un comunicat al formațiunii politice. Decizia a fost luată de Consiliul Național de Conducere (CNC) al AUR în cadrul ședinței extraordinare organizate la A
Abrudean: Președintele Senatului nu votează în locul plenului și nu poate decide singur soarta unui proiect de lege
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a răspuns, miercuri, acuzațiilor liderului PSD, Sorin Grindeanu, precizând că proiectele de lege sunt adoptate prin votul senatorilor și deputaților, indiferent de culoarea politică a celui care conduce una dintre Camere. 'Am văzut declarațiile domnului Sorin Grindeanu și cred că este necesară o clarificare. &
Grindeanu: Bolojan a preluat pe persoană fizică PNL; practic, a dat afară liberali și a adus șoșocari
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că, în opinia sa, Ilie Bolojan a preluat PNL 'pe persoană fizică', afirmând că acesta 'a dat afară liberali și a adus șoșocari'. Declarația a venit în contextul unei întrebări privind posibilitatea ca PSD să își mărească grupurile parlamentare cu aleși neafilia
Grindeanu: Pare în acest moment că nici o categorie socială asupra căreia se aplică legea salarizării nu e mulțumită
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că, în forma discutată până acum, proiectul legii salarizării unitare - jalon în PNRR - nu mulțumește aproape nicio categorie socială vizată de aplicarea sa. Grindeanu a fost întrebat dacă PSD va vota într-o eventuală sesiune parlamentară extraordinară proiect
Grindeanu: Acum, pe loc, semnez acordul; să vină Bolojan să-l semneze și să voteze guvernul minoritar PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este gata să semneze 'pe loc' acordul politic dintre partide care ar putea să deblocheze situația politică, dar cu condiția ca liderul PNL, Ilie Bolojan, să vină să îl semneze la rândul său iar PNL să susțină prin vot un guvern minoritar PSD. Grindeanu a fost î
Abrudean: Liberalii solicită partidelor să fie de acord cu organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului
Parlamentarii liberali solicită partidelor și grupurilor parlamentare să fie de acord cu organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a rezolva proiectele restante legate de PNRR, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, vicepreședinte PNL.
Ilie Bolojan discută cu reprezentanții sectorului privat pe tema evoluției prețului carburanților
Premierul interimar Ilie Bolojan va avea miercuri, la ora 12.00, o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai sectorului privat și ai instituțiilor publice pentru a analiza evoluția prețurilor carburanților, potrivit Guvernului. Asociația Energia Inteligentă (AEI) a transmis miercuri că piața carburanților nu funcționează uniform, iar




