Isărescu: BNR va înainta autorităților un memorandum prin care va propune o nouă strategie în abordarea problemei tezaurului de la Moscova
Banca Națională a României (BNR) va înainta autorităților un memorandum prin care va propune o nouă strategie în abordarea problemei tezaurului nostru de la Moscova, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
'Pentru ca eforturile noastre să fie eficiente și durabile, avem nevoie de sprijinul concret al instituțiilor statului român și al societății civile. Un astfel de demers ar fi eficient dacă ar fi imun la ciclurile electorale și la calculele politice pe termen scurt. Ambele sunt utile și legitime într-o democrație, însă abuzul de aceste unelte împiedică formarea unui consens și, mai ales, lipsește de constanță niște eforturi care trebuie să fie, de fapt, naționale. Tocmai de aceea, după epuizarea crizei politice pe care o traversăm, Banca Națională a României va înainta autorităților un memorandum prin care va propune o nouă strategie în abordarea problemei tezaurului nostru de la Moscova. Aș reaminti că, în anul de grație 1918, situația geopolitică a Europei era mult mai complicată și mai gravă decât cea de astăzi, dar elitele noastre politice și culturale s-au adunat și au acționat concentric, fapt pentru care rezultatele au fost de-a dreptul spectaculoase la sfârșitul acelui an', a precizat Mugur Isărescu, la dezbaterea cu tema 'Tezaurul Băncii Naționale a României de la Moscova - actualități și perspective'.
Guvernatorul BNR a menționat că în data de 29 aprilie se împlinesc 146 de ani de la înființarea instituției.
'După aproape un secol și jumătate de funcționare, putem spune că Banca Națională a României are capitolul său clar delimitat în istoria modernă a României. Și este vorba de un capitol consistent, în care bilanțul contribuției instituției noastre la progresul societății românești a înregistrat beneficii pe care cercetarea istorică le-a evidențiat în ultimele trei decenii și continuă să o facă. În același timp însă, am avut și pierderi. Cea mai mare dintre acestea, sau una dintre cele mai mari, este reprezentată de cele 91,5 tone de aur fin transferate în 1916 și 1917 la Moscova. Transferul s-a realizat într-un context militar extrem de nefavorabil României, către singurul aliat cu care aveam graniță comună și cu care împărțeam frontul de Est. Chiar în acele condiții, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a trecut la încărcarea casetelor cu monede de aur în trenul de la Iași numai după ce reprezentantul Guvernului rus a semnat protocolul româno-rus în care garanta 'integritatea valorilor ce vor fi trimise în Rusia de Banca Națională a României atât pe timpul parcursului cu trenul, cât și în timpul păstrării lor la Moscova'. După cum știți, în pofida protocoalelor cu valoare de tratat internațional, puterea bolșevică a decis confiscarea întregului tezaur românesc în ianuarie 1918', a afirmat Mugur Isărescu.
El a menționat că problema tezaurului de la Moscova a intrat pe agenda sa de lucru chiar în ziua în care a fost numit guvernator al Băncii Naționale a României, la 4 septembrie 1990.
'Așa cum am mai menționat și cu alte prilejuri, atunci am primit de la fostul guvernator Decebal Urdea dosarul cu cele 166 de documente oficiale referitoare la tezaurul BNR de la Moscova. Alcătuit în 1922, dosarul a fost predat din mână în mână de la guvernator la guvernator, predarea fiind însoțită de un fel de jurământ, care includea angajamentul de a face tot ce este posibil pentru recuperarea tezaurului. În consecință, am respectat jurământul. Începând din anul 1991, Banca Națională a prezentat sistematic opiniei publice interne și externe problematica tezaurului trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial și sechestrat de Uniunea Sovietică. Mai întâi a fost o muncă de cercetare, de documentare și de publicare a documentelor pentru reconstituirea traseului istoric al acestei chestiuni și pentru prezervarea memoriei sale. Apoi, am trecut la abordarea chestiunii propriu-zise a recuperării tezaurului', a explicat Isărescu.
Guvernatorul a afimat că, de peste trei decenii, promovând tematica tezaurului său de la Moscova, în limitele competențelor și puterilor sale, Banca Națională și-a asumat un serviciu de utilitate publică, 'acela de prezervare a memoriei istorice, pentru a fi transmisă generațiilor viitoare, ca cel mai solid fundament al drepturilor noastre legitime'.
'Este mai mult decât evident că ceea ce lăsăm moștenire generațiilor următoare reprezintă responsabilitatea noastră, în spiritul viziunii noastre despre temeiurile trecutului în construirea viitorului. De altfel, cred că orice instituție solidă, serioasă, croită și administrată după criteriul meritocrației trebuie să facă asta. Tocmai pentru a conștientiza ce am reușit să facem și ce mai este de făcut, suntem aici pentru a realiza un bilanț al etapei cuprinse între momentul adoptării, la 14 martie 2024, de către Parlamentul European a Rezoluției referitoare la returnarea tezaurului național al României însușit ilegal de Rusia și momentul prezent. Această etapă a început de fapt în noiembrie 2023, când spuneam, tot în această sală, că am constatat că, în plan extern, chiar la nivelul decidenților europeni, problema Tezaurului BNR evacuat la Moscova era în mare parte necunoscută și că în circuitul public din străinătate, atât cel științific, cât și cel al literaturii de popularizare, nu existau lucrări în limbi de circulație internațională dedicate acestei teme', a subliniat oficialul BNR.
În acest context, banca centrală a trimis membrilor Parlamentului European două lucrări în engleză: The Romanian National Bank Treasure Taken to Moscow and Never Returned, autor Cristian Păunescu, și Romania's Treasure and its Destiny, autor colonel Ilie Schipor, istoric militar.
Ulterior, BNR s-a raliat lui Eugen Tomac, membru în Parlamentul European, care a inițiat rezoluția menționată mai sus. În acest context, BNR a organizat în sediul de la Bruxelles al Parlamentului European expoziția 'The Treasure of the National Bank of Romania sent to Moscow and never returned - a claim older than a century'.
Guvernatorul BNR a menționat că aproape toți parlamentarii români au semnat proiectul de rezoluție, iar aceasta a fost votată cu o mare majoritate.
'După acest moment, acțiunile noastre au continuat la Washington și la Chișinău, dar și în țară, la Sibiu și Pitești, unde a fost prezentată expoziția de mai sus și specialiștii noștri s-au întâlnit cu studenți și profesori, în primul rând, dar și cu un public care nu avea prea multe date despre problema tezaurului. În plus, pentru ca oricine cu bună credință, dar și pentru cei care se îndoiesc și, de ce nu, chiar și pentru cei care perseverează în rele intenții, am inaugurat în toamna anului trecut pe site-ul BNR pagina 'Tezaurul Băncii Naționale a României evacuat la Moscova', care cuprinde: istoricul problemei, inclusiv restituirile parțiale, inventarul tezaurului, expoziția de la Bruxelles. Ce evaluare putem face după această trecere în revistă: în primul rând, Banca Națională a României, și prin ea România, a atins obiectivele de parcurs ale acestei etape, atât prin informarea publicului intern, cât și prin internaționalizarea problemei și introducerea ei pe agenda Uniunii Europene', a adăugat Mugur Isărescu.
Potrivit acestuia, Comisia comună româno-rusă, din care au făcut parte și reprezentanții Băncii Naționale, nu s-a mai întrunit din noiembrie 2019.
'Dar, în pofida activității extrem de greoaie a acestei comisii, care s-a întrunit de 5 ori în 20 de ani, am înregistrat și un rezultat important, anume faptul că protocolul celei de-a patra sesiuni a reținut că 'la nivelul Comisiei comune este agreat faptul că documentele prezentate de partea română reprezintă documente autentice, cu valoare de tratat internațional, care atestă depunerea de către România în Rusia (la Moscova) a bunurilor din Tezaurul său (inclusiv tezaurul BNR)'. Așadar, existența obligațiilor legate de tezaur a fost recunoscută oficial de partea rusă și consemnată documentar, iar aceasta reprezintă fundamentul eforturilor noastre viitoare. Nu aș vrea să se înțeleagă de aici că renunțăm la abordarea bilaterală, la cadrul de discuții oferit de Comisia comună româno-rusă, dar, pentru a căpăta un plus de consistență, Banca Națională a României propune un nou tip de instituționalizare a acestui dialog, care să țină seama de schimbările politice internaționale aflate în curs și mai ales de perspectiva previzibilă a întoarcerii Rusiei în câmpul dreptului internațional. Sigur că Rusia reprezintă astăzi o sursă de îngrijorare, de pericol, dar această țară are și un istoric pozitiv al restituirilor', a precizat Isărescu.
El a menționat că se referă la restituirile parțiale către România din 1935 și mai ales la cea din vara lui 1956, dar și la restituirea pinacotecii Galeriei de artă din Dresda, după cum, mai aproape de noi, în 2006, Federația Rusă a restituit Ungariei colecția de carte veche a Colegiului Reformat Calvin din Sarospatak, care, în contextul sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial, a ajuns pe teritoriul URSS.
În acest context, guvernatorul BNR a subliniat că există câteva precedente pe care 'România poate clădi'. AGERPRES / (AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nuclearelectrica: Ambele unități ale Centralei de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, iar reluarea funcționării acestora depinde de nivelul Dunării, a informat, duminică, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'Societatea Națională Nuclearelectrica SA (S
CNAIR: Lucrările la tunelul Boița 1 de pe Autostrada Sibiu - Pitești au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boița 1, situat pe secțiunea Boița - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a anunțat, duminică, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Sibiu - Pi
AEI: Productivitatea resurselor a stagnat în România în ultimii 25 de ani, în timp ce media UE a crescut cu 50%
Productivitatea resurselor în România a rămas în 2025 aproximativ la nivelul înregistrat în anul 2000, în timp ce media Uniunii Europene a crescut cu circa 50% în aceeași perioadă, potrivit unei analize realizate de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, pe baza datelor Eurostat.
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la Joker, la aceeași categorie, suma depășește 9 milioane de lei (peste 1,68 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminica, 11 octombrie, vor avea loc noi trageri Loto
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &












